Superstiții despre mutarea într-o casă nouă
Așa cum spunea William Arthur Ward, "O casă este clădită cu pereți și grinzi, dar și din dragoste și vise." Nu este, așadar, întâmplător că mutarea într-o casă nouă a devenit în timp și în diverse zone ale lumii asociată cu numeroase superstiții privind norocul, ghinionul, prosperitatea, sărăcia, buna înțelegere, armonia ori ceartă dintre cei care urmează să locuiască în ea. Urarea "Casă de piatră!" de plaiurile românești poartă și ea semnificația "construirii" unui cămin stabil, a unei familii trainice.
Indiferent dacă dai sau nu crezare unor astfel de ritualuri sau credințe, enumerate mai jos, poți fi tentat să le încerci, mai ales că multe dintre ele au și un aspect practic.
Alegerii unei zile auspicioase pentru mutat
Unii oameni selectează "o zi norocoasă" pentru mutare consultând un calendar hindus, un almanah chinezesc, orientându-se după fazele lunii ori zodiile lor.Oricum, se spune că nu este bine să te duci cu tot cu bagaje și mobilier într-o altă casă într-o vineri, cea mai potrivită zi a săptămânii pentru acest lucru fiind una de joi!
De asemeni, este de bun augur să te ocupi de mutare când luna este în creștere, dar nu într-o zi ploioasă!
Ține cont de numere!
Desigur, cunoșți superstiția potrivit căreia este cu ghinion să te muți pe o stradă cu numărul 13 sau într-un apartament cu acest număr!
În plus, se zice că numărul de trepte care duc la intrarea în locuința ta joacă un rol important în atragerea ori îndepărtarea norocului. Acesta nu trebuie să fie în nici un caz un multiplu de 3.
Conform unei tradiții filipineze, inspirate de spanioli, treptele sunt înșiruite consecutiv drept "oro" (aur), "plata" (argint) și "mata" (moarte, ghinion). Ultima treaptă nu trebuie să fie cu nici un preț "mata"!
Cum să pășești în noua casă și ce să aduci cu tine
Când ajungi la nouă locuința, este musai să pășești în ea prin intrarea principala (nu prin ușa din dos). Când ieși prima oară din ea, este recomandat să o faci prin aceeași ușa, pentru a te bucura statornic de șederea în această casă.
De asemeni, nu uită să porți cu tine niște obiecte simbolice atunci când intri mai întâi în nouă locuință: pâine, sare, vin, lumânări, și altele, semnificând belșugul, purificarea, fericirea, ospitalitatea și norocul! Unii sunt de părere că este musai să aduci cu tine și o Biblie ori un coș cu de-ale gurii (ca să ai mereu de mâncare).
Pentru a-și asigura continuitatea vieții, unii oameni luau din locuința veche și aduceau în cea nouă jarul din sobă, cămin.
Și în credințele românești, erai sfătuit ca atunci când te mutai în altă casă, să trimiți mai înainte pâine, sare, vin și ouă fierte, ca să ai parte de prosperitate. În Bucovina, era de bun augur, atunci când se intra într-o casă nouă, să se pună în "coștoroabele", (bârnele așezate orizontal deasupra pereților casei în lungul acoperișului, pentru a susține căpriorii), din cele patru colțuri câte un bănuț, că să aibă casa noroc.
Binecuvântarea unei case
Oricare le-ar fi tipul și originea, ritualurile de binecuvântare ale noului spațiu de locuit au menirea să alunge răul și să-ți furnizeze energie pozitivă în acesta. Iată câteva astfel de ritualuri:
Aprinderea unei lumânări
Un ritual prezent în multe culturi, având funcția de a aduce lumina în noua ta casă, viață, în sufletul tău, de a izgoni întunericul, atât literal, cât și simbolic, este aprinderea unei mici candele. Uneori, după aprinderea lumânării, se rostește o rugăciune sau li se dă glas unor texte sacre.
Sfințirea casei
În particular, pe meleagurile românești, într-un ritual creștin ortodox, se face binecuvântarea unei locuințenoi, renovate, sau a unei mai vechi în care te muți, asemeni botezului unui copil nou născut. În această tradiție, preotul nu numai că stropește casa cu aghiazma, apă sfințită, ci recurge și la ungerea cu untdelemn sfințit, ce mărturisește opțiunea noastră de a trăi sub pavăza și stăpânirea lui Dumnezeu.
Arderea de salvie
Arderea de salvie este un rit de binecuvântare a locuinței practicat pe scară largă în SUA, și nu numai, derivat din tradiția americanilor nativi, având darul de a elimina energia negativă și a asigura protecție față de spiritele rele.
Se folosește un mănunchi de slavie albă, strâns cu o sfoară, acompaniat de levănțică și alte ierburi aromatice. Se aprinde salvia într-un bol rezistent la foc și aceasta este lăsată să fumege de la sine. Apoi, se umblă cu bolul prin casă pornind de la ușa din față, în sensul acelor de ceasornic, agitandu-se fumul în aer, astfel încât să ajungă în fiecare colț al fiecărei camere (în colțuri tinde să se acumuleze energia negativă!).
