Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită- poveste adevărată

Se spune că nu e bine sau drept să- ți judeci părinții! Mai ales când unii dintre domniile lor au făcut greșeli din prea multă dragoste față de copiii lor.
Povestea adevărată, de mai jos, este o lecție de viață amară, în care multe mame sau bunici se vor regăsi și aparține unei cititoare a blogului, care a vrut să-și împartă tristețea cu noi.

Tu, până unde ai ajunge cu iubirea față de copilul tău?


Care este decizia parentală pe care o regret cel mai mult?

Hmm! Am permis unui copil să rămână singur acasă după școală, timp de aproximativ o oră, când avea aproape zece ani. După doar câteva săptămâni, el a dezvoltat o atitudine conform căreia era capabil să facă totul fără să mai ceară parerea adulților de lângă el, respectiv, noi, parinții. Acest lucru l-a facut mult mai dificil.

Cea mai rea decizie parentală, însă, pe care am luat-o este că i-am permis fiicei mele adulte și logodnicului ei, mai târziu soțul ei și în prezent fostul soț, să se mute cu mine când așteptau primul lor copil, iar apoi le-am îngăduit să rămână timp de cinci ani, timp în care s-au născut doi copii,  fără sa-si platească propriile cheltuieli de întreținere.

I-am lipsit de experiențele pe care trebuiau să le aibă pentru a deveni adulți pe deplin funcționali devenind pentru o perioadă îndelungată dependenți de mine. Am ajuns să le cumpăr  din banii mei chiar si aparatele casnice precum frigiderul, mașina de spălat, uscătorul, pentru casa pe care au cumpărat-o în cele din urmă, precum și mobilier nou- masă de bucătărie, canapea, dulapuri.
Si dupa ce-au plecat la casa lor, am constatat că au luat mult prea multe lucruri, care nu erau ale lor.

Cand părinții se împotrivesc iubirii

Imagineaza-ti că îți dorești sa facî o prăjitură, insă nu-ti găsesti mixerul si tavile. A fost foarte incomod căutându-mi propriile bunuri de uz casnic și, trist pentru ca le-am găsit în casa fiicei mele.
Dacă ați auzit expresia "nicio faptă bună nu ramane nepedepsita"; această situație o explică bine.

Ca  răsplata pentru tot ce am făcut, între ei au inceput sa apara tot felul de probleme, mai ales atunci când trebuiau să-și gestioneze responsabilitățile în mod independent. Căsătoria lor s-a destrămat, copiii lor au probleme, iar ginerele meu a devenit dependent de alcool și droguri, pentru care a petrecut  ceva timp în închisoare.

Ceea ce am vrut a fost doar să îi ajut. Am făcut pentru ei lucruri pe care le-ar fi putut și ar fi trebuit să le facă prin ei înșiși. I-am lipsit de ocazia de a lupta și de a învăța lecțiile de care aveau nevoie pentru de a experimenta si evolua în căsnicie si in viata.

Competența, satisfacția, stima fata de propria persoana și sentimentul de realizare nu sunt lucruri care pot fi daruite nimănui. Ele trebuie să fie câștigate!