Simbolurile Sfântului Nicolae
Simbolurile Sfântului Nicolae sunt asociate cu calitatea sa de ocrotitor, binefăcător al copiilor, săracilor și marinarilor, dar și cu obiecte purtate de el în mod tradițional, așa cum apare în icoane și picturi bisericești.
Un simbol al episcopilor, această cârjă îl individualizează pe Sfântul Nicolae printre personajele consacrate în a înmâna daruri. Ea reprezintă toiagul păstorilor, întrucât Sfântul Nicolae și episcopii, în general, sunt păstori ai credincioșilor, iar Iisus este văzut ca Bunul Păstor.
Aceste simboluri sunt provenite dintr-o legendă, potrivit căreia, Sfântul Nicolae l-a ajutat pe un om sărman, care avea trei fiice, dar nu putea să le ofere câte o zestre, ele riscând din această cauza să nu se mărite vreodată.
Deoarece era prea modest pentru a-și dezvălui identitatea într-un act de caritate sau pentru ale scuti pe fete de umilința de a primi o pomană, Sfântul Nicolae a mers la casa lor sub adăpostul întunericului și a aruncat printr-o fereastră, înăuntrul ei, trei pungi pline cu monede din aur, câte una pentru zestrea fiecărei fete.
Sfântul Nicolae – Tradiții și obiceiuri din Europa
In alte versiuni, ar fi aruncat câte o pungă în trei nopți consecutive sau trei ani la rând, de fiecare dată în noaptea dinainte ca fiecare față să împlinească vârsta măritișului. Într-o altă variantă a legendei, pentru a se feri de tatăl fetelor, care voia să-l surprinsă pentru a-i mulțumi, Sfântul Nicolae ar fi trimis în casă a treia pungă prin hornul acesteia. Unii povestesc că a treia fată își spălase în acea seară ciorapii și îi pusese la uscat deasupra jarului din sobă, și punga cu bani ar fi căzut într-unul din ei.
Este interesant că cele trei bile de aur au devenit, odată cu timpul, un simbol al cămătarilor!
Inca din vremuri îndepărtate, copiii și-au pus în ghete morcovi, napi sau fân pentru calul ori măgarul Sfântului Nicolae. În schimb, sfântul le umplea ghetele cu cadouri!
Un alt simbol avându-și originea într-o legendă despre Sfântul Nicolae. Conform acesteia, în decursul unei foamete teribile, un măcelar crud, lipsit de suflet, a atras trei copii în casa lui, unde i-a omorât, i-a ciopârțit și le-a pus rămășițele într-un butoi cu sare pentru a se conserva, plănuind să le vândă sub formă de șuncă. Sfântul Nicolae, care vizita acea regiune pentru a se îngriji de oamenii înfometați, și-a dat seama de crima oribilă comisă de măcelar, a venit la locuința acestuia, și i-a înviat pe copii.
In multe icoane, Sfântul Nicolae poartă o carte mare care este considerată a fi Cartea Evangheliilor sau a Sfintelor Scripturi. În unele țări europene, se spunea că acea carte ar fi fost folosită, de fapt, de Sfântul Nicolae pentru a consemna faptele bune și cele rele ale copiilor.
Ambele simboluri sunt corelate cu menirea Sfântului Nicolae de ocrotitor al marinarilor și vaselor de pe mare. Într-o legendă, se spune că în perioada unei mari foamete din localitatea Mira, prin anii 311-312, în portul de acolo ar fi fost ancorată o corabie încărcată cu grâu pentru împăratul din Constantinopole. Sfântul Nicolae le-a cerut marinarilor să descarce o parte din grâne pentru a-i ajuta pe cei care sufereau de foame. Aceștia nu au fost inițial de acord, pentru că se temeau că lipsa grâului va fi descoperită la Constantinopole. Sfântul le-a făgăduit că nu vor avea în nici un fel de pătimit din cauza faptei lor bune, și marinarii au încuviințat să lase pe mal niște grâne. Când au ajuns în capitală, spre surprinderea lor, cantitatea încărcăturii lor din corabie rămăsese neschimbată, deși grâul lăsat de ei la Mira le era îndeajuns pentru hrană oamenilor vreme de doi ani!
Sfântul Nicolae în superstiții și tradiții românești
Cârja episcopală

Pungile cu aur, monedele sau bilele de aur și cele trei fete

Ghetele
Inca din vremuri îndepărtate, copiii și-au pus în ghete morcovi, napi sau fân pentru calul ori măgarul Sfântului Nicolae. În schimb, sfântul le umplea ghetele cu cadouri!
Copiii din butoi
Un alt simbol avându-și originea într-o legendă despre Sfântul Nicolae. Conform acesteia, în decursul unei foamete teribile, un măcelar crud, lipsit de suflet, a atras trei copii în casa lui, unde i-a omorât, i-a ciopârțit și le-a pus rămășițele într-un butoi cu sare pentru a se conserva, plănuind să le vândă sub formă de șuncă. Sfântul Nicolae, care vizita acea regiune pentru a se îngriji de oamenii înfometați, și-a dat seama de crima oribilă comisă de măcelar, a venit la locuința acestuia, și i-a înviat pe copii.
Cartea Sfântului Nicolae
In multe icoane, Sfântul Nicolae poartă o carte mare care este considerată a fi Cartea Evangheliilor sau a Sfintelor Scripturi. În unele țări europene, se spunea că acea carte ar fi fost folosită, de fapt, de Sfântul Nicolae pentru a consemna faptele bune și cele rele ale copiilor.
Ancora și corabia
Ambele simboluri sunt corelate cu menirea Sfântului Nicolae de ocrotitor al marinarilor și vaselor de pe mare. Într-o legendă, se spune că în perioada unei mari foamete din localitatea Mira, prin anii 311-312, în portul de acolo ar fi fost ancorată o corabie încărcată cu grâu pentru împăratul din Constantinopole. Sfântul Nicolae le-a cerut marinarilor să descarce o parte din grâne pentru a-i ajuta pe cei care sufereau de foame. Aceștia nu au fost inițial de acord, pentru că se temeau că lipsa grâului va fi descoperită la Constantinopole. Sfântul le-a făgăduit că nu vor avea în nici un fel de pătimit din cauza faptei lor bune, și marinarii au încuviințat să lase pe mal niște grâne. Când au ajuns în capitală, spre surprinderea lor, cantitatea încărcăturii lor din corabie rămăsese neschimbată, deși grâul lăsat de ei la Mira le era îndeajuns pentru hrană oamenilor vreme de doi ani!
Sfântul Nicolae în superstiții și tradiții românești
Simbolurile Sfântului Nicolae
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 05, 2017
Rating:
Niciun comentariu: