Norocul din iadeș - Superstiții și legende

Poate că ai rupt vreodată cu un frate, o soră, o rudă, un iades, ca să vedeți care este cel mai norocos dintre voi. În engleză i se spune "wishbone", (osul dorinței), în latină poartă numele de "furcula", iar la români i se zice "iadeș". Este un os asemeni unei furci,  în forma literei V, aflat în gâtul păsărilor, alcătuit din oasele claviculelor "lipite" în zona inferioară a acestuia.
Superstițiile despre iadeș se referă la capacitatea magică, profetică a lui, inspirată din străvechea cultură etruscă, în care ar fi existat un ritual numit "alectromanție" sau "divinație cu cocoși", ce presupunea folosirea acestor păsări în mod asemănător cu  placa Ouija.

Se trasa pe pământ un cerc împărțit în mai multe sectoare, fiecare dintre ele reprezentând literele din alfabetul etrusc. Apoi, se împrăștia niște bucățele de mâncare în fiecare sector și se așeza un cocoș sau o găină în centrul cercului.

Pe când păsările își ciuguleau hrana, scribii notau succesiunea literelor prin care treceau acestea, iar preoții foloseau aceste informații pentru a prezice viitorul și a răspunde întrebărilor cele mai presante ale locuitorilor orașului.

Potrivit unora, această practică se desfășura atunci când soarele și luna erau în Berbec ori Leu, utilizându-se un cocoș fie alb, fie negru. La încheierea ritualului, pasărea era omorâtă, iar iadeșul ei, (furcula), ar fi fost lăsată să se usuce sub soare. Etruscii credeau în forța magică a acestui osși îl mângâiau, punându-și o dorință arzătoare.

Romanii au adoptat unele obiceiuri, tradiții de la etrusci, inclusiv divinația cu cocoșul, punerea dorințelor cu iadeșul. Conform unei legende, ei ar fi modificat practica de mângâiere a acestui os, prin ruperea sa, din cauza  zice-se - a unei discrepanțe între "cerere și ofertă".  Doi oameni își puteau dori același iadeș, așa că îl țineau de câte o parteși îl rupeau în două, iar cel rămas în mâna cu cea mai mare parte era norocosul căruia i se îndeplinea dorința.




Romanii au transmis, la rândul lor, această superstiție în Europa, ea ajungând, mai târziu, și în America, unde a fost integrată în sărbătoarea Recunoștiinței (Thanksgiving Day), cu folosirea, desigur, a osului gâtului unor curcani.

Ghicirea viitorului cu ajutorul iadeșului unei gâște datează cel puțin din perioada târzie a Evului Mediu. În 1455, Johannes Hartlieb descria astfel acest tip de divinație: "După ce s-a mâncat gâsca din ziua sau seară Sfântului Martin, cel mai vârstnic și mai înțelept (din familie) ia iadeșul și-l lasă să se usuce până dimineață, când îl examinează peste tot, în față, în spate și în mijloc. Pornind de la asta, prezice dacă iarna va fi aprigă sau blândă, uscată ori umedă. "

Floarea Vieții - Simbol și semnificație

Tot Hartlieb consemna despre un ofițer: " Acest bărbat viteaz, acest căpitan creștin a scos din pieptarul său acest obiect superstițios păgân, și mi-a prezis că după sărbătoarea Întâmpinării Domnului va fi un îngheț foarte mare". Căpitanul, deasemeni, mărturisea despre "Cavalerii teutoni din Prusia, ce își purtau războaiele în funcție de iadeș; așa cum le indica osul gâtului de gâscă, așa își organizau cele două campanii, una de vară, și una de iarnă."

De ce era iadeșul atât de special? Unii sugerează că din cauza formei sale de V, aducând cu vintrele umane, care semnifică " sursa vieții".

Pasărea Phoenix: Simbol, legendă şi mit