De ce se mănâncă curcani de Crăciun în Anglia și SUA?
Dacă românii mănâncă de Crăciun mai ales carne de porc, norvegienii, suedezii, polonezii și austriecii preferă peștele cu ocazia acestei sărbători, iar germanii vânat, precum porci mistreți, în Anglia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii curcanii sunt la mare preț cu această ocazie!
Curcanii provin din America de Nord, unde trăiau în sălbăticie din Canada și până în Mexic. Probabil, împăratul aztec Moctezuma s-a delectat nu o dată din friptura lor!
Spaniolii au fost cei dintâi care au adus aceste păsări din America în Europa, ele răspândindu-se apoi rapid pe bătrânul continent, ajungând în Germania spre sfârșitul secolului al XVI-lea, și ajungând pe această cale și în România. În anul 1581, într-o carte de bucate publicată în Frankfurt, erau menționate peste 20 de rețete de gătit a așa-numitei "păsări indiene."
Datorită mărimii și aspectului lor festiv, curcanii au început să-și facă loc pe mesele banchetelor și festivităților, inclusiv de Crăciun. Comenzile pentru ei au fost atât de numeroase încât, la un moment dat, au ajuns să fie trimiși din Languedoc, Franța, peste munții Pirinei, înapoi către piețele spaniole. Negustorii din Bordeaux expediau către Dublin curcani umpluți cu trufe.
Curcanii și-au făcut, se zice, apariția în Anglia în 1526. Până în acel an, pe aceste tărâmuri se mânca de Crăciun gâște, capete de mistreți, și chiar păuni!
Britanicii au început să se înfrupte de Crăciun din aceste păsări pentru a nu-și sacrifica vitele, producătoare de lapte, și nici găinile, ale căror ouă erau mult mai prețuite decât cele ale curcanilor.
Se spune că regele Henry al VIII-lea a fost prima persoană din Marea Britanie care a mâncat curcan într-o zi de Crăciun. În prezent, în Anglia se mănâncă anual în perioada Crăciunului circa 10 milioane de curcani și 87% dintre englezi cred că masa dedicată acestei sărbători și-ar pierde din farmec fără friptură de curcan!
Masa de Crăciun în Europa
Americanii optează și ei pentru curcan nu numai de Crăciun, ci și cu ocazia zilei Recunoștiinței. Se zice că primii coloniști din America de Nord s-au înfruptat, împreună cu indienii nativi americani din tribul Wampanoag din carne de vită și pasăre (poate și curcan). Acest ospăț a marcat, mai târziu, cea dintâi zi a Recunoștiinței.
În plus, se spune că asemeni britanicilor, americanii nu se îndurau să-și taie de Crăciun vacile și găinile, iar carnea de porc nu li se părea potrivită pentru masă acestei sărbători. Așadar, poate și sub influența englezilor, au ales de-a lungul timpului să mănânce de Crăciun friptură de curcan.
Deoarece curcanul sălbatic își are originea în America de Nord, lui Benjamin Franklin i s-a părut că este mai potrivit să fie declarat pasărea națională SUA decât vulturul pleșuv. Nu toată lumea a fost de acord cu Franklin și, în cele din urmă, vulturul pleșuv a devenit, în anul 1782, emblema națională a SUA. Curcanului i-a rămas însă un loc de cinste cu prilejul zilei Recunostiintei și a celei de Crăciun!
Tradiții de Crăciun în Anglia
De ce se mănâncă curcani de Crăciun în Anglia și SUA?
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 17, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu