Melcii în simboluri și superstiții
Melcii au un loc special în simbolurile și superstițiile lumii încă din cele mai îndepărtate timpuri. Sunt un simbol al schimbării, vindecării, fertilității, lenei dar și al răbdării, perseverenței, încrederii în sine, aprecierii lucrurilor simple dar autentice, timpului, evoluției, ciclicității, însușirilor androgine.
Spirala regăsită în cochilia lor reprezintă în multe culturi ciclul vieții, morții și renașterii, sau rotația pământului în jurul soarelui.
O altă caracteristică simbolică a melcului este că își poartă mereu casa cu sine. El poate rătăci pe oriunde, rămânând totuși acasă. În plus, secretă o substanță (carbonat de calciu) care îi crează, de fapt, cochilia. Dacă te simți peste tot acasă, înseamnă că ești într-o relație foarte bună cu tine însuți, căci adevărata noastră casă este în inima noastră!
Unii sunt de părere că melcul simbolizează tăcerea (dintr-un motiv evident) și sărăcia (fiindcă își duce întreaga avere în spate), două trăsături specifice călugărilor, care trebuie să se debaraseze de bunurile materiale și să îndrăgească tăcerea pentru a se cufunda în rugăciuni, meditație.
Pe de altă parte, lentoarea, încetineala melcului poate fi interpretată simbolic ca abilitatea, capacitatea de a ne rezerva cât mai mult timp de calitate pentru noi înșine. Dacă trecem grăbiți prin viață, cum am mai putea să apreciem lucrurile aparent mărunte dar minunate ale acesteia? Melcul ne învață că nu trebuie să ne bucurăm numai la finalul unei călătorii, ci să apreciem însăși călătoria!
Miturile și legendele omenirii poartă și ele importante semnificații simbolice...
Aztecii considerau melcul ca o ființă sacră, întrucât pe cochilia sa era încrustat ciclul vieții, al timpului și chiar fertilității. O cochilie melcată apărea pe spatele lui Tecciztecatl, un zeu selenar. Aztecii credeau că așa cum melcul se retrage în cochilia să, la fel luna se ascunde în adâncurile oceanului.
Quetzalcoatl, un alt zeu aztec, era înfățișat cu o cochilie spiralată pe piept, ca un semn că știa secretele reîncarnării și ale ciclurilor universului, zeităților.
Inclusă în hieroglifele egiptenilor, spirala (și, prin asociere, melcul) era pentru aceștia un simbol al progresului, evoluției, expansiunii vieții.
În străvechile religii păgâne europene, întrucât melcul își scoate în afară coarnele după ploaie, era corelat cu agricultura, era un simbol al fertilității conferite de ploaie pământului.
Pentru grecii antici, așa cum consemna Hesiod, atunci când melcii se urcau pe tulpinile grânelor, vesteau că a sosit vremea recoltării. Ei simbolizau, astfel, fertilitatea și fructificarea unor eforturi, unei munci grele, asidue.
Superstiții despre păianjeni
În creștinism, melcul simbolizează păcatul capital al lenii, leneviei. În Biblie, Psalmi 58:8, oamenii răi, nelegiuiți, mincinoși, sunt condamnați printre altele "Să piară că un melc care se topește umblând; să nu vadă soarele, ca stârpitura unei femei!"
În emblema Sfântului Antim Ivireanul apare un melc care urcă pe o rază către o stea, simbolizând greutățile vieții și drumul către divinitate. Casa sa în formă de spirală indică evoluția spre perfecțiune a creației, iar coarnele lui semnifică viața și moartea. Asemeni adevăratului credincios, melcul știe că este departe de adevăr, dar își zărește țelul suprem, și își urmează cu sârguința drumul spre el.
Există, totodată, o asociere între melcul ce-și întinde coarnele către soare pentru a-i simți căldura și lumina, și omul care se roagă cu mâinile înălțate spre cer pentru a-L slăvi și invoca pe Dumnezeu.
În Roma antică, oamenii spărgeau de îndată cojile melcilor și ouălor după ce le mâncau, ca nu cumva să fie folosite împotriva lor prin practici magice, vrăjitorești.
Această specie de gasteropode era utilizată odată pentru vindecarea, tratarea unor afecțiuni diverse. Se credea că poate înlătura negii, atacurile cerebrale, durerile de urechi, tusea măgărească. Dacă un copil tușea noaptea, i se recomanda să bea o licoare obținută prin fierberea a doi, trei melci în apă cu orz. Pentru lecuirea tuberculozei se spunea că este bine să te înfrupți cu melci puși în laptele unei vaci roșii!
Ca un melc să-și scoată capul din cochilia sa, în Anglia se foloseau aceste versuri:
"Snail, snail put in you head,
Or else I'll beat you until you're dead."
(Melc, melc, scoate-ți capul afară,\ Că de nu te bat până te omor!)
În comparație cu acest descântec, cel al copiilor din România era cu mult mai blând, mai binevoitor, mai atrăgător:
"Melc, melc,codobelc,
Scoate coarne boureşti
Şi te du la baltă,
De bea apă caldă;
Şi te du la Dunăre,
De bea apă tulbure;
Şi te suie pe buştean,
De mănâncă leuştean
Şi te suie pe uluci,
De mănâncă mere dulci,
Şi te suie pe butoi,
De mănâncă usturoi."
Este cu ghinion să treci pe lângă un melc în drumul către muncă, serviciu, dacă nu scurgi peste el niște ceară de la o lumânare. Un melc zărit pe pământ gol e un semn rău, dar unul pe iarbă îți anunță un an îmbelșugat.
Unul negru, întâlnit dimineața, este de rău augur, fiindcă urma sa va fi "citită" de moarte. Unul alb aduce însă noroc. În același timp, un melc negru găsit în cale și care era aruncat peste cap îți garanta evenimente norocoase.
Este un semn rău când vezi cum un melc îți întră în casă.
Conectarea melcului cu vremea, cu umiditatea, apa, este evidențiată în numeroase superstiții. Dacă observi unul sau mai mulți cum se îndreaptă către o ridicătură de pământ, este un semn sigur de ploaie! În Finlanda, se obișnuia să se spună "Etana etana näytä sarves, onko huomenna pouta?" (în traducere în limba română, "Melc, melc, arată-ți coarnele, va fi mâine soare?"). În Marea Britanie, se prevestea vreme frumoasă dacă un melc își scotea coarnele după ce îi cântai, "Melc, melc, înalță-ți coarnele și-ți voi da să mănânci pâine și orz."
Melcul în ritualuri și descântece de dragoste
Într-un ritual prin care fetele încercau să afle indicii despre numele bărbatului cu care se vor căsători, puneau un melc pe o farfurie în care era presărată făină (după unii, zahăr). Acopereau apoi farfuria, lăsând-o așa vreme de o noapte, fiind încredințate că a doua zi, dimineața, vor găsi pe ea, înscrise de melc, inițialele numelui viitorului lor soț.
Un ritual asemănător de ghicire a viitorului presupunea ca o femeie nemăritată să iasă din casă înainte de răsărit și să caute pe pământul umed o literă trasată de un melc, ce reprezenta inițiala prenumelui bărbatului lor sortit.
Pentru o logodnă fericită, se recomanda că înainte cu trei zile de acest eveniment, fata ce se angaja în aceasta să prindă de coarne un melc și să-l arunce în spate peste umărul stâng. În acest fel, se asigura că va face mai ușoară calea pe care adevărata dragoste se va îndrepta către ea.
Românii vedeau și ei această vietate ca una legată strâns de cilurile timpului, naturii: "„după ce tună prima dată primăvara, totul poate să se nască şi să crească, inclusiv melcul, care este cea mai plăpândă dintre fiinţele de pe lume, poate să-şi lepede căsuţa sa de pe spate, fără teamă de frig". Odată cu sosirea primăverii, se credea că melcul sorbea cu nesaț apa din lacuri și râuri, căpătând dimensiuni uriașe, și înălțându-se în cer aidoma unui balaur, dragon.
Alături melc, racul, țapul, calul, mistrețul, deși erau viețuitoare comestibile, în tradiția populară românească nu era indicat să te înfrupți din ele, deoarece erau "spurcate", în ele își putea afla sălaș diavolul!
Potrivit lui Petre Ispirescu, în foclorul românesc, melcul este o creatură "cu coarne ca boul, cu șea ca un cal, (care) se urcă pe copaciu ca un șearpe". "După ce să face mare, iese din căsuță sau și-o leapădă, și devine năpârcă - șarpe". Melcii fără cochilie trebuiau să fie și ei omorâți, pentru a nu se preschimba în șerpi!
În Vâlcea, era contraindicat ca femeile gravide să mănânce melci și pești, ca nu cumva să dea naștere unor copii băloși ori mucoși.
În Straja, Bucovina, exista superstiția că melcii (numiți "culbeci") își dădeau jos cochilia după ce tuna primăvară, și cea că uscați, pisați și băuți într-un pahar cu apă, aveau darul să înlăture durerea de șale.
Pe 21 noiembrie, în ziua de Ovidenie, pentru sufletele celor înecați, ale celor morți în întunecime, fără o lumânare la căpătâi, se aprindeau lumânări asemeni unor toiaguri, spiralate la fel ca și cochilia unui melc.
Surse:
- Diagram Group: Superstitions
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopdia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Andrei Oișteanu: Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român
- Romulus Antonescu: Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești
- Anuarul Arhivei de Folclor, Volumele 8-14, Editura Academiei Române, 1987
- Antoaneta Olteanu: Școala de solomonie
- Antoaneta Olteanu: Calendarele poporului român
Superstiții despre fantome, stafii sau strigoi
Semnificație simbolică
Spirala regăsită în cochilia lor reprezintă în multe culturi ciclul vieții, morții și renașterii, sau rotația pământului în jurul soarelui.
