Cocoșul: Simbol și semnificație

În mai toate culturile lumii, cocoșul este asociat cu simbolul de vestitor, mesager, un meșteșug remarcat chiar și în Biblie: " Cine a pus înţelepciunea în negura norilor sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?" (Iov 38-36)

Aflat între hotarul dintre noapte și zi, el vestește sosirea luminii atât pe plan fizic, cât și spiritual. Are înzestrarea de a ne "ilumina". Nu întâmplător, după Cina cea de Taină, Hristos îl atenționează pe Petru: "„Adevărat îţi spun”, i-a zis Iisus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori”.

În simbolismul său consacrat, cocoșul cuprinde vigilența, curajul, vitejia, dominarea, pasiunea erotică, entuziasmul, speranța, energia pozitivă și noile începuturi.

În India, această pasăre este atributul lui Skanda, personificarea energiei solare, iar în Japonia trâmbițatul său este corelat cu cântecul zeilor, care avea menirea să fie ademenitor pentru Amaterasu, zeița Soarelui, să iasă din peștera unde se ascunsese, readucând astfel din nou lumina solară peste lume.

Pentru taoiști, cocoșul este o emblemă a norocului și este văzut drept un mesager divin.

Semnificația cocoșului din Barcelos, Portugalia

Ideograma chinezească pentru cocoș este Ki, omofonă cu cuvântul "favorabil" din același limbaj. Înfățișarea și comportamentul său simbolizează în China cele "5 virtuți": virtutatea de a fi bine crescut întrucât creasta sa este asemeni unui mandarin; virtutatea marțială din cauza pintenilor săi; curajul, inspirat de felul cum se luptă; bunătatea, că urmare a modului cum își protejează găinile; încrederea pe care ne-o transmite datorită preciziei cu care vestește apariția zorilor.

Cocoșul reprezintă una din cele 12 zodii chinezești, simbolizând norocul și succese importante. Într-o ramură a divinației numită "alectriomanție", este ghicit viitorul în funcție de ce grăunțe ciugulește, de ordinea în care le alege.

În practica Feng Shui, se pictează pe pereți un cocoș roșu ca protecție față de foc, sau unul alb pentru a apăra casa de demoni, vibrații negative.

Celții considerau cocoșul ca un mesager al lumii subpământene. Cântecul său avea rolul de a chema sufletele celor viteji morți în bătălii. Galezii îl reprezentau pe Mercur (zeul mesajelor și abundenței) în tovărășia unui cocoș. În legendele celtice, este totodată o pasăre care alungă stafiile și alte spirite nefericite odată cu cântecul său de dimineață.

Pentru nativii americani, este un simbol al soarelui, învierii, protecție și fertilității (îndeosebi pentru bărbați).

În Buddhismul tibetan, cocoșul este văzut ca un simbol extrem de rău augur. El apare în centru Roții Vieții, împreună cu porcul și șarpele, că una dintre cele "3 otrăvuri". El simbolizează pofta trupească, atașamentul față de lumea superficială și invidia ce pune în mișcare Roată Legii.

În Europa, cocoșul este considerat frecvent o expresie a mâniei, a manifestării explozive a nesăbuinței și a dorințelor frustrate.

Potrivit tradiției grecești, "Velchanos", zeul cocoș cretan era asimilat cu Zeus. Un cocoș a stat alături de Leto, însărcinată cu Zeus, atunci când a dat naștere lui Apoloo și lui Artemis. În acest fel, el era dedicat atât  zeilor solari, cât și zeițelor Lunii. Mai mult decât atât, cocoșul este un atribut specific lui Apollo. O astfel de pasăre era sacrificată ritual pentru Asclepios, fiul lui Apollo și zeul medicinii, întrucât vestea sosirea sufletelor celor morți, ce urmau să fie călăuzite în lumea subpământeană. Aceasta pasăre era totodată folosită de Asclepios pentru readucerea la viață a morților de pe pământ. Din același motiv, cocoșul era o emblemă a lui Attis, zeul Soare oriental, care murise și revenise din nou la viață. Tot din această cauză se explică de ce cocoșul este asociat cu Hermes, mesagerul ce călătorea prin cele trei niveluri ale cosmosului.

Cocoșul, împreună cu copoiul și calul, era sacrificat în ritualurile funerare ale vechilor germani.

În tradiția norvegiană, cocoșul este un simbol al vigilenței ostășești, fiind amplasat în cele mai înalte ramuri ale frasinului Yggdrasi, pentru a-i avertiza pe zei când uriașii, dușmanii lor, se pregăteau să ii atace.

Atunci când este așezat pe turlele bisericilor, i se conferă rolul de protector și păzitor al vieții. Este, de asemeni, o emblemă a lui Hristos, la fel ca vulturul și mielul. În Cartea lui Iov, e un simbol al istețimii dăruite de Dumnezeu, în vreme ce ibisul este unul al înțelepciunii.

În tradiția ebraică, este o emblemă a galanteriei și onestității. Era respectat de oficialii, preoții templului care, printre alte titluri, îl aveau și pe cel de "cocoș". Talmudul îl descrie ca pe un maestu al curtoaziei întrucât îl vestea prin cântecul său pe Dumnezeu Soarele.

Conform Zoroastrinismului, cocoșul era văzut ca un simbol al victoriei omenirii asupra întunericului.

În Islam, cocoșul se bucura de o venerație aparte. Însuși Profetul afirmă că are drept prieten cocoșul alb deoarece el anunță prezența Îngerului. În plus, se spunea că Profetul interzicea blestemarea cocoșului, fiindcă acesta chema credincioșii la rugăciune.

Această pasăre constitue în tradițiile românești un plocon nelipsit la nuntă și botez. La înmormântare, un cocoș negru se dădea de pomană  după ce era trecut de trei ori în jurul crucii!

Cocoşul galic, simbol al Franţei

Surse: 
- Farrin Chwalkowski: Symbols în Arts, Religion and Culture: The Soul of Nature
- Marcia Stoner: Symbols of Faith: Teaching Images of the Christian Faith
- Sterling Pub:  Symbols of the Celts
- Robert J. Voigt : Symbols în Christian Art