Porțile antice ale iadului ucid și azi. În zori!

Porțile iadului din antichitatea romană, situate în străvechiul oraș Hieropolis din Turcia de astăzi, păreau să ucidă orice ființă care se apropia prea mult de ele, cu excepția preoților care oficiau acolo. Arheologii din prezent au reușit să descopere cauzele acestui fenomen, ale acestui "miracol".

Locul în care se găsesc porțile infernului este numit Ploutonium (sau Plutonium), întrucât era dedicat zeului grec Pluton (ori Hades), stăpânitorul lumii subpământene, a celei a morților. A fost descoperit în 1965 , dar s-a scris despre el cu circa 2.000 de ani în urmă, de către istoricul grec Strabon și eruditul roman Pliniu cel Bătrân. Strabon a menționat că a participat la ceremoniile religioase din fața micii peșteri în care erau localizate porțile iadului, și că nu a fost o priveliște prea plăcută!

Cu cuvintele sale, " Taurii care erau aduși înăuntrul peșterii, cădeau la pământ și erau scoși afară morți. Am aruncat în peșteră rândunele și și-au dat și ele acolo ultima suflare și au căzut pe jos."

O cale sigură către iad

Asemeni altora, Strabon a fost uimit de faptul că preoții eunuci care duceau animalele în peșteră erau nevătămați de ceea ce el descria ca fiind niște vapori denși care învăluiau "poarta infernului". Pentru a da o anvergură mai mare "miracolului", preoții vindeau vizitatorilor păsări pe care acestia le aruncau ca să-și găsească moartea în peșteră și primeau bani ca să răspundă unor întrebări în numele zeului Pluton. Se pare că aveau câștiguri bunicele până când și-au făcut apariția creștinii și le-au închis "afacerea".

Primii arheologi de la Plutonium au descoperit destul de repede cauza morții taurilor și păsărilor: CO2. Hierapolis era clădit pe adânci fisuri terestre prin care ieșea o "ceață" vizibilă de dioxid de carbon, îndeajuns de groasă pentru a ucide taurii și rândunelele. Cum de erau imuni preoții? Castrarea ii făcuse să reziste dioxidului de carbon, așa cum credea Strabon?

Un nou studiu al gazelor din această zonă a lămurit miracolul. Așa cum s-a explicat în jurnalul "Archaeological and Anthropological Science", o echipă condusă de biologul specializat în vulcani Hardy Pfanz, de la Universitatea Duisburg-Essen din Germania, a măsurat cantitatea de gaz din aer de aici în diferite momente ale zilei.




S-a constatat că dioxidul de carbon avea concentrația cea mai înaltă în zori și la apusul soarelui, și cea mai scăzută la mijlocul intervalului dintre acestea. Pe măsură ce soarele se înălța, gazul se disipa. În zori, aerul ce plutea deasupra pământului din peșteră (înalt de până la 40 de cm) conținea cel puțin 35% CO2, îndeajuns de mult pentru a ucide păsările, animalele și oamenii în câteva secunde ori minute.

Pfanz crede că preoțîi castrați știau asta (probabil după ce câțiva dintre ei își dăduseră duhul), fiindcă mărturiile istorice consemnează că își țineau ceremoniile în orele dimineții și înserării, stând deasupra taurilor, chiar cocoțați pe stânci sau trepte. Pentru a spori drama, ei îl invinuiau de ceea ce se petrecea acolo pe Kerberos sau Cerber, câinele cu trei capete din Hades care păzea porțile infernale și ii împiedica pe morți să iasă afară prin ele.

"Ei știau că respirația ucigătoare a lui Kerberos ajungea numai până la o anumită înălțime."

Strabon a scris și despre alte locuri "plutoniene", cu proprietăți asemănătoare, unul din ele fiind la lacul Avernus din Italia, ale cărui gaze erau cunoscute ca având puterea de a doborî păsările de pe cer. Pfanz este de părere că acestea erau rezultatele altor fisuri vulcanice prin care ieșeau dioxid de carbon și alte gaze toxice.

Cum să ţii iadul plin - O poveste de Paulo Coelho