Superstiții despre bani din toată lumea
Chiar dacă se spune că banii nu aduc fericirea ori sunt ochii dracului, superstițiile despre bani, bogăție, avere, au un rol copleșitor în numeroase regiuni ale lumii. Dacă ai o fire cât de cât superstițioasă, poți afla în acest articol cum să te îmbogățești peste noapte!
Dacă vezi un bănuț pe jos, înșfacă-l de îndată!
Ai trecut vreodată pe lângă o monedă de pe drum fără să o ridici? Chiar și pe o stradă foarte aglomerată, unii dintre noi se opresc, în ciuda protestelor celor din preajmă, pentru a o culege! Se spune că bănuțul găsit îți făgăduiește primirea în curând a unei sume mari de bani!
În Anglia, există zicala, "Find a penny, pick it up and all the day you'll have good luck" ("găsește o monedă de un penny, ia-o de pe jos, și toată ziua vei avea noroc").
Unii merg și mai departe cu această superstiție. Ei se apleacă pentru a lua moneda numai dacă aceasta
este căzută cu "capul" în sus, întrucât cred că "pajura" le poate aduce ghinion!
Bani când te mănâncă palma stângă sau cea dreaptă?
Indienii au credința că eșți urmărit de noroc și dacă îți scapă printre degete niște mărunțiș. Li se vestește, astfel, că vor primi, nu peste mult timp, o grămadă de bani!
Atenție la portofel / geantă!
O geantă sau un portofel pot reprezenta un cadou frumos, dar asigura-te că pui în ea/el niște bani. Acesta este un obicei specific multor culturi, dar mai ales celei din Grecia, unde există credință nestrămutată că "banul la ban trage!"
Se zice că, atâta vreme cât ai în portofel sau un buzunare nacar niște mărunțiș, vei fi capabil să faci rost de mai mulți bani! Dacă ai portofelul sau contul din bancă gol, acest lucru ar atrage un ghinion nemaipomenit din punct de vedere financiar!
Coreenii au impresia că un portofel roșu îți înlesnește intrarea unor numeroase bancnote în el, iar cehii poartă solzi de pește în portofel pentru a fi siguri că nu vor rămâne în pană de bani. Chinezii țin în portofel puțină sare pentru a atrage de partea lor prosperitatea!
În China, Lituania, Filipine sau Puerto Rico, este contraindicat să-ți pui pe jos, pe podea, geanta sau portofelul, pentru ca nu cumva banii să-ți zboare pe ușa, afară din casă!
Ce înseamnă când te mănâncă palma dreapta / stângă?
Aruncă-ți banii într-o fântână!
În Grecia antică nu se știa cu exactitate cum apare apa în fântâni. Pentru a se asigura că acestea nu seacă, nu se golesc, oamenii aruncau monede în ele. Se crede, de asemeni, că europenii din vechime erau atât de recunoscători când descopereau apă curată, noi izvoare sau fântâni, încât le mulțumeau zeilor azvârlind bani în apa acestora. În schimb, erau încredințați că zeii le vor îndeplini dorințele sau le vor dărui noroc. Această tradiție s-a perpetuat până azi, fiind asociată însă cu numai câteva fântâni, precum Trevi, din Roma.
Atingerea magică a banilor
Pot deveni banii tăi amulete de alungare a ghinionului, bolii ori chiar a morții? Odinioară, se presupunea că monedele de la Sfânta Împărtăşanie frecați pe corp puteau reinstaura sănătatea! Până și romanii erau convinși de puterea vindecătoare a monedelor. Împăratul Vespasian obișnuia să împartă astfel, bani pentru a ajuta la însănătoșirea unor oameni!
Totodată, în Evul Mediu, exista credința că anumite boli pot fi vindecate decât de regi și regine. Așadar, pacienții stăteau la rând pentru a fi atinși de monarhi cu o moneda specială purtată de ei, în speranța că se vor face sănătoși. Acest obicei a evoluat și în secolul al XVI-lea, s-a ajuns să se poarte un medalion special în scopul însănătoșirii prin atingerea regală!
Banii, mireasa și nunta
Conform unor vechi versuri populare englezeșți, pe lângă alte lucruri împrumutate și albastre, o mireasă trebuie să aibă într-un pantof o monedă de argint de 6 penny. Acest obicei își are originea în tradiția ca tatăl vitoarei mirese să-i dăruiască acesteia o moneda strălucitoare pentru a-i netezi calea spre bogăție și fericire!
În Lituania, la petrecerea de nuntă, invitații aruncă pe ringul de dans monede de argint, înainte ca mirii să se lanseze într-un vals sau un tangou. Una din monede este inscripționată cu inițialele numelor mirilor. După ce toți bănuții de pe ringul de dans sunt adunați într-un vas, borcan, fiecare dintre oaspeți ia câte unul, iar persoana care îl găsește pe cel inscripționat are favoarea de a dansa cu mirele sau mireasa.
În India, mamele mirelui și miresei presară monede sub cearșafurile patului nupțial pentru ca noul cuplu aibă parte de o viață norocoasă, îmbelșugată.
Le greci, se pun bani în așternuturile patului mirilor astfel încât aceștia să se bucure de prosperitate, fertilitate, să dea naștere câtor mai mulți copii sănătoși.
Banii morților
Într-o practică străveche, amplasarea de monede pe ochii celor decedati avea un scop practic și unul ritual. Pe de o parte, era asigurată închiderea pleoapelor peste ochi pânăla instalarea "rigor morțiș," și, pe de altă parte, potrivit unui mit grecesc, monedele erau necesare celor morți pentru a-l plăți pe Charon, barcagiul care le trecea sufletele peste răul Styx.
Psihologia omului sărac - Sărăcia, din lac în puț
Într-un alt ritual de demult, se punea un bănuț în gură celor decedați, având, de asemeni, menirea de a plăti tributul cuvenit lui Charon.
Banii și mâncarea
Multe superstiții țînând de bani sunt asociate cu sărbătorirea Crăciunului și Anului Nou. Dacă la englezi este consacrat obiceiul de a se introduce o monedă "norocoasă" în budincă ("pudding"), la români aceasta este pusă de obicei într-o plăcintă.
Pentru a fi întovărășiți de noroc, chinezii mănâncă stridii, scoici, rulouri de ouă, Jujube, arahide și ananas. De Anul Nou, pentru ca banii să-și facă făgaș spre buzunarele lor, cehii și italienii se ospăteza cu linte, din cauza asemănării semințelor acesteia cu monedele.
În Franța, nu este de bun augur să se pună o pâine cu fundul în sus pe masă, întrucât este semn de sărăcie și foamete.
În Mexic, de Anul Nou, se așează pe masă flori și lumânări, în special aurii, ce promit prosperitate familiilor. În plus, mexicanii poartă cu ocazia acestui eveniment haine, mai cu seamă lenjerie intimă, de culoare galbenă, corelată cu aurul, bogăția!
Într-o superstiție lituaniană, nu este de bun augur să se pună o sticlă goală pe masă, întrucât ea ar atrage sărăcia, iar într-una filipineză spargerea unui ou cu două gălbenușuri înseamnă bogăție.
Găinațul norocos
Potrivit unei superstiții întâlnite și pe meleagurile noastre, când găinațul unei păsări îți aterizează pe cap, ba chiar pe mașină, ți se vestește noroc și primirea unei mari sume de bani
Alte superstiții despre bani
Rușii cred că monedele răspândite prin casă, în genți și sertare, au capacitatea de a-ți înlesni bogăția. Cumva asemănător, în China se ține în același scop, în bucătărie, un bol umplut cu mărunțiș.
În India, se recomandă să nu dai bani după apus, pentru că, din acest motiv, ai fi lăsat de izbeliște de Zeița Bogăției și ai putea ajunge la o sărăcie lucie. Mulți indieni poartă, de altfel, amulete cu urmele tălpilor acestei zeițe, pe nume Lakshmi!
Tot la indieni sunt apreciate bijuteriile reprezentând un elefant, care simbolizează norocul și bogăția!
Într-o superstiție siciliană se face invocația, " Benvenuta luna che mi porti fortuna" ("Bine ai venit, Lună, ce îmi porți noroc"). Pentru ca acest ritual să aibă efect, cel care-l performează trebuie să aibă în mâini o monedă de argint!
La turci, visele de-a lungul cărora ții în mâini bani sau aur prezic că vei avea mare baftă din punct de vedere financiar. Visele despre dragoni sau porci le garantează chinzeilor același lucru.
În Puerto Rico, se spune că banii își fac făgaș către ține dacă arzi o lumânare de scorțișoară!
În curând, pe diane.ro: Superstiții românești despre bani
Superstiții despre bani din toată lumea
Reviewed by Diana Popescu
on
ianuarie 07, 2018
Rating:
Oferta speciala lucru acasa: din prima luna 1500 RON (1500 lei noi sau 15 milioane lei vechi) lunar rapid castig potential, plus alte castiguri motivante. Lucrati in timpul liber. Contract. Seriozitate. Trimiteti solicitare la adresa de email´.pacurarumarioara1964@gmail.com
RăspundețiȘtergere