Ce este muzica sferelor?
Muzica sferelor, numită și "musica universalis" (muzica universală) sau armonia sferelor este o concepție filosofică antică, potrivit căreia caracteristicile, proporțiile mișcării corpurilor cerești (soarele, luna și planetele) reprezintă o formă de muzică, una nu atât audibilă la propriu, ci metafizică, matematică sau sacră. Această idee a atras ganditori de marcă până la sfârșitul Renașterii, a influențat învățați din diverse specialități, inclusiv umaniști. Cercetările științifice au confirmat existența unor proporții, rații specifice în unele mișcări orbitale, descrise ca "rezonanță orbitală."
Pitagora a identificat cel dintâi faptul că înălțimea unei note muzicale este invers proporțională cu lungimea corzii care o produce, și că intervalele dintre frecvențele sunetelor, acordurilor armoniei formează simple rații, raporturi numerice.
In teoria sa "Armonia sferelor," Pitagora a afirmat că soarele, luna și planetele au câte un sunet unic, bazat pe revoluția lor astrală, și că viața de pe pământ este influențată de sunetele celeste imperceptibile urechii umane.
Cifrele 1, 2, 3 și 4, a căror sumă este 10, au fost văzute de pitagoreeni drept perfecte, conținând în ele intreaga natură a numerelor. Acestea au fost reprezentate grafic într-o formă geometrică numită "tetraktys," apreciată de ei ca fiind un simbol sacru.
Pitagorienii pretindeau că Saturn, cea mai îndepărtată planetă, are nota cea mai gravă, iar luna, cel mai apropriat corp ceresc față de pământ, o are pe cea mai ascuțită. Speculațiile lor despre numere și raporturi numerice i-au condus la concluzia că există o armonie a cosmosului ("frumoasa ordine a lucrurilor"), iar aplicarea lui "tetraktys" în muzică le-a relevat o ordine ascunsă a sunetelor, o "muzică a cerurilor," o idee care sub influența platonică, a rezultat în vestita "armonie / muzică a sferelor."
Platon a descris astronomia și muzica ca studii "întrepătrunse" ale cunoașterii senzoriale: astronomia pentru ochi, muzica pentru urechi, ambele necesitând cunostiințe despre proporțiile numerice.
Cele trei ramuri ale conceptului medieval despre muzică au fost prezentate de Boethius în cartea sa "De Musica": "musica mundana" (numită și "musica universalis"), "musica humana" (muzică internă trupului uman) și "musica quae în quibusdam est instrumentis" ( sunetele create de cântăreți vocali și instrumentiști).
Sub influența lui Ptolemeu, faimosul astronom, matematician și naturalist german Johannes Kepler a scris "Harmonices Mundi" (Armonia lumii), în care și-a expus analiza despre percepțiile optice, formele geometrice, consonanțele muzicale și armonia planetelor. Conform acestuia, conexiunea dintre geometrie (geometria sacră), cosmologie, astrologie, armonie și muzică se face prin "musica universalis."
Kepler a descoperit armoniile fizice din mișcarea planetară, ca diferența dintre maximul și minimul vitezei unghiulare a unei planete pe orbita sa reprezintă aproximativ un raport matematic armonic. De exemplu, maximul vitezei unghiulare a pământului măsurată dinspre soare variază cu un semiton (respectiv 16:15), de la "mi" la "fa", între afeliu și periheliu.
Muzica în citate, aforisme, maxime
Pitagora a identificat cel dintâi faptul că înălțimea unei note muzicale este invers proporțională cu lungimea corzii care o produce, și că intervalele dintre frecvențele sunetelor, acordurilor armoniei formează simple rații, raporturi numerice.
In teoria sa "Armonia sferelor," Pitagora a afirmat că soarele, luna și planetele au câte un sunet unic, bazat pe revoluția lor astrală, și că viața de pe pământ este influențată de sunetele celeste imperceptibile urechii umane.
Cifrele 1, 2, 3 și 4, a căror sumă este 10, au fost văzute de pitagoreeni drept perfecte, conținând în ele intreaga natură a numerelor. Acestea au fost reprezentate grafic într-o formă geometrică numită "tetraktys," apreciată de ei ca fiind un simbol sacru.
Pitagorienii pretindeau că Saturn, cea mai îndepărtată planetă, are nota cea mai gravă, iar luna, cel mai apropriat corp ceresc față de pământ, o are pe cea mai ascuțită. Speculațiile lor despre numere și raporturi numerice i-au condus la concluzia că există o armonie a cosmosului ("frumoasa ordine a lucrurilor"), iar aplicarea lui "tetraktys" în muzică le-a relevat o ordine ascunsă a sunetelor, o "muzică a cerurilor," o idee care sub influența platonică, a rezultat în vestita "armonie / muzică a sferelor."
Platon a descris astronomia și muzica ca studii "întrepătrunse" ale cunoașterii senzoriale: astronomia pentru ochi, muzica pentru urechi, ambele necesitând cunostiințe despre proporțiile numerice.
Cele trei ramuri ale conceptului medieval despre muzică au fost prezentate de Boethius în cartea sa "De Musica": "musica mundana" (numită și "musica universalis"), "musica humana" (muzică internă trupului uman) și "musica quae în quibusdam est instrumentis" ( sunetele create de cântăreți vocali și instrumentiști).
Sub influența lui Ptolemeu, faimosul astronom, matematician și naturalist german Johannes Kepler a scris "Harmonices Mundi" (Armonia lumii), în care și-a expus analiza despre percepțiile optice, formele geometrice, consonanțele muzicale și armonia planetelor. Conform acestuia, conexiunea dintre geometrie (geometria sacră), cosmologie, astrologie, armonie și muzică se face prin "musica universalis."
Kepler a descoperit armoniile fizice din mișcarea planetară, ca diferența dintre maximul și minimul vitezei unghiulare a unei planete pe orbita sa reprezintă aproximativ un raport matematic armonic. De exemplu, maximul vitezei unghiulare a pământului măsurată dinspre soare variază cu un semiton (respectiv 16:15), de la "mi" la "fa", între afeliu și periheliu.
Muzica în citate, aforisme, maxime
Ce este muzica sferelor?
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 02, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu