Crucea Sfântului Andrei: Simbol și semnificație
Crucea Sfântului Andrei este un simbol creștin cu o semnificație deosebită, având forma literei X. Există credința că Sfântul Andrei ar fi fost răstignit, la Patras (Grecia), pe o astfel de cruce, numită și "crux decussata," în vremea împăratului român Nero.
Sfantul Andrei și-ar fi convins călăii că nu era demn să fie executat pe o cruce asemeni celei pe care pătimise Hristos. Acest lucru este considerat ca un exemplu suprem de stoicism, modestie, umilință crestină.
Se spune că crucea Sfântului Andrei este cea originar creștină, fiind folosită în această credință cu sute de ani înainte de cea cu care suntem obișnuiți, cea latină.
De altfel, în limba greacă, X este prima litera din numele lui Hristos (chi), având, din această perspectivă, o semnificație sacră.
Se presupune că această cruce, încrustată pe monedele din Persepolis, a fost preluată de creștinii timpurii ca un simbol sacru, potrivit lui Hristos. Anne Roes scria: "deși acest lucru nu poate fi dovedit... crucea albă a Sfântului Andrei poate fi o reminiscență a regatului din Persepolis."
Nu întâmplător, crucea Sfântului Andrei apărea și pe drapele de înmormântare reprezentate frecvent pe monedele împăraților creștini ai Romei, începând cu secolul al IV-lea. Este regăsită pe monede ale împăraților Constantius II, Valentian, Jovian, Gratianus, Valens, Arcadius, Constantin III, Jovinus, Theodosius I, Eugenius și Theodosius II. În secolul al IX-lea, a fost preluată în Constantinopole ca un simbol al regatului lui Hristos.
Sfantul Andrei în superstiții și tradiții romanesti
Crucea Sfântului Andrei și logoul acesteia din biserica anglicană o înfățișează suprapusă peste o cruce latină cu capetele ascuțite, care simbolizează patimile lui Hristos.
În spatele crucii latine se află un alt element grafic circular semnificand eternitatea. Acesta are patru componente, simbolizând cele patru Evanghelii și cele patru colțuri ale pământului în care acestea au fost răspândite.
Intrucat Sfântul Andrei este patronul Scoției, crucea sa a devenit un simbol al acesteia, apărând pe steaguri și alte embleme scoțiene. Drapelul Scoției constă dintr-o cruce a Sfântului Andrei albă pe un fond albastru.
Crucea Burgundiei, o variantă a celei a Sfântului Andrei, este prezentă pe numeroase steaguri europene și americane. A fost folosită mai întâi în secolul al XIV-lea, ca o emblemă a ducelui Valois de Burgundia.
In codul rutier de astăzi, crucea Sfântului Andrei este un semn de avertizare, de oprire a mașinii, vehiculului, înaintea de încrucișarea unui drum, unei șosele cu o cale ferată.
Crucea Ierusalimului: Simbol și semnificație
Crucea Sfântului Andrei: Simbol și semnificație
Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 27, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu