Primul trasplant de cap omenesc a fost un succes!
Cel dintâi transplant de cap uman s-a desfășurat, deocamdată, pe un cadavru, în China, potrivit profesorului italian Sergio Canavero. Așadar, dacă vrei să faci schimb de cap cu cineva, nu mai ai decât un pas pentru a realiza asta. Cunosc oameni care și l-ar schimba cu cel al lui Platon, Dragnea sau Salam Manelistul! Visul lui Frankenstein a devenit realitate!
De-a lungul unei operații de ce a durat 18 ore, experții au demonstrat că este posibil să reconecteze coloana vertebrală, nervii și vasele de sânge a unui cap uman taiat.
Desigur, o astfel de procedură a avut loc la chinezi, care nu au nici o treabă cu drepturile omului și alte "rahaturi" de genul asta.
Profesorul Canavero, director al Grupului de Neuromodulații Avansate din Turin, a făcut un anunț despre această extraordinară realizare la Viena, în ziua de ieri!
Procedura de înlocuire a unui cap uman a fost întreprinsă de un grup condus de doctorul Xiaoping Ren, care se pare că au reușit anul trecut să transplanteze capul unei maimuțe.
Intr-o conferință de presă, profesorul Canavero a declarat: " De prea mult timp natura ne-a dictat regulile sale. Ne naștem, evoluăm, înaintăm în vârstă și murim. De milioane de ani, ființele umane s-au dezvoltat, au trăit, și 110 de miliarde de oameni au murit pe parcursul acestui proces. Este un genocid de o proporție uriașă. Am intrat într-o eră în care ne putem lua destinul în mâinile noastre. Se va schimba totul, la toate nivelurile. S-a reușit transplantarea primului cap omenesc. Toată lumea spunea că acest lucru este imposibil, dar operația a fost un succes."
Sursa: DailyMail
Primul trasplant de cap omenesc a fost un succes!
Reviewed by Diana Popescu
on
noiembrie 18, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu