Horoscop Vărsător mai 2018


În horoscopul Vărsătorului din luna mai 2018 se întrezărește o interacțiune armonioasă cu familia, o abordare temerară a proiectelor tale esențiale, dar și un apetit sporit în degustarea plăcerilor existenței. Viața amoroasă se leapădă de umbrele dubiilor, iar cea profesională este favorizată de aplecarea către detalii și o conlucrare strânsă cu colegii.

Horoscop Vărsător mai 2018: Previziuni astrologice generale

Horoscop mai 2018 Vărsător

Comunici din ce în ce mai bine cu rudele, cu persoanele îndrăgite, și ești gata să lași de la tine, să apelezi la compromisuri pentru a le face fericite. Te simți excelent acasă și pari să-ți atragi amicii aici, să ai numeroși musafiri, să pui la punct spontan o mulțime de agape, petreceri în sânul familiei. Mintea ți se îndreaptă adeseori spre trecut, către amintiri plăcute, însă nu trebuie să te inchistezi în lumea de altădată, ci să tragi mai curând din ea învățăminte utile în prezent și viitor.

De altfel, nevoia de a asigura bunăstarea materială și emoțională proprie și pe cea a oamenilor apropiați te îmboldește să fii mai îndrăzneț, să te mobilizezi mai mult în demersurile sociale și profesionale. Cu cât ești mai convins de viabilitatea țelurilor tale, cu atât ai mai mari sorți de izbândă în a ți le împlini.       

Dacă autocritica pare să te ajute să-ți ajustezi personalitatea, o atitudine prea critică față de alții te poate duce în pragul unor confruntări neproductive.

Incrancenarea îți slăbește oricum în ultima decadă a lunii, pe măsură ce ești tot mai entuziasmat de plăcerile simple ale vieții. Străbătut de neastâmpăr în plan social, pari să iei parte la numeroase petreceri, întâlniri plăcute cu prietenii. Oamenii îți caută frecvent compania datorită comportamentului tău prietenos, cald, stilului direct, sincer și amuzant de care dai dovadă în comunicarea cu ei.

Pe 15 mai 2018, Luna nouă din Taur îți insuflă încredere în tine însuți, te convinge că ești pe drumul cel bun în viață. Cu toate astea, nu este indicat să ignori punctele de vedere ale altora. Orice problema împărtășită cu persoanele apropiate își află extrem de repede o rezolvare!

Nervozitatea ce te cutreieră în data de 16 mai 2018, ca efect al cuadratului dintre Marte și Uranus poate fi greu de ținut în frâu. Nu te lasă iritat, frustrat de impresia că totul îți merge anapoda în această zi. De fapt, ai de a face cu dificultăți mărunte pe care tinzi să le supradimensionezi!

Horoscop Vărsător 2018

Soarele în trigon cu Marte pe 24 mai 2018 te energizează, îți stârnește pofta de a te angaja în competiții cu cei din preajma ta. Chiar dacă uneori nu ieși învingător, ai destul fair play pentru a recunoaște meritele concurenților tăi.

Unele griji, necazuri sunt pe punctul să dispară ori să se demonstreze a fi nesemnificative sub vibrațiile Lunii pline ivite pe 29 mai 2018 în Săgetător. Amicii, persoanele care țin cu adevărat la tine îți redau seninătatea, liniștea interioară, te conving să treci peste supărări și să te bucuri din plin de viață.




Horoscop Vărsător mai 2018: Dragoste și cuplu


Dragostea câștigă în limpezime, se leapădă de orice fel de ambiguitate, îți iluminează existența.

Dacă ai un partener, conexiunea cu el este eliberată de îndoieli, se evidențiază prin loialitatea, onestitatea reciprocă. Te înțelegi foarte bine cu el, atât emoțional, cât și intelectual, păreți să comunicați în profunzime unul cu celălalt, câteodată chiar intuitiv, fără a mai avea nevoie de cuvinte.

În eventualitatea că ești singur, ai prilejul să te angajezi într-o legătură de cuplu cu cineva deschis, animat de simțăminte de iubire neechivoce față de tine, care te dezarmează prin vioiciunea cu care și le exprimă. Poți întâlni o astfel de persoană în cadrul unui eveniment social ori profesional.

Horoscop Vărsător mai 2018: Muncă și bani


Demersurile profesionale îți sunt eficientizate de abilitatea de a ți le organiza, sistematiza, a te apleca migălos asupra detaliilor lor, dar și de relațiile excelente pe care tinzi să le ai cu colegii și superiorii.

Dacă ești în căutarea unui job, poți obține cu ușurință unul deși nu pare, cel puțin deocamdată, să fie atât de avantajos cum ți-fi dorit.

Horoscop Vărsător aprilie 2018

Horoscop Vărsător mai 2018 Horoscop Vărsător mai 2018 Reviewed by Diana Popescu on aprilie 29, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.