Cum definesc filosofii fericirea

Cu toții aspirăm să atingem fericirea. Dar ce este fericirea? O putem descrie expresiv într-o singură frază, ii putem da o definiție succintă? Poți afla dacă acest lucru este posibil citind articolul meu Fericirea în citate, aforisme, maxime, sau ai posibilitatea să vezi în rândurile de mai jos cum a fost definită de filosofi celebri, precum Platon, Aristotel, Kant, Nietzsche, Schopenhauer și Kierkegaard.

Fericirea conform lui Socrate / Platon

Socrate, așa cum apare în scrierile lui Platon, era de opinie că deși numeroase experiențe de viață ni se par a fi foarte plăcute, cum ar fi modul în care ne simțim după ce scăpăm de o boală îndelungată, ele nu exprimă o fericire autentică, ci numai dispariția, absența suferinței.

După Socrate / Platon, fericirea nu trebuie să fie căutată în lucruri exterioare ori daruri interioare, ci în felul cum le folosim. De exemplu, în donarea unor bani pentru o cauză nobilă, utilizarea inteligenței pentru rezolvarea unor probleme majore, folosirea forței noastre pentru bine și nu pentru a-i manipula pe alții. Cu alte cuvinte, nu ar fi la mijloc ceea ce avem, ci modalitatea în care întrebuințăm ceea ce avem.

Părerea lui Aristotel despre fericire

Aristotel spunea că "fericirea noastră depinde de noi înșine" și credea că ea este cel mai înalt țel al existenței umane.

Pentru Aristotel, fericirea nu consistă din trecerea cu brio a unui examen sau distracția împreună cu prietenii. Filosoful antic  gândea că ea îți stă sub semnul întregii vieți, a cât de bine ai trăit. Pentru el, fericirea era un obiectiv esențial, și nu doar un simțământ de moment.

De fapt, Aristotel avea credința că există niște pași importanți în drumul către ea: sănătate, bani, prietenie, relații umane armonioase, cunoaștere. Potrivit lui, deciziile pe care le iei în viață în acest sens sunt extrem de importante. În loc să te orientezi spre lucruri care îți furnizează satisfacții trecătoare, ar trebui să te comporți astfel încât să obții beneficii sufletești și trupești pe termen lung.

Cum definea Kant fericirea

Kant zicea, "Fericirea înseamnă satisfacerea tuturor înclinațiilor noastre". Ce reprezintă, totuși, aceste înclinații? De asemeni, Kant recunoștea că nu ne dorim întotdeauna ce este mai bine pentru noi. El afirma că ființele umane nu sunt capabile să-și dea seama cu siguranță ce le face cu adevărat fericite. Poate că sună dezamăgitor, dar avea opinia că pe măsură ce încercăm tot mai mult să fim fericiți, cu atât mai mult ajungem să fim nefericiți!

Ai fost tentat vreodată să te bucuri de ceva care s-a dovedit, în cele din urmă, a te dezamăgi? În acest caz, poți înțelege teoria sa! În loc să ne străduim mereu să ajungem la lucruri care credem că ne pot face fericiți, Kant ne recomandă să ne focalizăm pe căi ale existenței care credem că sunt corecte, bune. Adică, să ne concentrăm pe a-i ajuta pe alții, să acționăm din simțul datoriei, să fim cât mai raționali și mai morali pe cât ne este posibil, și să ne dezbărăm de dorințele de a fi bogați, a ne canaliza spre posesii materiale ori către interese egoiste.

Așadar, ar trebui să nu mai fim obsedați de fericirea noastră, încercând, în schimb, să fim oameni buni. Cu cât facem mai multe lucruri potrivite, bune, cu atât mai mult ar trebui să fim mai fericiți!

Nietzsche și filosofia fericirii

Nietzsche se întreba, "Ce este fericirea? Sentimentul că puterea ne crește, că rezistența care ni se opune este învinsă". El era convins că fericirea rezidă dintr-un fel de putere personală pe care am putea să o exercităm asupra lumii înconjurătoare. Nu este o viziunea atât de rea pe cât pare! Îți poți demonstra, de exemplu, puterea individuală locuind unde vrei, având un job pe care-l simți implinitor, interacționând numai cu oamenii care-ți plac, petrecându-ți timpul liber așa cum îți doreșți.

Poveste cu tâlc: Cum să îţi găsești fericirea?

Când o astfel de putere ne este răpită ori ne-o răpim noi înșine, putem fi copleșiți de tristețe, putem să pierdem controlul asupra vieții noastre.

Fericirea potrivit lui Schopenhauer

Arthur Schopenhauer nu era un filosof prea optimist, așa că a fost o surpriză să se descopere, după moartea sa, un manuscris al său intitulat "Die Kunst, glücklich zu sein”, ce ar putea fi tradus drept "arta de a fi fericit". Schopenhauer ne transmite că deși nu putem fi fericiți, avem posibilitatea, cel puțin, să urmăm niște reguli pentru a evita durerile, necazurile. Este vorba despre vreo 50 de reguli. Cea dintâi este să nu aspiri către o fericire imposibil de materializat, ci să să-ți aranjezi viața cât poți de bine astfel încât să eviți suferințe care nu sunt necesare pentru tine și alții.

A doua regulă presupune să te ferești de invidie comparându-te cu alții, iar a treia să nu te lași îndepărtat de tendințele tale naturale. O altă indică să te bazezi cât mai mult pe tine însuți: "Fericirea aparține celor care se focalizează pe ei înșiși. Căci toate sursele externe de fericire și plăcere sunt, prin însăși natura lor, foarte nesigure, precare, efemere și depinzând de întâmplare."



Kierkegaard despre fericire

Kierkegaard a pus în discuție un proces prin care ființele umane pot obține satisfacții profunde și deveni persoane autentice. Acest proces este asociat cu stadiile vieții fiecărui om.

Primul stadiu este cel "estetic", de-a lungul căruia principalul țel al cuiva este să își satisfacă dorințele. Aceste dorințe se pot îndrepta spre numeroase, diferite lucruri. Hedonistul, în căutarea plăcerilor senzuale, este un exemplu semnificativ al vieții din acest stadiu. Deoarece este condus de dorințele sale, el nu este cu adevărat liber și eșuează să aibă un caracter consistent. Chiar dacă obține ce își dorește, apare o problemă. Din cauza naturii lor, oamenii nu se pot mulțumi numai cu plăceri, indiferent dacă acestea sunt legate de mâncare, băutură sau erotism. Avem nevoie de ceva în plus. Din acest motiv, cine este aflat într-un astfel de stadiu ajunge, la un moment dat, la disperare. Ca urmare, poate căuta și mai multe, și mai diverse plăceri ori se poate muta pe următorul stadiu al vieții. În al doilea caz, avansează către libertate sa să în loc să rămână prizonier al dorințelor sale.

Al doilea stadiu este unul "etic", al cărui obiectiv principal este să trăiești în acord cu adevărul etic. În acest stadiu, apar limite morale despre ceea ce poți sau nu să faci. Îți asumi responsabilitatea față de tine și alegerile tale, încerci să devii ceea ce îți datorezi să fii. Viața etică include sacrificii; sinele, ființa ta nu mai este în centrul a orice, așa cum se petrecea în stadiul anterior. Oricum, se ivește o nouă problemă, cea de a nu te împlini autentic întru totul. Poți să reflectezi, să meditezi asupra vieții și să îți dai seama că nu faci întotdeauna ceea ce trebuie să faci. Acest lucru conduce către o altă problemă: cea a sentimentului de vinovăție și a disperării provocate de acesta. Drept urmare, poți, pur și simplu, să te străduieșți și mai tare să faci ceea ce se cuvine, să fii tipul de om care năzuiești să fii, sau să te îndrepți spre cel de-al treilea stadiu, cel final.

A treia fază a existenței este una "religioasă", în care îți afli cea mai înaltă împlinire și devii cu adevărat autentic. Primești iertare de la Dumnezeu, ceea ce îți elimină simțămintele de vinovăție și îți împrăștie orice urmă de disperare. Ajungi o ființă umană veritabilă fiindcă te relaționezi în mod potrivit cu El printr-o credință pasională în El. Ai posibilitatea să-ți vezi viața dintr-o perspectivă nouă, conștientizezi bunătatea creației Sale, și-ți dezvălui că plăcerile senzitive, cele ale mâncării, băuturii și eroticii sunt daruri ale lui Dumnezeu dacă sunt apreciate într-un fel potrivit. Grația divină pogorâtă peste tine te sprijină să te apropii așa cum se cuvine de lumea fizică, de alți oameni și de Dumnezeu. Aspectele tale fizice și spirituale se împletesc armonios, se integrează într-o cale ce-ți dăruiește completitudine și integritate caracterului și vieții. Potrivit lui Kierkegaard, asta înseamnă să fii un creștin autentic!

Concluzii filosofice despre cheia fericirii

Deși diferite, toate aceste moduri în care filosofii definesc fericirea par să fie convergente către câteva idei: să nu fim obsedați de căutarea cu orice preț a fericirii, să încercăm să trăim într-un fel rațional, moral, să preluăm, pe cât posibil, controlul asupra existenței noastre, să nu ne bazăm fericirea pe lucruri exterioase, inclusiv pe bani, să ne folosim înzestrările pentru a face bine, să ne canalizam spre o fericire pe termen lung, și nu pe una de moment.

Ai alte păreri sau ai găsit opinii ale altora filosofi despre spre fericire? Împărtășește-le și nouă în secțiunea comentarii!

Ikigai: secretul fericirii la japonezi (și la români?)