Horoscop Rac aprilie 2018


Potrivit horoscopului Racului din aprilie 2018, te confrunți cu o revoluție în relațiile de parteneriat, beneficiezi de invigorarea relațiilor de prietenie și ai posibilitatea să îți explorezi regiuni adumbrite ale lumii interioare. Viața amoroasă îți stă sub semnul tainei și spiritualității.

Horoscop aprilie 2018 Rac

Horoscop Rac aprilie 2018 - Previziuni astrologice generale


Parteneriatele tale din plan personal, social, profesional, financiar pot să fie marcate de probleme, neînțelegeri, derută, să-ți impună să-ți revezi responsabilitățile tale și pe cele ale persoanelor cu care ai astfel de conexiuni. Este vremea să iei niște hotărâri cruciale în această privință, chiar dacă sunt dureroase, dificile. Unele asocieri ce și-au pierdut valoarea ori eficiența trebuie să-și găsească oîncheiere cât mai amiabilă, iar altele, ce și-au menținut cât de cât viabilitatea, au nevoie să fie optimizate.

Oricum, în ultima decadă a lunii, în decurs de câteva zile, interacțiunea socială ți se intensifică, îți este tot mai avantajoasă. Pari să petreci mult timp de calitate împreună cu prietenii, să te întâlnești des cu ei cu ocazia unor petreceri, reuniuni. De asemeni, treci printr-un interval de timp favorabil inițierii de prietenii cu oameni animați de aceleași crezuri ca și tine.

După acest vârtej relațional, în cea din urmă săptămână din aprilie, tinzi să fii cufundat în lumea visurilor, dorurilor și fanteziei. Dacă nu ești implicat într-o legătură de cuplu, pari să te simți nemaipomenit de bine într-o singurătate ce-ți permite să te deschizi unei imaginații nețărmurite, să te relaxezi, să-ți alini sufletul, să te ocupi de zone neglijate ale universului interior, să intri în contact cu simțăminte ascunse, cu latura ta spirituală.

Horoscop Rac martie 2018

Pe 16 aprilie 2018, sub impactul Lunii pline ivite în Berbec, ți se semnalează că nu este îndeajuns să tânjești să-ți vezi visele cu ochii, ci că trebuie să iei măsuri concrete pentru a ți le materializa. Ești motivat să faci strădanii enorme pentru a te apropia de țelurile tale.


Horoscop Rac aprilie 2018 - Dragoste și cuplu

Secretele care-ți guvernează dragostea ți-o îndrumă către fagasuri atât pozitive, cât și negative.

Este indicat să-ți ții în frâu sentimentele astfel încât să nu te îndrăgostești până peste cap de cineva care-ți este inaccesibil. Pe de altă parte, poți deveni ținta asalturilor amoroase ale unei persoane despre care nu aveai nici cea mai mică idee că ar fi amorezată de tine.

Poți închega, totuși, o idilă fericită cu cineva capabil să-ți vindece vechi răni sufleteșți, emoționale.

Dacă ai un tovarăș de viață, conexiunea cu acesta capătă o tentă cumva spirituală, romantică, ce vă mobilizează pe amândoi să va dedicați mai mult unul altuia, într-o relativă izolare.

Luna plină apărută pe 30 aprilie 2018 în Scorpion este asociată cu o explozie emoțională, cu un simțământ de iubire tumultuos, declanșat brusc, față de o persoană abia întâlnită. Nu are rost să-ți negi sentimentele. Lasă-te purtat de ele oriunde te călăuzesc!


Horoscop Rac aprilie 2018 - Muncă și bani

Realizările din plan profesional sunt condiționate de modul cum reușești să te integrezi în munca de echipă. Totodată, poți demara o afacere înfloritoare, în colaborare cu un prieten apropiat.

Horoscop Rac 2018


Horoscop Rac aprilie 2018 Horoscop Rac aprilie 2018 Reviewed by Diana Popescu on martie 19, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.