Măslinul: Legendă, simbol și semnificație


Simbol al întregii regiuni mediteraneene, măslinul era respectat împreună cu stejarul, ca unul dintre cei doi copaci importanți în mitologia greacă. Legenda asociază originea sa cu zeița Atena, fiica a lui Zeus și Metis, o divinitate războinică, a justiției și înțelepciunii, protectoare a artelor, literaturii, ale cărei atribute erau bufnița și măslinul.

Măslinul: Legendă, mit, simbol și semnificație

Poseidon, zeul mărilor și frate a lui Zeus, aspira să pună stăpânire și peste regatele uscatului și a pretins să ia în posesiune Attica, aruncându-și tridentul în Acropolisul atenian, într-un loc din care s-a ivit o fântână cu apă sărată. Mai târziu, Atena a sosit și ea în acel oraș, dar a ales o cale pașnică de a-l clama ca fiind al ei. L-a luat ca martor pe Cecrops, întâiul rege al orașului Atenei, și a creat în prezența lui primul măslin din lume, chiar lângă fântâna lui Poseidon. Mânios, stăpânitorul mărilor, a provocat-o la luptă, însă a intervenit Zeus, care a poruncit întrunirea unui tribunal divin, pentru a hotărî cuidintre cele două zeități i se cuvine orașul.

După ce ascultat mărturia lui Cecrops, tribunalul alcătuit din divinități olimpiene a decis în favoarea Atenei, întrucât oferise orașului cel mai semnificativ dar, cel dintâi măslin. Din acest motiv, se zice, orașul a adoptat numele zeiței Atena, iar pomul plantat de ea, măslinul, a fost venerat vreme de secole în Acropolis, ca un simbol al victoriei!

În Grecia și în alte părți ale lumii, măslinul simbolizează pacea, prosperitatea, renașterea, speranța. Acest simbolism s-a ivit și după ce regele Xerxes a incendiat Atena în secolul al V-lea i. Hr. El a dat pradă flăcărilor întregul Acropolis, în care se afla și bătrânul măslin al zeiței Atena, care a ars și el. Cu toate astea, atunci când atenienii au revenit în localitatea lor, măslinului îi crescuseră deja o ramură, simbolizand recuperarea și reclădirea rapidă a orașului Atena și a celor care trăiau în el.

 Hercule, binecunoscutul erou mitologic, este și el conectat cu măslinul. El a reușit să omoare leul Cithaeron, care făcea ravagii prin țară, folosindu-se doar de mâinile sale și de o ramură de măslin sălbatic. În decursul "muncilor", sarcinilor impuse de către vărul sau, Eurystheus, a utilizat diverse arme, inclusiv o bâtă făcută dintr-un arbore de măslin care, dacă era înfiptă în pământ, prindea rădăcini și se preschimba într-un pom. Conform altei legende, Hercule a folosit o astfel de bâtă că să-l determine pe leul din Nemeea să se retragă într-o peșteră, unde l-a strangulat cu mâinile sale!

Agudele - Superstiții, legendă și sursă de sănătate

Deoarece era considerat un arbore sacru, măslinul a fost folosit adeseori ca ofrandă oferită zeilor. Acest lucru apare și în povestea lui Theseus / Tezeu, eroul grec din Attica. Printre numeroasele sale aventuri, el s-a confruntat cu Minotaurul, pe insula Creta. Înainte de asta ar fi avut protecția lui Apollo, dându-i în schimb acestui zeu o ramură de măslin de la Acropolis.

Trebuie să fie consemnat și gestul lui Oreste (fiul lui Agamnenon și al Clitemnestrei), care, la porunca lui Apollo, și-a ucis mama și pe iubitul ei, Egist, pentru a se răzbuna că aceștia îi omorâseră tatăl. Oreste s-a rugat lui Apollo să-i ierte crimele oferindu-i o ramură de măslin!




Una din cele mai faimoase sărbători din Atena era festivalul Panatenaic, celebrat în onoarea zeiței Atena, protectoare a orașului. Aceasta avea loc în iulie, dura mai multe zile și includea curse de cai, competiții sportiv, artistice, literare. Câștigătorii concursurilor primeau drept premiu o amforă cu ulei de măslin cultivat în câmpurile sacre ale Atenei. Actul central al acestui festival consta dintr-o procesiune la care participau toți membrii comunității, inclusiv magistrații, preoții și câștigătorii competițiilor purtând pe cap o coroniță din frunze de măslin sălbatic.

Jocurile olimpice, celebrate în orașul Olimpia, din Peloponeze, marcau o altă sărbătoare religioasă consacrată în lumea antică, care era organizată o dată la patru ani în cinstea lui Zeus. Cu această ocazie, învingătorii din competiții primeau  drept premiu o coroană din frunze de măslin sălbatic.

Higinio consemna în textele sale că grecii plantau în fața intrării caselor lor un măslin, ca simbol al protecției față de spiritele rele.

Irena, zeița păcii, fiica lui Zeus și Themed, era înfățișată că având în mâna o ramură de măslin.

Măslinul în Biblie

Acest arbore este pomenit frecvent în Sfintele Scripturi. Un porumbel de pe arcă i-a adus lui Noe o ramură de măslin (Geneza 8:11) pentru a-i vesti că apele scăzuseră pe pământ. Este unul dintre cei mai importanți copaci din Palestina, unde a fost cultivat înainte ca evreii să se stabilească acolo (Deuteronomul 6:11, 8:8).

Apare în prima parabolă din Vechiul Testament, cea a lui Iotam (Judecători 9:9) și este numit că una dintre binecuvântările "pământului făgăduit".

Cei mai bătrâni măslini din Palestina sunt cei din grădina Ghetsimani. Ei erau considerați un simbol al prosperitățiii și frumuseții, precum și un privilegiu religios (Psalmi 52:8). Cei doi martori menționați în Apocalipsa 11:4 sunt descriși că "doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului."

În Romani 11:17, Pavel vorbește despre practica altoirii măslinilor sălbatici. În paragraful 11:17, el se referă la ne-evrei: "Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti în măslinul lor?"

Legenda bradului de Crăciun

Măslinul: Legendă, simbol și semnificație Măslinul: Legendă, simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on mai 06, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.