Superstiții despre masă


Masa este un simbol sacru, fiind asociată nu numai cu împărtășirea mâncării, ci și a sentimentelor și gândurilor oamenilor care stau la ea, mai cu seamă în familie. Din această cauză, superstițiile legate din ea din întreaga lume includ tabuuri și ritualuri stricte, având menirea de a atrage norocul și a alunga ghinioanele. 

Nu este bine să pui o pereche de pantofi noi pe masă întrucât acest lucru este asociat cu moartea sau poate avea un impact negativ asupra stării tale materiale. Această superstiție provine din faptul că oamenii decedați sunt încălțați cu pantofi noi și sunt așezați pe o masă. Din aceeași cauză, se zice că nu este auspicios să dormi pe o astfel de piesă de mobilier.

Superstiții masă

Orice fel de pantofi, chiar vechi, aflați pe masă, sunt corelați cu spanzurarea și provoacă o ceartă ori, pur și simplu, ghinion.

La ruși, este contraindicat să-ți pui picioarele pe masă sau să stai pe ea, întrucât este un semn de sărăcie ori moarte. La români, nu era bine să-ți întinzi picioarele sub masă, căci acestea ți se lungeau peste măsură.

Tot în Rusia, se crede că este de rău augur să lași pe masă sticle goale, chei, monede, fiiindcă vestesc lacrimi și pierderi de bani.

Și în Suedia, cheile amplasate pe o masă sunt cu ghinion. De ce? Pentru că în vremurile trecute, prostituatele își puneau în cârciumi cheile în acest mod pentru a-și atrage clienții!

Printre bucovineni, dacă-ți puneai pe masă pălăria ori cușma, provocai cârtițele să-și facă o grămadă de mușuroaie în livada ta. De asemeni, nu era de bun augur să pui rachiu (o băutură inventată de diavol) pe masă în Ajunul Crăciunului, ca nu cumva Aghiuță să își bată joc de cel care îl bea. În Ajunul Bobotezei, se puneau sub fața de masă tărâță, după care erau hrănite vacile, astfel încât ele să aibă mană. Era contraindicat să-ți legeni picioarele când stăteai la masă, deoarece, în aceste fel, îl hâțânai, legănai pe dracul.

Totodată, în Bucovina, dacă o gospodină nu ștergea masa imediat după ce se mânca, avea ghinion atunci când mergea să vândă ceva la târg. O masă sau alt mobilier care "pocnea", trosnea din senin, vestea moarte ori plecarea familiei din acea casă. Dacă soacra te vizita când stăteai la masă, însemna că mai avea mult de trăit.

În Ialomița, cu ocazia Lăsatului Secului de Postul Paștelui, era indicat să nu se strângă masă, ci să rămână cu bucate și băutură pe ea, întrucât, peste noapte, venea norocul și mânca și el!

Nu este indicat nici să așezi pe masă o pâine cu fundul în sus. În Italia, se zice că această credință își are originea în simbolistica pâinii ca trup al lui Hristos, ea trebuind din acest motiv să fie tratată cu respect. În Franța, se presupune că o astfel de superstiție provine din Evul Mediu, când brutarii aveau obiceiul să pregătească o pâine specială pentru călău și, pentru a semnala cui îi era destinată, o puneau cu fundul în sus!

Bunele maniere la masă - Tradiții, gafe și ciudățenii din lume

În Letonia, mănușile lăsate pe masă aduc nenorociri!

În Suceava, era inauspicios să așezi pe masă un foarfece.

Când verși sare pe masă, trebuie să râzi! Dacă nu o faci, eșți sortit să te lupți, cerți, curând cu cineva. În Bucovina, sarea vărsată pe masă prezicea ceartă, iar piperul scăpat pe masă îți prevestea că vei lua bătaie!

La portughezi, dacă verși din greșeală vin pe masă, ți se anunță fericire pentru toți cei prezenți sub acoperișul său. O credință asemănătoare aveau și românii; totuși, rachiul scăpat pe masă era semn de pagubă.

În regiunea Tecuciului, se consideră că cineva care vărsa pe masă mâncare ori băutură urma să aibă parte de bucluc sau de ceartă! De asemeni, exista credință că dacă puneai prea multe linguri pe masă, aveai să fii vizitat de prieteni flămânzi. În caz că îți venea în casă cineva pe când ședeai la masă, trebuia să-l inviți să îmbuce și el ceva, căci era adus la tine de Dumnezeu!

În Anglia și Olanda, nu este recomandat să cânți la masă, pentru că, în acest fel, îi cânți, de fapt, diavolului. În Belgia, dacă faci acest lucru, atragi către tine sărăcia! În Bucovina, un bărbat care cânta la masă risca să își facă soția să înnebunească!

Prin părțile Doljului, erai sfătuit să închizi ușa când ședeai la masă, astfel încât să închizi gurile dușmanilor tăi și să-i determini să nu te mai vorbească de rău.

Argeșenii erau de părere că atunci când un fecior, din nebăgare de seamă, mânca la masă cu două ori trei linguri, tot atâtea neveste urma să aibă. Într-o altă credință românească, dacă se puneau pe masă mai multe tacâmuri decât numărul persoanelor prezente însemna că vor apare niște musafiri nepoftiți, neașteptați.

La germani, este cu noroc să bați, să ciocănești în masă atunci când bei ceva cu amicii. Explicația? "Stammish", masa obișnuită din taverne, era făcută în mod tradițional din stejar, un copac sfânt. Deoarece Satana nu este în stare să atingă stejarul, când bați în lemnul mesei dovedești că nu eșți Necuratul!

Superstiții despre mutarea într-o casă nouă


La români, se spunea că flăcăii și fetele nemăritate nu trebuie să mănânce prea mult la masă, ca să nu își mănânce norocul! Dacă rămânea uitată pe masă vreo bucată de pâine, era semn că cineva care mâncase rămăsese flămând. Fărimiturile de pâine picate de pe masă nu trebuiau să fie călcate, era cu păcat, ci puse în foc, într-un loc curat.

În occident, nu trebuia să te muți de pe un scaun pe altul la masă, ca să nu pice ghinionul pe capul tău. În același timp, dacă rasturnai un scaun, era semn că cineva te minte. O față de masă lăsată întinsă peste noapte aducea mari necazuri. Când o pisică zgâria piciorul unei mese, se anunța o schimbare a vremii! Un porumbel așezat pe o masă era semn de boală.

 În Franța, și nu numai, este cu ghinion să stea 13 oameni la o aceeași masă, deoarece tot atâția au fost prezenți la Cina cea de Taină. Această credință își poate avea originea și în faptul că serviciile, seturile de masă sunt compuse, de obicei, din 12 farfurii, iar cel de -al treisprezecelea mesean putea primi o farfurie diferită, simțindu-se din această pricină neglijat sau nerespectat. Bucovinenii erau de părere că atunci când 13 persoane ședeau la aceeași masă, una din ele avea să moară peste puțină vreme.

În mai toată Europa, se zice că nu e bine să stai la colțul unei mese pentru că riști să nu te căsătorești vreodată. Lituanienii sunt mai optimiști! Ei pretind că, în acest caz, va trebuie să aștepți NUMAI șapte ani înainte de a-ți pune pe cap pirostriile.

La cehi, exista superstiția că dacă cineva se ridică de la masă prea devreme, urma să moară în următorul an!

Surse:
- Max Cryer: Superstitions: and why we have them
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român
- William Carroll: Superstitions: 10,000 You Really Need
- M. Radford: Encyclopaedia of Superstitions - A History of Superstition


Superstiții despre masă Superstiții despre masă Reviewed by Diana Popescu on martie 10, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.