Sună dintr-un clopoțel
Se spune că sunetul clopoțelului împrăștie energiile malefice, purifică locuința și atrage norocul!
Fierbe lapte cu orez
Într-o tradiție hindusă, se fierbe lapte cu orez într-o oală deschisă până când da în clocot, se revarsă peste marginile vasului. Este un ritual ce simbolizează purificarea, viața lungă, prosperitatea și averea. Se obișnuiește să se ofere niște orez cu lapte și spiritelor gospodăriei.
Aruncă mătura veche
Mătura veche, ba chiar și aspiratorul vechi (deși funcțional) pe care le-ai utilizat în vechea casă sunt obiecte considerate a păstra nu numai praful, mizeria din acel loc, dar și aspectele negative ale vieții tale de acolo. O matură nouă trebuie să fie adusă atunci când intri pentru prima oară în casă nouă!
Vopsește cu albastru poarta / ușa
În SUA este o practică obișnuită să se vopsească cu albastru porțile, ușile, obloanele și ramele ferestrelor. Motivul? Potrivit unei vechi superstiții americane, spiritele rele nu pot să traverseze o apă, iar culoarea albastră (asemeni celei a apei) le ține departe de o locuință.
Presară sare, aruncă monede sau orez pe podea
Presară niște sare peste pragul ușii principale și peste cel al fiecărei alte uși sau pervaz de fereastră. În acest mod, se crede că alungi duhurile rele și îți aperi casa de magia neagră!Monedele sau boabele de orez așternute peste podea sunt înzestrate cu darul de a aduce în casă bogăție, prosperitate.
Organizează o petrecere de "casă nouă"
Multe superstiții populare despre mutarea într-o nouă locuință recomandă ca cea mai bună cale de a-ți începe o viață nouă aici este umplerea de la început a spațiului tău cu dragoste și bucurie. Dacă te inconjori cu emoții pozitive, voioșie încă din prima zi a șederii într-o casă nouă, acestea vor rămâne pe veci înăuntrul ei.Organizează, așadar, o petrecere la care să-i inviți pe oamenii apropiați, pe rude, prieteni, colegi, noii vecini. Tradiția pretinde să prepari cu această ocazie o "mâncare de casă", pe care să le-o serveșți oaspeților.
Alte superstiții despre mutarea în casă nouă
Îndeasă chimen sau mărar în gaura cheii ușii de la intrare pentru a te apară de vrăjitoare!
La români, se credea că o casă pe lângă care se găsea un cocoș, un câine ori o pisica de culoare neagră urma să fie bântuită de nenorociri. O nouă locuința cutreierată de furnici vestea belșug! Când un dușman al tău se mută într-o altă casă, era indicat să îi pui câte o piatră în cele patru colțuri ale acesteia, ca să nu aibă spor în ea. La casă nouă era bine să aduci cu tine și un câine, deoarece acesta se ruga, "Să dea Dumnezeu să trăiască stăpânul, ca să aibă cine să vadă de mine".
În regiunea Sucevei, se zicea că atunci când voiai să știi dacă un loc este prielnic construirii unei case, trebuia să așezi acolo, seara, o oală nouă cu apă neîncepută. Dacă dimineața găseai apa prelinsă din oală, era cu noroc. Dacă o aflai goală, nu era de bun augur să zideșți acolo! De asemeni, cu prilejul clădirii unei locuințe noi, era indicat să îngropi de viu (!) un cocoș negru, pentru a-l împiedica pe "ucigă-l crucea" să ajungă prin preajmă.
Tot în Suceava, o locuința nouă nu se văruia în întregime, lăsându-se un petec nevaruit, ca să nu moară cine va locui în ea.Totodată, se zicea că o casă nouă nu trebuie să fie lăsată neîngrijită, nemăturata, ca să nu te blesteme!
În Argeș, când se pornea construirea unei case, după ce îi erau așezați capriorii, se atârna în vârf o ploscă cu vin ori rachiu și o batistă, astfel încât cine reușea să se urce până acolo să le ia urma să facă cinste celor de jos.
În regiunea Tecuciului, visul despre o casă nouă semnifică "o groapă de îngropare".
Aprinde un foc în cămin ca să-ți purifici locuința și să te protejezi de spirite malefice.
Nu aduce o sapă în casă. Dacă faci, totuși acest lucru, ai grijă să o porți mergând înăuntru cu spatele!
Ca să ai noroc într-o locuință nouă, nu o mătura pe cea veche înainte să o părăsești.
Este un semn de fericire și prosperitate atunci când soarele strălucește pe ușa pe care intră mirii în noua lor casă.
Dacă împrumuți ceva de la un vecin în prima zi în care te muți, nu vei fi însoțit de noroc în casa nouă!
Surse:
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român
- Diagram Group: Superstitions
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need
Superstiții despre mutarea într-o casă nouă
Reviewed by Diana Popescu
on
februarie 17, 2018
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu