Îngerii de Crăciun: Simbol și semnificație
Îngerii au un rol special, important cu prilejul Crăciunului datorită inzestrărilor și misiunilor de soli, vestitori ai voinței lui Dumnezeu. De fapt, în limba greacă, cuvântul "înger" poartă semnificația de "mesager."
Simbolul îngerilor de Crăciun este, aşadar, asociat în primul rând cu mesajele transmise de ei despre nașterea lui Iisus. Se spune că cel mai reprezentativ înger al acestei sărbători este Gavril / Gabriel, întrucât i-a adus Fecioarei Maria vestea (Bunavestire) că îl va naște pe Iisus Hristos. Așa cum se menționează în Noul Testament, Luca 1:26-31, "În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşți tu între femei!”
Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.
Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Iisus."
Îngerii: origine, semnificație și simbol
Pe de altă parte, un înger al cărui nume nu este specificat le-a vestit păstorilor că Iisus s-a născut. În Evanghelia după Luca 2:8-11, se zice, " În ţinutul acela, erau nişte păstori care stăteau afară, în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul."
În plus, într-o legendă creștină străveche, un înger l-ar fi îndrumat pe Iosif să se căsătorească cu Maria, viitoarea Maică a Domnului!
Există, totodată, credința că îngerii sunt conectați cu Crăciunul fiindcă sunt ființe ale Luminii. În această perioadă a anului, ei ne îndeamnă să celebrăm reîmprospătarea Luminii Spirituale, să ne iluminăm întru comunicarea cu Mântuitorul.
Îngerii apar în tradiția Crăciunului sub forma unor statuete, inclusiv în Scenele Nativității, dar și ca "podoabe" esențiale în vârful bradului de Crăciun.
În cel de-a doilea caz se semnifică menirea lor de vestitori ai nașterii lui Hristos. Uneori, în vârful bradului de Crăciun se amplasează o stea, identificată cu cea care i-a condus pe magi către locul nașterii lui Iisus.
Potrivit legendelor, fiecare om are un înger păzitor. O astfel de ființă supranaturală așezată simbolic în vârful bradului de Crăciun este corelată și cu protecția oferită atât de spiritele rele ce pot fi atrase cu această ocazie către casele noastre.
Nu trebuie să neglijăm că aripile îngerului sunt un simbol al nemuririi, virtuții, păcii, iubirii, purificării și inocenței noastre, în vreme ce haloul lor, cercul strălucitor din jurul capetelor lor indică originea lor divină, cerească.
Se crede că în preajma Crăciunului, îngerii umplu văzduhul, dau glas unor cântări, imnuri de slavă pe care le poți auzi numai oamenii curați, neprihăniți de pe pământ!
Superstiţii despre îngeri
Îngerii de Crăciun: Simbol și semnificație
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 13, 2017
Rating:
Niciun comentariu: