Superstiţii despre fantome, stafii sau strigoi

În superstiţiile din aproape toată lumea, fantomele, stafiile, strigoii sunt sufletele, spiritele oamenilor morţi, mai cu seamă ai celor care au murit neîmpliniţi, neîmpăcaţi, nesatisfăcuţi de ei înşişi, de cineva ori ceva. Ele îşi fac apariţia mai ales de Halloween, ori prin locurile unde au trăit sau la răscrucile de drumuri. Odinioară, la răspântii era înmormântaţi sinucigaşii şi criminalii, astfel încât să-şi afle cu greu calea către casă. În folclorul românesc, se iveau în noaptea de Sân-Giorgiu (Sfântul Gheorghe) pentru a fura puterea oamenilor, laptele vaqcilor şi mana grâului.

Se zice că astfel de suflete sărmane rămân pe pământ sau ajung pe acesta prin oglinzile din casa lor care nu au fost acoperite după ce inima lor a încetat să bată ori din pricina că au fost încălţaţi cu pantofi vechi la înmormântare.

Exista credinţa că poate fi descoperită prezenţa fantomelor, stafiilor într-o casă, locuinţă, clădire, după anumite semne...


Potrivit unora, ele sunt prin preajmă atunci când flacăra unei lumânări devine brusc albastră sau o lumânare se stinge dintr-o dată, fără vreo cauză aparentă, când lemnele de foc uscate nu se aprind în sobă (pentru că o stafie suflă înspre ele), când un balansoar începe să se mişte de la sine, fără să fi fost atins de vreo cineva.

Dacă simţi deodată un parfum, o mireasmă sau un miros plăcut dintr-o sursă imperceptibilă ţi se dă de înţeles că eşti vizitat de fantoma unei persoane dragi. Când priveşti noaptea înaintea ta şi nu poţi distinge nimic, ai în faţă o stafie!

O miasmă de pământ proaspăt ori una de lemn putrezit îţi dă de veste că pe aproape se află o stafie abia ieşită din mormânt. În caz că părul ţi se face deodată măciucă şi nu ai linişte, nu poţi sta locului, se poate presupune că e o fantomă, un strigoi pe aproape.

Când stai noaptea în pat în singurătate şi auzi pe cineva vorbind, poţi fi sigur că este o fantomă! Dacă auzi cum ţi se murmură uşor numele noaptea, înseamnă că un biet suflet îţi cere să te rogi pentru el.

În caz că te uiţi în oglinda care a aparţinut unui decedat, îi poţi zări fantomă!

Pentru a ţine departe stafiile, se recomandă să pui un pămătuf din pene în dreptul uşii de intrare în casă. Ca să nu-ţi între în casă, unii erau de părere că era bine să trânteşti zdravăn uşa.

După ce îţi moare mama, aceasta vine să te vadă şapte nopţi la rând.

Dacă zăreşti adeseori fantome şi le întrebi, la un moment dat, ce vor, ele îţi vor răspunde arareori, însă vor înceta să-şi mai facă apariţia.

Glume şi bancuri de Halloween

Nu te duce la culcare gândindu-te la fantome ca să nu le visezi noaptea.

Câinii nu suportă să stea într-o casă bântuită.

Când calul tău vede o fantomă, o poţi distinge şi tu dacă te uiţi printre urechile lui.

Atunci când stafiile îşi făceau simţită prezenţa, ţăranii ruşi murmurau o rugăciune, iar beduinii dădeau glas unui blestem.

Dacă eşti urmărit, bântuit de o fantomă, un strigoi, este indicat să te opreşti în mijlocul unui rău, a unei ape curgătoare, şi să-ţi faci de mai multe ori semnul crucii. Potrivit unei alte superstiţii, ai posibilitatea să alungi o fantomă din casă presărând pe podea argint viu. Totodată, se spune că o stafie nu poate să-ţi facă rău dacă porţi ceva din oţel în mână ori ai un inel din calcedoniu sau bazalt.

În eventualitatea că vrei să vezi fantome, ar trebui să mergi singur la cimitir la miezul nopţii şi să te aşezi pe mormântul unei rude. Oricum, potrivit unei vechi tradiţii, mai cu seamă oamenii născuţi în decursul primei ore după miezul nopţii aveau abilitatea de a zări stafii. În Europa Occidentală, se zicea au o capacitate de acest fel cei născuţi într-o zi de sâmbătă, iar în Irlanda erau inzestraţi cu acest dar cei născuţi în Vinerea Mare sau în ziua de Crăciun.

Când un om este batuit de o fantomă nevăzută, trebuie să-şi întoarcă haina pe dos pentru a reuşi să o zărească sau pentru ca această să o ia la goană.

O fantomă nu poate să-ţi vorbească decât dacă îi vorbeşti tu mai întâi. Conform unui vechi ritual din Occident, pentru a te adresa acesteia trebuia să îi ceri în numele Sfintei Treimi să-ţi mărturisească cine era şi ce caută prin preajma ta.

Pe vremuri, dacă era văzută stafia unui decedat după înmormântare, trupul acestuia trebuia să fie ars.

Stafia ultimei persoane decedate stă de veghe într-un cimitir până când aici este îngropat altcineva, al cărui duh primeşte această sarcină.

În Scoţia se credea că îţi poate apare în faţă fantoma unui prieten decedat dacă stabileai cu el cât era în viaţă să se petreacă acest lucru.

O fantomă ivită înaintea unei mirese sub forma unui cal alb era considerată un semn foarte bun în Anglia.

Australienii aveau credinţa că stafiile morţilor neingropaţi erau demoni.

Printre indienii din tribul Sioux, teama că oamenii ucişi de ei se vor transforma în fantome care îi vor răzbuna îi opreau să se dedea multor omoruri.

În Noua Zeelandă, se credea că fantoma unei persoane decedate de curând apare întotdeuna înaintea celei mai îndrăgit sau apropiat om, indiferent cât de departe s-ar găsi acesta.

În Jamaica, ca să vezi o fantomă sau un "duppy," nu trebuia decât să priveşti în spate peste umărul tău stâng. Tot aici, pentru ca un strigoi să nu-ţi intre în casă, era musai să inscripţionezi un cerc pe uşa ta.

Mesaje, SMS-uri de de Haloween

În India, stafiile erau înzestrate cu capacitatea de a lua dimensiuni uriaşe, înfricoşătoare.

Într-o superstiţie englezească, un "boggart" era o fantomă ce obişnuia să stea pe o poartă ori pe un gard. În folclor, se zicea că multe familii sunt bântuite de astfel de apariţii, despre care se credea că anunţau o moarte ori că erau suflete ale unor oameni ucişi.

La chinezi, la priveghi, când se punea capacul peste un sicriu, rudele se îndepărtau de acel loc ca să nu fie primejduite de umbra, sufletul celui mort.

Se spunea că stafiile sunt alcătuite dintr-o textură atât de fină încât acestea aveau dureri când erau expuse la lumină şi că, din această cauză, puteau fi zărite numai noaptea ori în locuri întunecate.

Aşa-zisul dans al fantomelor reprezenta una din cele mai înspăimântătoare superstiţii ale indienilor. Ei credeau că după ce un astfel de dans se sfârşea, luptătorii viteji şi şefii de trib morţi reveneau pe pământ pentru a-i ucide pe albi.

Indienii Teton erau de părere că atunci când murea cineva liniştit, binevoitor, cu un comportament ireproşabil, fantoma acestuia avea potenţialul să fie extrem de neliniştită şi să creeze multe necazuri. Pe de altă parte, stafia unei persoane rele, care murea dintr-o cauză naturală, nu avea de ce să fie de temut. Fantomele celor omorâţi era întodeauna văzute ca fiind foarte periculoase. Când o stafie i se adresa unui om iubit şi acesta îi răspundea, era sortit să moară în scurt timp.

Poporul Ainu din Japonia era înfricoşat de posibilitatea ca fantomele celor morţi se vor întoarce la casele lor. Se obişnuia să se ardă colibă femeii celei mai bătrâne din familie care abia decedase, întrucât se credea că fantoma aceasteia avea puteri malefice foarte mari şi putea ameninţă viaţa rudelor sale.

Stafiile japoneze erau înfăţişate cu un păr foarte lung, încălcit, care le cădea ciudat peste faţă. Aveau o aparenţă diafană, erau foarte înalte, şi nu li se zărea decât partea superioară. Din acest motiv, într-o zicală japoneză se proclama că "stafiile nu au picioare."

Bulgarii aruncau un năvod peste cel mort, ca să se asigure că sufletul său nu va reveni printre cei vii.

Superstiţii româneşti despre stafii, strigoi 

"Grăiesc unii oameni nepricepuţi cum de multe ori când mor oamenii, mulţi dintr-acei morţi, se zice, se scoală de se fac strigoi şi omoară pe cei vii." Pravila lui Matei Basarab

Conform credinţelor româneşti, se metamorfozau în fantome, stafii, strigoi, îndeosebi oamenii care fuseseră vrăjitori, solomonari, vârcolaci, cei care avuseseră contact, în vreun fel sau altul, cu lumea cealaltă sau cu iadul!

Apropo de un serial recent american, pe nume "Strain", în care apăreau strigoi... Potrivit DEX, "STRIGÓI, -OÁIE, strigoi, -oaie, s. m. şi f. (Rar la f.) (în credinţele populare) Sufletul unui om (mort sau viu) despre care se crede că se transformă în timpul nopţii într-un animal sau într-o apariţie fantomatică, provocând neajunsuri celor pe care îi întâlneşte; p. ext. om născut într-o zodie nefavorabilă, despre care se crede că se află în legătură cu diavolul şi se ocupă cu vrăji şi cu farmece."

Într-un proverb românesc se zice că "strigoiul dă mai întâi într-ai lui cu colţii." Nu întâmplător, pe plaiurile româneşti, exista credinţa că cineva care mergea frecvent la mormântul unui om iubit, îl făcea pe acesta să i se facă milă de el şi să îl ia pe tărâmul morţilor.

Strigoii sau stafiile se sperie de usturoi şi dau târcoale caselor rudelor numai după miezul nopţii.

Nu este bine să se lase în camera mortului nici câini, nici pisici, nici şoareci, căci dacă trece vreun animal pe sub patul celui decedat ca nu cumva sufletul celui mort să nu se preschimbe în strigoi şi să intre într-un trup al unuia dintre aceste animale necurate!

Oamenii cu capacitatea de a deochia sunt cei născuţi strigoi, adică cei cu ochi albaştri şi care se nasc cu o tichie pe cap pe care încearcă să o mănânce!

Un mort peste care calcă o pisică ori un câine se preschimbă în strigoi.

Dacă dai un cocoş peste groapa cuiva, la înmormântare, mortul se metamorfozează în strigoi!

La priveghi nu era îngăduit că mortul să fie lăsat singur, ca să nu se strecoare diavolul în el şi să îl schimbe în stafie, strigoi!

A şaptea fiica a unei femei este musai să fie stafie, strigoaică!

Într-o familie unde sunt 7 fete sau băieţi, este neapărat ca una/unul să fie strigoi!

Un copil care suge sânul mamei după ce a fost înţărcat, pe furiş, după o săptămâna de la înţărcare, se transformă în strigoi.

Peste mormântul unui strigoi nu poate să calce un gânsac sau un armăsar negru!

Într-un străvechi ritual românesc, cei blestemaţi din pricina interferenţei cu diavolul ori cu cealaltă lume, pe când erau duşi la mormânt, ca să îşi piardă puterea malefică, li se presăra calea cu mei înspre cimitir, spunându-se " Strigoiul să mănânce pe an câte un bob de mei şi să nu mănânce inimile neamurilor lui."

În alte ritualuri, se proceda şi mai drastic: "Când moare strigoiul, este dres în felul următor: i se vâră pietricele în ochi, în urechi, în nas, în gură, sub unghii, ca să aibă ce roade, şi se pune mei în poală, ca să zabovească multe zile înainte să-l mănânce, şi în sicriu este înconjurat cu un rug de jur împrejur."

Morţilor despre care se credea că erau stafii, strigoi, li se aşeza sicriul de jos în sus, şi, dacă după câteva săptămâni, erau aflaţi mişcaţi în sicriu, li se infingeau cuie de lemn în inimă. Această procedură era indicată mai ales când aceştia bântuiau cu insistenţă visele celor vii sau li se arătau în locuri întunecate.


Surse: 
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World 
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions 
- William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need 
- Artur Gorovei: Credinţi şi superstiţii ale poporului român 
- Antoaneta Olteanu: Şcoala de solomonie / Divinaţie şi vrăjitorie în context comparat 

Poveşti de groază de Halloween