Horoscop Berbec decembrie 2017
Horoscopul Berbeculuui decembrie 2017 îți indică reînnoirea și optimizarea existenței prin studiu și călătorii, dezideratul de a te concentra pe elementele de amănunt ale demersurilor tale, și avantaje pe care le poți extrage datorită unei sporite intuiții. Viața amoroasă este favorizată de circumstanțe și persoane inedite, neobișnuite, activitatea profesională îți este condimentată de creativitate, iar cea financiară necesită tact, diplomație.
Năzuiești să fii cât mai liber, să ai posibilitatea să faci ce alegeri îți poftești, să trăiești la maximum, să te delectezi cu lucruri insolite, incitante, să înveți ceva întru totul nou. Treci printr-o perioada favorabilă studiilor, obținerii unor rezultate bune la învățătură, teste, examene, precum și a călătoriilor, cu condiția să nu neglijezi, să nu treci cu vederea detalii importante legate de acestea.
Aplecarea, concentrarea către amănunte, aspecte aparent mărunte, reprezintă, de altfel, o necesitate în mai toate planurile existenței în primele două decade ale lunii. Orice demers însemnat are sorți de izbândă sporiți, atâta vreme cât ți-l clădești cu minuțiozitate, cărămidă cu cărămidă.
Ești avantajat în acest sens de faptul că întrezărești intuitiv subtilitățile din relaționarea umană, posezi talentul de a culege indicii prețioase din gesturile, vorbele altora.
Oportunitățile de a vizita alte meleaguri, îndepărtate, este învigorată începând cu câteva zile înaintea Crăciunului, ceea ce semnalează șansa de a fi într-un loc departe de casă cu prilejul acestei sărbători și/sau a celei de Anul Nou! În același timp, poți primi vești bune de la cineva din străinătate, eventual de la o rudă.
Trebuie să menționez și niște influențe astrale mai puțin îndelungate, ce se adaugă celor anterioare...
Pe 1 decembrie 2017, opoziția dintre Marte și Uranus îți insuflă impresia că toate lucrurile îți merg anapoda. Ești înclinat să fii afectat, să te simți frustrat de chestiuni mărunte. Nu da vina pe alții pentru inconvenientele din această zi, nu te lansa în certuri cu aceștia din acest motiv și vei avea numai de câștigat!
Horoscop Berbec noiembrie 2017
Sub vibrațiile Lunii pline răsărite duminică, în data de 3 decembrie 2017, în Gemeni, pari să ai un program foarte încărcat cu prietenii și cunoștiințele. Comunici cu expresivitate, putere de sugestie, dar este necesar să-ți măsori cuvintele, astfel încât să nu-i superi, să nu-i jignești din nebăgare de seama.
O zi neobișnuită se anunță pe 10 decembrie 2017, când Mercur se poziționează în trigon cu Uranus. Poți primi niște informații ciudate și să ai de a face cu oameni excentrici, bizari. Fii flexibil indiferent ce ți se întâmplă și vei avea niște surprize nemaipomenit de placute!
Datorită Lunii noi ivite pe 18 decembrie 2017 în Săgetător, există posibilitatea să-ți dezvălui laturi pline de potențial ale lumii și sinelui. Ești îndrumat către semnificația spirituală a existenței tale, ceea ce îți mărește încrederea în ține însuți și te motivează să-ți împlinești vise esentiale.
Dragostea prosperă prin îndepărtarea de cotidian, de cărările bătătorite ale vieții. Poți închega o poveste de iubire prin intermediul unui hobby, a unei pasiuni, în decursul unei căsătorii, cu cineva sosit dintr-o altă regiune a lumii ori cu o persoană cu totul diferită de oamenii pe care îi întâlnești zilnic, ce pare să te călăuzească spre o revelație spre ține însuți.
Dacă ești deja membru al unui cuplu, te poți decide, alături de partenerul tău, să va revitalizați conexiunea afectivă prin desprinderea de tabieturi, obișnuințe, prin crearea unor ritualuri împrospătătoare ale iubirii, inclusiv într-un loc romantic la care visați de mult timp.
Regăsirea patimei, senzualității din cuplurile formate tinde să se petreacă odată cu 9 decembrie 2017. Nativii singuri trebuie totuși să fie prudenți și să nu confunde dorința erotică cu dragostea!
În sfera profesională, pari să fii implicat în proiecte noi, ce îți solicită punerea la treaba a creativității, inspirației pe care ți-o dăruiește Venus în această lună.
Energiile marțiene ce te străbat te pot conduce către conflicte ținând de bani și bunuri pe care le deții în comun cu altcineva. Parteneriatele în afaceri sunt și ele amenințate de confruntări. Cea mai bună tactică în această circumstanță astrologică este să recurgi cât mai des la negocieri și compromisuri.
Horoscop Berbec 2018
Horoscop Berbec decembrie 2017 - Previziuni generale

Horoscop Berbec decembrie 2017 - Dragoste și cuplu
Dragostea prosperă prin îndepărtarea de cotidian, de cărările bătătorite ale vieții. Poți închega o poveste de iubire prin intermediul unui hobby, a unei pasiuni, în decursul unei căsătorii, cu cineva sosit dintr-o altă regiune a lumii ori cu o persoană cu totul diferită de oamenii pe care îi întâlnești zilnic, ce pare să te călăuzească spre o revelație spre ține însuți.
Dacă ești deja membru al unui cuplu, te poți decide, alături de partenerul tău, să va revitalizați conexiunea afectivă prin desprinderea de tabieturi, obișnuințe, prin crearea unor ritualuri împrospătătoare ale iubirii, inclusiv într-un loc romantic la care visați de mult timp.
Regăsirea patimei, senzualității din cuplurile formate tinde să se petreacă odată cu 9 decembrie 2017. Nativii singuri trebuie totuși să fie prudenți și să nu confunde dorința erotică cu dragostea!
Horoscop Berbec decembrie 2017 - Muncă și bani
În sfera profesională, pari să fii implicat în proiecte noi, ce îți solicită punerea la treaba a creativității, inspirației pe care ți-o dăruiește Venus în această lună.
Energiile marțiene ce te străbat te pot conduce către conflicte ținând de bani și bunuri pe care le deții în comun cu altcineva. Parteneriatele în afaceri sunt și ele amenințate de confruntări. Cea mai bună tactică în această circumstanță astrologică este să recurgi cât mai des la negocieri și compromisuri.
Horoscop Berbec 2018
Horoscop Berbec decembrie 2017
Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 24, 2017
Rating:
Niciun comentariu: