Paștele Blajinilor se respectă pentru a fi calm, senin, îngăduitor cu alții tot anul
În credințele populare ale românilor, Paștele Blajinilor se ține, se respectă și pentru a nu fi cuprins de mânie, a nu te ciorovăi degeaba cu alții, a nu te implică în gâlcevi, a păstra o atitudine calmă, senină, binevoitoare, blajină, mai cu seama în viața de familie, în decursul anului.
Pe lângă interdicțiile legate de muncă de Paștele Blajinilor, această zi are harul de a-ți infuza pace în suflet mai ales dacă îți reamintești de morții tăi și ii cinstești, dai de pomană pentru ei, revezi, aprofundezi, onorezi, așadar, semnificația morții, conștientizezi că ea urmează inevitabil după viață și că nu reprezintă, de fapt, dispariția celor dragi sau a ta din lume, ci un prag către o nouă viață, din ceruri.
Acest lucru este accentuat de superstiția românească că de Paștele Blajinilor, morții pot umbla liberi pe pământ, mai cu seamă printre cei dragi, așteptând ca aceștia să le dea să mănânce (simbolic) prin pomenile pe care le fac altora, în viață, inclusiv la cimitir.
Cine sunt Blajinii în tradițiile noastre și de ce au fost cumva identificați cu rudele noastre ori persoanele noastre îndrăgite decedate poți afla în articolul Paștele Blajinilor / Paștele Morților - Tradiții, obiceiuri și superstiții
Această sărbătoare reflectă armonizarea, îmbunătățirea, înseninarea relațiilor cu cei din jur și printr-un obicei ce presupunea ca fetele și feciorii să se ducă la un pom înflorit. Aici, își incropeau cu toții câte o cunună din ramuri de flori pe care și-o așezau pe capete. Se luau, după aceea, de mână, și ocoleau înspre dreapta, de trei ori, pomul. Apoi, își scoteau cununile, se sărutau de trei ori printre ele, își dăruiau tot printre ele ouă roșii, spunându-și, " Să fim fârtați / surori până la moarte!" La final, se sărutau unul / alta pe altul / alta, și se înfruptau din ouăle roșii cu pâine și sare.
Tradiții de ziua morților | Dia de los Muertos

Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 14, 2018
Rating:
Niciun comentariu: