Superstiții despre floarea de liliac


În  superstițiile lumii, liliacul este asociat atât cu norocul, cât și cu ghinionul. Întrucât, de obicei, are patru petale, găsirea unei flori cu cinci petale este considerată a fi de bun augur. Rușii duc la extrem această credință, și se asigură că norocul îi va urmări în cazul când află o astfel de floare ingurgitând-o, înghițind-o!

Conotațiile negative ale acestei flori provin  și din faptul că era una în mod tradițional funerară în unele părți din Europa de Est, fiind amplasată în interiorul sicrielor înainte de înmormântare. Poate că parfumul său puternic avea rolul de a masca mirosul celui decedat până la apariția practicilor funerare moderne!

Superstiții floare de liliac

În anumite regiuni din Anglia, există încă superstiția că nu este bine să aduci liliac în casă, în special unul alb, deoarece ar putea isca moartea cuiva din familie. Cu atât mai mult, era contraindicat să se dăruiască această floare cuiva bolnav!

Se spune că liliacul era apreciat ca fiind nenorocos fiindcă era o floare cu o aromă ce inducea somnolență, mai cu seamă dacă era unul alb. Pe de altă parte, această credință își poate avea originea într-o legendă potrivit căreia o fată ar fi murit în noaptea dinaintea nunții sale, nu însă înainte să ceară să fie plantat liliac pe mormântul ei!

Tot la englezi, se credea că o femeie care purta liliac era sortită să rămână singură, necăsătorită, toată viața sa. Câteodată, această floare era trimisă ca un semn de rupere a unei logodne.

Vezi și articolul Floarea de liliac - Legendă și simbol

În tradițiile străvechi din Marea Britanie, liliacul adus în casă, din cauza parfumului său pătrunzător, avea capacitatea să atragă zânele, ființe magice, uneori răuvoitoare, ce îi puteau răpi pe oameni pentru a-i aduce pe tărâmurile lor nepământene. Pentru a le ține departe de o locuință, se zicea că era bine să pui în exteriorul ei clopoței care să sune atunci când bătea vântul.





Cu toate astea, în limbajul victorian al florilor, liliacul violet era un simbol al primei iubiri, iar cel alb semnifică inocența, nevinovăția tinereții.

În insulele din vestul Oceanului Indian, liliacul era utilizat ca o protecție față de spiritele rele, fiind plantat din acest motiv în dreptul intrării în casă ori sub ferestre.

Floarea de petunie: Superstiţii, legende, simbol şi semnificaţie

Zodia Săgetătorului este asociată cu garoafa, iedera și liliacul.

La români, de Paști, se îngropau oasele unui purcel sfințit, crezând-se că din ele se va ivi o tufă de liliac. Pentru ca o femeie să rămână însărcinată, trebuia să bea o zeamă făcută mai cu seamă din trandafir alb și liliac alb.

Surse:
- Mona A. Radford, Edwin Radford: Encyclopedia of Superstitions
- M. Radford: Encyclopaedia of Superstitions - A History of Superstition
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences 
- Charles Raymond Dillon: Superstitions and Folk Remedies
- Artur Gorovei: Credințe și superstiții ale poporului român

Superstiții despre floarea de liliac Superstiții despre floarea de liliac Reviewed by Diana Popescu on aprilie 21, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.