Horoscop Balanță decembrie 2017

In horoscopul Balanței decembrie 2017 au prioritate schimbări inițial confuze în plan social, năzuința de a-ți demonstra adevărurile personalității, o agilitate mentală deosebită și o interacțiune fructuoasă cu oamenii de aproape. Viața sentimentală se bazează pe loialitate, cea profesională profită de forță de convingere, iar activitatea financiară îți aduce beneficii importante, ce riscă să fie irosite din cauza impulsivității tale de a face cheltuieli nemăsurate.


Horoscop Balanță decembrie 2017 - Previziuni generale


Viața socială îți este caracterizată de suișuri și coborâșuri, evenimente atât pozitive, cât și negative, care se împletesc într-o involburare derutantă câteodată. Unii oameni apropiați sau parteneri din sfera socială și profesională par să te ia prin surprindere prin opiniile și acțiunile lor. Are loc o transformare deocamdată tulbure în existența ta. Până în a doua jumătate a lunii, când ajungi să-i distingi cu claritate tendințele, ți se recomandă să fii cât mai adaptabil și să profiți de circumstanțe bruște, fulgurante, ivite în calea ta.
Horoscop decembrie 2017 Balanță

Poate fi nevoie, totodată, să-ți reafirmi valorile, ceea ce prețuiești mai mult pe lume. Nu mai ești dispus să îți treci sub tăcere credințele și să aprobi tacit, din comoditate, păreri cu care nu ești de acord. Din acest motiv, uneori, te poți lansa în diatribe, în dispute prea vehemente cu alții.

In ultima decadă a lunii, mintea îți câștigă în vivacitate, tinzi să sari cu repeziciune de la o idee la alta, de la un proiect la altul, așa că nu este indicat să te implici în activități laborioase, necesitând mult timp. Pari să fii mereu pe drumuri, să faci nenumărate vizite, comisioane, asociate poate cu sărbătorile de iarnă. Comunicarea cu cei din preajma ta te acaparează, inclusiv în cadrul petrecerilor de Crăciun și Revelion. Cu aceste prilejuri, poți să ai o discuție importantă cu o rudă sau cu un prieten.

Horoscop Balanță noiembrie 2017

Pe 3 decembrie 2017, Luna plină prezentă în Gemeni insistă și ea pe predispoziția de a te desprinde de conformisme și prejudecăți, de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă în acest fel îi deranjezi pe unii. Menține-ți dreaptă coloana vertebrală și nu te lăsa ispitit să te cobori la jocurile de culise ale celor cu care ai de a face.

Sub impactul Lunii noi apărute în Săgetător în data de 18 decembrie 2017, ți se pune la încercare flexibilitatea în degustarea plăcerilor existenței. Atmosfera Crăciunului s-a instalat deja, dar distracția pare să apară de unde și cum te aștepți mai puțin. Până la urmă, nimic nu este mai incitant decât ceea ce iese din comun, te scoate din inertie!


Horoscop Balanță decembrie 2017 - Dragoste și cuplu


O briză de nostalgie și sentimentalism pare să-și facă loc în viața ta încă de la începutul lunii. În cuplurile formate, loialitatea și receptivitatea emoțională, afectivă dintre parteneri constitue repere constante.

In caz că ești singur, ai ocazia să demarezi o idilă cu cineva cunoscut de-a lungul unei călătorii ori prin intermediul unei rude, a unui prieten. Oricum, ești atras de o persoană responsabilă, care nu are cum să te aducă în pragul decepției, dezamăgirilor.


Horoscop Balanță decembrie 2017 - Muncă și bani


Cuvintele tale meșteșugite, puterea ta de persuasiune reprezintă atuuri notabile în activitatea ta profesională. Ai, astfel, sorți de izbândă mai mari în a obține o promovare sau în a-ți impune punctele de vedere într-o afacere.

Esti inspirat în demersuri financiare mai noi sau mai vechi. Există însă posibilitatea ca un surplus de venituri să dispară la fel de repede precum s-a ivit din cauza faptului că ești cheltuitor, extravagant, tinzi să arunci cu banii în stânga și în dreapta în viața de familie și în cea amoroasă. Da, se cuvine să-ți răsfeți persoanele îndrăgite în decursul sărbătorilor de iarnă, dar ferește-te să pici într-un vid financiar!

Horoscop Balanță 2018
Horoscop Balanță decembrie 2017 Horoscop Balanță decembrie 2017 Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 26, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.