Laleaua: Simbol și semnificație
Un cadou tradițional la aniversarea a 11 ani de la căsătorie, floare națională a Olandei, laleaua este, în general, un simbol al fericirii, seninătății, păcii interioare, eleganței, imaginației, fanteziei, căldurii sufletești. În limbajul victorian al florilor semnifică dragostea perfectă (ideală), faima, caritatea. Simbolizează, totodată, renașterea, învierea, reînnoirea vieții, datorită faptului că este una din principalele flori vestitoare ale primăverii.
Întrucât are trei petale și trei sepale, din punct de vedere numerologic este corelată cu cifra 6, ce reprezintă adeseori o persoană fermecătoare, frumoasă, având o carismă aparte.
Tulipa, numele științific al lalelei, provine din cuvântul turcesc "turban", un accesoriu pentru cap care se aseamănă cu ea, dar și a simbolismului turbanului ca mijloc de protecție față de spiritele rele. Tot în Turcia, este un simbol floral al "raiului de pe pământ".
De altfel, această floare, originară din Persia, a fost adusă mai întâi și cultivată în Turcia, de unde, în secolul al XVI-lea, și-a găsit drum spre Olanda, grație unui călător din această țară.
Laleaua se află pe locul trei într-un top, clasament al celor mai vestite flori, după trandafir și crizantemă. Deoarece, prin anii 1620, bulbii ei au ajuns la un preț exorbitant în Europa, a reprezentat și un simbol al bogăției, averii.
Pentru olandezi, simboliza și scurgerea rapidă, fulgerătoare a vieții omului.
Fiecare culoare a lalelelor poartă o semnificație specială, individuală...
Laleaua roșie
Lalelele roșii sunt preferate de oamenii bântuiți de romantism. Culoarea lor evocă sentimentele de dragoste fierbinte, pasiune, fiind populară îndeosebi în cuplurile tinere ori abia închegate. O lalea roșie poate transmite și mesajul "Crede-mă că te iubesc cu adevărat!".
Potrivit unei legende, o domniță era curtată odată de trei cavaleri, cu toții foarte atrăgători. Fiindcă nu se putea hotărî pe care dintre ei să îl aleagă, s-a rugat zeiței florilor să fie eliberată de o astfel de povară și să fie transformată într-o floare. Zeiță i-ar fi îndeplinit dorința, preschimbând-o într-o lalea roșie. Alte superstiții, tradiții legate de această floare poți găsi în articolul: Laleaua - Legendă și mit.
Laleaua portocalie
Lalelele portocalii exprimă un simțământ de înțelegere și apreciere reciprocă între doi oameni, mai cu seamă într-o relație amoroasă. Portocaliul sugerează, în același timp, energie, căldură sufletească, entuziasm și dorință în iubire. Un buchet de lalele portocalii desemnează o conexiune în dragoste foarte strânsă, atât fizică, cât și spirituală.
Laleaua galbenă
O floare ce semnifică în mod tradițional dragostea fără speranță sau gelozia. Trimiterea, înmânarea unei lalele galbene cuiva poate însemna că iubești acea persoană, dar știi, ești conștient că ea nu are aceleași sentimente pentru tine!
În ultima vreme, laleaua galbenă a căpătat totuși conotații pozitive, ce indică fericire, veselie și speranță. Victorienii o considerau ca purtând mesajul "Soarele stralucește în zâmbetul tău!". Se spune că este cu noroc să o ai în grădina din fața casei, întrucât favorizează prosperitatea!
Laleaua violetă
Deoarece, inițial, era extrem de scumpă în Europa, numai oamenii foarte bogați își permiteau să o poarte ca ornament. În anii 1500, regina Elizabeth I a interzis să fie purtată de oricine cu excepția membrilor familiei regale! Lalelele violete au rămas un simbol al regalității, eleganței, nobleții, dar, potrivit unora, semnifică și loialitatea ori belșugul.
Laleaua albă
Lalelele albe sunt un mijloc de a spune "Îmi pare rău" sau "Condoleanțe". Sunt potrivite, în unele țări, pentru înmormântări. Reprezintă puritatea, onoarea, sfințenia, fiind alese de unii cu prilejul unor ceremonii religioase importante din viața cuiva, cum ar fi prima împărtășanie ori botezul. Conform unei superstiții, când visezi lalele albe ți se vestește un nou început, o cale nouă în viață.
Laleaua roz
Se spune că nimic nu exprimă mai bine "Felicitări" decât un buchet cu lalele roz, indiferent dacă este vorba de o promovare profesională, absolvirea unei forme de învățământ, ori nașterea unui copil. Aceste flori reflectă noroc, urări de bine, afecțiune, mândrie, satisfacție interioară.
Laleaua albastră
Până de curând, albastrul era o culoare absentă în gama cromatică a laleleor. Un cuplu de botaniști a reușit să creeze laleaua albastră. Din cauza asta, ea simbolizează individualitatea, unicitatea.
Lalelele și sănătatea
Lalelele în ghiveci sunt recomandate, potrivit unora, a fi amplasate în casă, pentru a elimina toxinele aflate în aer. După unele studii științifice, au capacitatea să îndepărteze din atmosferă compuși chimici precum aldehida formica, amoniacul și xilenul.
Floarea care îți place și caracterul tău!
Laleaua: Simbol și semnificație
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 12, 2018
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu