Ziua de luni / lunea în superstiții și tradiții românesti
In superstițiile, credințele și tradițiile românești ziua de luni este favorabilă unor noi începuturi, lansării în inițiative, în noi activități. Ceea ce se întâmplă lunea, rău sau bun, tindea să își pună amprenta asupra întregii săptămâni. Tocmai de aceea, oamenii aveau mare grijă la ceea ce făceau în această zi, se supuneau unor ritualuri stricte care le asigurau norocul, sănătatea, fericirea, bunăstarea.
La români, lunea era ziua cea mai curată, când se începea totul, spre deosebire de marți ori sâmbătă, zile de rău augur pentru demararea unor acțiuni sau proiecte. Întrucât era atât de importantă, era considerată și cea mai grea zi din săptămână! Ceea ce se pornea luni era sortit să aibă rezultate bune, să fie spornic și trainic. Așa cum îți mergea lunea, așa-ți mergea toată săptămâna. Norocul sau ghinionul din lunea dintâi a lunii te urmarea intreagă lună! Oricum, nu era bine să pleci la drum în această zi. Pe de altă parte, o ploaie începută luni nu se termina toată săptămâna!
Probabil că tradiția cea mai propagată până în zilele noastre este cea că lunea nu trebuie să dai bani, ci numai să primești. Se spunea că evreii nu dădeau ceva pe datorie în ziua asta până nu primeau mai înainte niște bani. Dacă reușeai să obții bani cu împrumut, ca să-ți meargă bine, era recomandat să-i înapoiezi sâmbăta.
De altfel, potrivit foclorului românesc, în ziua de luni nu este bine să dai nimic din casă, ca nu cumva să ajungi să dai toată săptămâna, ca să nu ți se fure sporul și norocul din gospodărie în decursul întregii săptămâni.
Nu era indicat să se dea frupt din casă, sare, făină, borș, aluat dospit, gaz, usturoi, foc, cenușă, să-ți tai unghiile. Nu era auspicios nici măcar să dai afară gunoiul din casă!
Era, de asemeni, recomandat ca într-o astfel de zi să-ți stăpânești nervii, impulsivitatea, să nu te cerți ori să te iei la sfadă, ca să nu dedai acestor tendințe negative toată săptămâna.
Trebuia să ai mare grijă pe cine primești în casă! Un oaspete norocos îți înlesnea o săptămână plină de evenimente plăcute, fericite, pe când unul cu ghinion amenința gospodăria cu sărăcie și foamete.
Postul ținut lunea îți făgăduia sănătate, viață îndelungată, vindecarea bolilor. În Moldova, preotul obișnuia să viziteze casele în fiecare luni pentru a le stropi cu agheazmă. Orice sărbătoare religioasă, cât de mică, picată lunea, trebuia să fie respectată cu sfințenie, inclusiv prin oprirea din muncă. Puteai lucra totuși pe afară, dar în nici un caz în casă!
In superstițiile românești exista și Sfântul Luni, purtător al cheilor raiului, cel dintâi sfânt cu care aveai de a face după moarte, care te întreba dacă i-a cinstit, postit ziua. Sarcina lui principala era să călăuzească sufletele celor morți (vreme de șase săptămâni) până la ceruri și să le așeze în locurile potrivite lor.
Luni/lunea in superstițiile lumii
In județul Neamț, se credea că ziua de luni este a sfinților îngeri. Postul ținut în această zi îi făcea pe Sfinții Mihail și Gavril să-ți ia sufletul cu milă după moarte, și nu cu mânie. În Bucovina, femeile fără copii aveau credința că îi pot avea dacă postesc lunea. În Vâlcea, se spunea că îngroparea unui mort lunea atrăgea moartea către rudele rămase în viață. În regiunea Tecuciului, copilul născut într-o zi de luni era considerat a fi norocos și menit unei vieți lungi.
In unele regiuni românești, lunea era o zi consacrată morților, în care ei vedeau tot ce facem pe pământ și se înfruptau din bucățele pe care le aveam pe masă.
In ziua de luni nu era de bun augur să te speli pe cap, mai ales cu apa rămasă în vase de duminică. Flăcăul care se îmbăia lunea riscă să nu se însoare vreodată.
Lunea nu se luau ouăle din cuibar, astfel încât găinile să continue să se ouă în acel loc.
Pe de altă parte, panza pentru albituri se croia luni, pentru ca cel care le purta să aibă viață îndelungată.
Se obișnuia, totodată, să se facă înțărcarea copiilor în ziua de luni.
Surse:
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român
- Elena Niculiță-Voronca: Datinile și credințele poporului român
- Antoaneta Olteanu: Calendarele poporului român
La români, lunea era ziua cea mai curată, când se începea totul, spre deosebire de marți ori sâmbătă, zile de rău augur pentru demararea unor acțiuni sau proiecte. Întrucât era atât de importantă, era considerată și cea mai grea zi din săptămână! Ceea ce se pornea luni era sortit să aibă rezultate bune, să fie spornic și trainic. Așa cum îți mergea lunea, așa-ți mergea toată săptămâna. Norocul sau ghinionul din lunea dintâi a lunii te urmarea intreagă lună! Oricum, nu era bine să pleci la drum în această zi. Pe de altă parte, o ploaie începută luni nu se termina toată săptămâna!
Probabil că tradiția cea mai propagată până în zilele noastre este cea că lunea nu trebuie să dai bani, ci numai să primești. Se spunea că evreii nu dădeau ceva pe datorie în ziua asta până nu primeau mai înainte niște bani. Dacă reușeai să obții bani cu împrumut, ca să-ți meargă bine, era recomandat să-i înapoiezi sâmbăta.
De altfel, potrivit foclorului românesc, în ziua de luni nu este bine să dai nimic din casă, ca nu cumva să ajungi să dai toată săptămâna, ca să nu ți se fure sporul și norocul din gospodărie în decursul întregii săptămâni.
Nu era indicat să se dea frupt din casă, sare, făină, borș, aluat dospit, gaz, usturoi, foc, cenușă, să-ți tai unghiile. Nu era auspicios nici măcar să dai afară gunoiul din casă!
Era, de asemeni, recomandat ca într-o astfel de zi să-ți stăpânești nervii, impulsivitatea, să nu te cerți ori să te iei la sfadă, ca să nu dedai acestor tendințe negative toată săptămâna.
Trebuia să ai mare grijă pe cine primești în casă! Un oaspete norocos îți înlesnea o săptămână plină de evenimente plăcute, fericite, pe când unul cu ghinion amenința gospodăria cu sărăcie și foamete.
Postul ținut lunea îți făgăduia sănătate, viață îndelungată, vindecarea bolilor. În Moldova, preotul obișnuia să viziteze casele în fiecare luni pentru a le stropi cu agheazmă. Orice sărbătoare religioasă, cât de mică, picată lunea, trebuia să fie respectată cu sfințenie, inclusiv prin oprirea din muncă. Puteai lucra totuși pe afară, dar în nici un caz în casă!
In superstițiile românești exista și Sfântul Luni, purtător al cheilor raiului, cel dintâi sfânt cu care aveai de a face după moarte, care te întreba dacă i-a cinstit, postit ziua. Sarcina lui principala era să călăuzească sufletele celor morți (vreme de șase săptămâni) până la ceruri și să le așeze în locurile potrivite lor.
Luni/lunea in superstițiile lumii
In județul Neamț, se credea că ziua de luni este a sfinților îngeri. Postul ținut în această zi îi făcea pe Sfinții Mihail și Gavril să-ți ia sufletul cu milă după moarte, și nu cu mânie. În Bucovina, femeile fără copii aveau credința că îi pot avea dacă postesc lunea. În Vâlcea, se spunea că îngroparea unui mort lunea atrăgea moartea către rudele rămase în viață. În regiunea Tecuciului, copilul născut într-o zi de luni era considerat a fi norocos și menit unei vieți lungi.
In unele regiuni românești, lunea era o zi consacrată morților, în care ei vedeau tot ce facem pe pământ și se înfruptau din bucățele pe care le aveam pe masă.
In ziua de luni nu era de bun augur să te speli pe cap, mai ales cu apa rămasă în vase de duminică. Flăcăul care se îmbăia lunea riscă să nu se însoare vreodată.
Lunea nu se luau ouăle din cuibar, astfel încât găinile să continue să se ouă în acel loc.
Pe de altă parte, panza pentru albituri se croia luni, pentru ca cel care le purta să aibă viață îndelungată.
Se obișnuia, totodată, să se facă înțărcarea copiilor în ziua de luni.
Surse:
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român
- Elena Niculiță-Voronca: Datinile și credințele poporului român
- Antoaneta Olteanu: Calendarele poporului român
Ziua de luni / lunea în superstiții și tradiții românesti
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 03, 2017
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 03, 2017
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu