Horoscop Gemeni noiembrie 2017

Orientările majore din horoscopul Gemenilor noiembrie 2017 sunt satisfacţiile izvorâte din relaţii de parteneriat mai vechi sau mai noi şi din abilitatea cu care îţi pui la treabă simţul diplomatic. Viaţa sentimentală se axează pe aprofundarea şi armonizarea conexiunilor afective, iar cea profesională îşi extrage beneficiile din cooperări, colaborări.


Horoscop Gemeni noiembrie 2017 - Previziuni generale 


Nu te simţi în largul tău în mijlocul unui grup numeros de oameni, preferând mai degrabă să comunici cu persoane apropiate ori cu cineva dintr-o conexiune în doi, dintr-un parteneriat. O astfel de companie te stimulează să-ţi împărtăşeşti idealurile, gândurile, să-ţi verifici opţiunile, drumul către ţelurile tale.

Ai, de altfel, ocazia de a cunoaşte oameni însufleţiţi de un optimism aparte, cu o gândire pozitivă sănătoasă, împreună cu care poţi forma asocieri fertile în viitorul apropiat.
Horoscop noiembrie 2017 Gemeni

Eşti înconjurat cu respect în plan social şi profesional, mai cu seamă datorită priceperii tale de a negocia, a media, a apela frecvent la compromisuri. Treci printr-o perioadă prielnică punerii la punct şi semnării unor contracte, înţelegeri importante, şi înlăturării oricăror tipuri de neînţelegeri, dispute cu cei din preajma ta.

Horoscop Gemeni octombrie 2017

Sub vibraţiile Lunii pline poposite pe 4 noiembrie 2017 în Taur eşti impulsionat să ieşi cumva din mlaştina îndatoririlor cotidiene, să te dedici unor preocupări spirituale, având menirea de a te însenina, relaxa, elibera de stres. Nu este rău să-ţi reîncarci în acest mod bateriile, să te purifici de zgura monotoniei, însă acest lucru nu are cum să te despovăreze de responsabilităţile esenţiale!

În data de 18 noiembrie 2017, Luna nouă din Scorpion te inspiră să-ţi transformi în realitate visele, ideile despre un stil de viaţă mai sănătos. Ai la îndemână o suficientă ambiţie pentru a-ţi crea şi pune în aplicare un program zilnic riguruos, incluzând o dietă mai uşoară, mai adecvată îmbunătăţirii tonusului tău fizic şi psihic.


Horoscop Gemeni noiembrie 2017 - Dragoste şi cuplu 


Viaţa amoroasă este caracterizată de seriozitate, maturitate şi profunzime. Dacă relaţia ta de cuplu a fost marcată în ultima vreme de certuri sau dezacorduri, te simţi motivat să ţi-o armonizezi, să discuţi cu sinceritate cu partenerul tău despre ce aveţi de făcut pentru a vă bucură iară de o reală reciprocitate afectivă, comuniune de interese.

Horoscop Gemeni 2018

În eventualitatea că eşti singur, pari să fii mai dornic decât de obicei să te implici într-o idilă cu cineva în stare să te înţeleagă, să te iubească aşa cum eşti. Ai posibilitatea să realizezi asta dacă nu ai aşteptări exagerat de înalte. Un partener potenţial poate proveni din sfera ta profesională ori din principalul tău domeniu ocupaţional. Oricum, în acest context astral, Gemenii singuratici au sporiti sorţi de izbândă în aflarea cuiva serios, cu care să se căsătorească peste puţin timp!

Horoscop Gemeni noiembrie 2017 - Muncă şi bani 


Activitatea profesională stă sub semnul cooperării, bunei înţelegeri cu şefii şi colegii. Talentele sau abilităţile tale sunt apreciate, eşti mai binevoitor, mai serviabil şi mai amabil în relaţionarea cu cei de la serviciu. Uneori, rişti să te culci totuşi pe o ureche din pricina înclinaţiei de a-ţi asocia plăcerile cu munca. Cele mai însemnate împliniri ale tale sunt facilitate de lucrul în echipă!

Predicţii bazate pe Aspecte astrologice în horoscopul noiembrie 2017
Horoscop Gemeni noiembrie 2017 Horoscop Gemeni noiembrie 2017 Reviewed by Diana Popescu on octombrie 24, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.