Amuletele: Origine, simbol și semnificație

Cuvântul amuletă provine din latinescul "amuletum", folosit de Pliniu cel Bătrân și de alți scriitori romani. Nu există o etimologie clară a acestui termen latinesc, însă unii presupun că își are originea în termenul arab "himlat", având semnificația de "ceva purtat".

La origine, amuleta reprezenta orice obiect presupus a avea puterea de a îndepărta influențele provocate de spiritele rele, unul purtat pe corp, eventual și pe cap sau la gât.

Amuletele constau din pietre prețioase și semiprețioase, inele, bijuterii, ornamente din anumite ierburi, plante, părți ale unor animale ori păsări, din bucăți de piatră ori metale, fâșii de pergamente fără sau cu inscripții din texte sacre (Biblie, Coran, etc.).

Amuletele preistorice reprezentând animale sau simboluri ale fertilității au fost descoperite alături de rămășițe umane dintre cele mai vechi. Arheologii au găsit, de asemeni, cochilii, colți, gheare și cristale datând din anii 25.000 i. Hr. , unele dintre ele încrustate cu simboluri și având mici orificii, posibil ca părți ale unor coliere.

Animalele au fost folosite ca simboluri ocrotitoare din cele mai vechi timpuri. Amuletele norocoase includ până în zilele noastre piciorul de iepure sau iadeșul păsărilor.

Cele mai vechi amulete egiptene erau constituite din bucăți de șist verde cu diverse forme, inclusiv de animale. Ele erau amplasate pe pieptul celor morți pentru a le asigura un drum sigur către lumea subpământeană.

Utilizarea pietrelor în acest scop constitue o reminiscență a animismului. Tot în Egiptul antic, amuletele reprezantand un scarabeu (puse și alături de cei morți) simbolizau călătoria zilnică a soarelui pe cer și erau o emblemă a regenerării.

Simboluri, amulete și talismane antice egiptene

Sumerienii, contemporani cu egiptenii, aveau amulete cu imagini ale zeilor și animalelor. Ei plasau astfel de imagini, ca un fel de sigilii, pe numeroase obiecte, de la vase la pragurile ușilor. Emblema de pe sigilii întruchipa un spirit protector care făcea rău oricui încerca să deschidă ceea ce era sigilat fără permisiunea proprietarului.

Desigur, multe amulete au o semnificație religioasă. Cele ale evreilor de odinioară, purtate la gât, conțineau bucățele de pergament pe care erau înscrise legile lui Dumnezeu. Torah, cuprinzând cele cinci cărți din Vechiul Testament, este una din cărțile sfinte ale lumii, alături de Biblie și Vede (în hinduism), Coran (la musulmani) și Avestar (la zoroastreni) înzestrate de credincioși cu darul de a furniza noroc și a apăra față de rău.

O amuletă musulmană populară consista dintr-un Coran de mici dimensiuni, din metal, amplasat la gât. Musulmanii cred, totodată, că pot câștiga putere prin purtarea unei amulete având forma numelui lui Alah.

În literatura talmudică, amuletele sunt menționate adeseori drept "keyinia" și constau de obicei dintr-un pergament scris sau din rădăcini de plante purtate pe un mic lanț, inel ori brățară. Multe dintre ele au menirea de a vindeca și sunt considerate a fi autentice numai după ce mijlocesc câte o lecuire cu trei ocazii diferite. Un alt tip de amuletă cu pergament era Mezuzah, cuvântul ebraic pentru "stâlpul ușii". În Deutenerom 6: 6-9, Moise le poruncea evreilor:

"Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie că nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale."




Se crede că în creștinismul timpuriu, credincioșii își încrustau pe amulete cuvântul "Ichthys" (în greacă, "pește"), întrucât acesta conținea inițialele pentru "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul".

Amuletele în Biblie

Deși nu există vreun cuvânt în Scripturile ebraice sau grecești care să desemneze termenul "amuletă", acest obiect simbolic pare să fie regăsit în multe părți din Biblie. Oricum, în general, învățăturile din Biblie, în special cele ale proorocilor din Vechiul Testament și din Noul Testament se opun cu tărie unei astfel de practici.

Cerceii din aur purtați de soțiile și fiicele israeliților din care a fost turnat vițelul de aur (Exodul 32:2) erau, la prima vedere, amulete. Ce altă utilitate ar fi avut în viața simplă din deșert? Ornamente de acest gen au fost condamnate cu asprime în Isaia 3: 17-23 : "Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi ruşinea. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare şi sorişorii, şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi maramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierele descântate; inelele şi verigile de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile;  oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare."

Astfel de amulete în formă de seceră a lunii sunt, se pare, preferate de fetele arabe din prezent. Cerceii, inele din nas, brățările pentru mână sau picior erau folosite odată pentru protecția părții corpului unde erau purtate.

În Proverbe 17: 8-9, pietrele prețioase par să aibă totuși proprietăți magice: " Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: oriîncotro se întorc, izbândesc." În Proverbe 1:9 apare o referință asemănătoare, corelată cu înțelepciunea transmisă de părinți copiilor: "Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale! Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău."

O astfel de referire la obiceiul de a purta amulete există în Proverbe 6: 20-21: "Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât."

Simboluri norocoase, talismane și amulete