Superstiții despre mănuși


Iarna îmi aduce aminte despre superstițiile despre mănuși, mai ales de cele purtate pentru a ne apăra mâinile de frig, și, în al doilea rând, de cele având rolul de a sublinia o poziție socială înaltă ori un simplu (complicat?) moft la modă.
Acest articol are menirea de a completa un altul scris de mine și anume:
Istoria și simbolurile mănușilor.

Se spune că este cu ghinion să scapi o mănușă (mai ales ca femeie) și să ți-o ridici tu însăți, o credință originară din vremurile când femeile din nobilime obișnuiau să facă acest lucru intenționat în speranța că alesul inimii lor o va culege de pe jos, indicându-le că le împărtășesc iubirea.

Pe de altă parte, dacă altcineva îți ridică mănușa scăpată din mâini, se zice că norocul se va alătură cu prisosință atât ție, cât și acelei persoane.

Superstiții despre mănuși

Nu trebuie să uităm că o mănușă aruncată de un cavaler către altul reprezenta o provocare de onoare la un duel!

Într-o altă superstiție, mănușa dreapta scăpată pe jos reprezintă un semn că persoana iubită se gândește la tine, iar cea stângă aterizata pe podea sau pământ prevestește că vei primi un mesaj / o scrisoare de la cel /cea pe care îl / o îndrăgeșți.

Când îți pică ambele mănuși, ți se dă de înțeles că vei primi curând invitația de a înfiripa o nouă poveste de dragoste!

Oricum, este cu noroc să gasești o pereche de mănuși (îndeosebi duminică) , mai ales că în acest fel ți se prezice că te vei căsători în curând!

Unghiile în superstiții, credințe, magie și vise

O femeie care poartă pentru prima dată niște mănuși noi are șansa, se zice, să-și găsească un suflet pereche!



Dacă un logodnic îi dăruiește alesei sale o pereche de mănuși, riscă să nu se însoare niciodată cu ea!

Este inauspicios să-ți înfășori mănușile una într-alta întrucât, în acest fel, îți "înfășori" norocul.
De asemeni, nu este recomandat să porți mănuși în casă.

Dacă mănușile ți se par că te strâng dintr-o dată, este un semn că ești iubit!

Când ți se cere să repari niște mănuși rupte, vei fi pândit de o decepție, o dezamăgire!

Nenorocul își găsește făgaș către tine dacă porți mănușile unei alte persoane!

Dacă îți uiți mănușile în casa unui prieten, nu poți, pur și simplu, să ți le recuperezi. Dacă faci asta, nu vei mai fi niciodată invitat în acea casă. În schimb, trebuie să mergi din nou la locuința acelui prieten, să șezi puțin și să ți le iei înapoi, punându-ți-le pe mâini numai după ce te-ai ridicat în picioare.

Dacă ești așezat, stai pe un scaun, și-ți pui mănușile înainte de a te ridica, riști să fii urmărit de ghinion!

Nu este bine să-ți scoți o mănușă pentru a te scarpină la o palmă ori niște degete care te mănâncă.

Surse:
- Cora Linn Daniels,  C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Diagram Group: Superstitions
- William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need

Superstiţii despre mătură şi măturat


Superstiții despre mănuși Superstiții despre mănuși Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 18, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.