O altă caracteristică simbolică a melcului este că își poartă mereu casa cu sine. El poate rătăci pe oriunde, rămânând totuși acasă. În plus, secretă o substanță (carbonat de calciu) care îi crează, de fapt, cochilia. Dacă te simți peste tot acasă, înseamnă că ești într-o relație foarte bună cu tine însuți, căci adevărata noastră casă este în inima noastră!
Unii sunt de părere că melcul simbolizează tăcerea (dintr-un motiv evident) și sărăcia (fiindcă își duce întreaga avere în spate), două trăsături specifice călugărilor, care trebuie să se debaraseze de bunurile materiale și să îndrăgească tăcerea pentru a se cufunda în rugăciuni, meditație.
Pe de altă parte, lentoarea, încetineala melcului poate fi interpretată simbolic ca abilitatea, capacitatea de a ne rezerva cât mai mult timp de calitate pentru noi înșine. Dacă trecem grăbiți prin viață, cum am mai putea să apreciem lucrurile aparent mărunte dar minunate ale acesteia? Melcul ne învață că nu trebuie să ne bucurăm numai la finalul unei călătorii, ci să apreciem însăși călătoria!
Miturile și legendele omenirii poartă și ele importante semnificații simbolice...
Aztecii considerau melcul ca o ființă sacră, întrucât pe cochilia sa era încrustat ciclul vieții, al timpului și chiar fertilității. O cochilie melcată apărea pe spatele lui Tecciztecatl, un zeu selenar. Aztecii credeau că așa cum melcul se retrage în cochilia să, la fel luna se ascunde în adâncurile oceanului.
Quetzalcoatl, un alt zeu aztec, era înfățișat cu o cochilie spiralată pe piept, ca un semn că știa secretele reîncarnării și ale ciclurilor universului, zeităților.
Inclusă în hieroglifele egiptenilor, spirala (și, prin asociere, melcul) era pentru aceștia un simbol al progresului, evoluției, expansiunii vieții.
În străvechile religii păgâne europene, întrucât melcul își scoate în afară coarnele după ploaie, era corelat cu agricultura, era un simbol al fertilității conferite de ploaie pământului.
Pentru grecii antici, așa cum consemna Hesiod, atunci când melcii se urcau pe tulpinile grânelor, vesteau că a sosit vremea recoltării. Ei simbolizau, astfel, fertilitatea și fructificarea unor eforturi, unei munci grele, asidue.
Superstiții despre păianjeni
În creștinism, melcul simbolizează păcatul capital al lenii, leneviei. În Biblie, Psalmi 58:8, oamenii răi, nelegiuiți, mincinoși, sunt condamnați printre altele "Să piară că un melc care se topește umblând; să nu vadă soarele, ca stârpitura unei femei!"
În emblema Sfântului Antim Ivireanul apare un melc care urcă pe o rază către o stea, simbolizând greutățile vieții și drumul către divinitate. Casa sa în formă de spirală indică evoluția spre perfecțiune a creației, iar coarnele lui semnifică viața și moartea. Asemeni adevăratului credincios, melcul știe că este departe de adevăr, dar își zărește țelul suprem, și își urmează cu sârguința drumul spre el.
Există, totodată, o asociere între melcul ce-și întinde coarnele către soare pentru a-i simți căldura și lumina, și omul care se roagă cu mâinile înălțate spre cer pentru a-L slăvi și invoca pe Dumnezeu.
Melcii în superstițiile lumii
În Roma antică, oamenii spărgeau de îndată cojile melcilor și ouălor după ce le mâncau, ca nu cumva să fie folosite împotriva lor prin practici magice, vrăjitorești.
Această specie de gasteropode era utilizată odată pentru vindecarea, tratarea unor afecțiuni diverse. Se credea că poate înlătura negii, atacurile cerebrale, durerile de urechi, tusea măgărească. Dacă un copil tușea noaptea, i se recomanda să bea o licoare obținută prin fierberea a doi, trei melci în apă cu orz. Pentru lecuirea tuberculozei se spunea că este bine să te înfrupți cu melci puși în laptele unei vaci roșii!
Ca un melc să-și scoată capul din cochilia sa, în Anglia se foloseau aceste versuri:
"Snail, snail put in you head,
Or else I'll beat you until you're dead."
(Melc, melc, scoate-ți capul afară,\ Că de nu te bat până te omor!)
În comparație cu acest descântec, cel al copiilor din România era cu mult mai blând, mai binevoitor, mai atrăgător:
"Melc, melc,codobelc,
Scoate coarne boureşti
Şi te du la baltă,
De bea apă caldă;
Şi te du la Dunăre,
De bea apă tulbure;
Şi te suie pe buştean,
De mănâncă leuştean
Şi te suie pe uluci,
De mănâncă mere dulci,
Şi te suie pe butoi,
De mănâncă usturoi."
Este cu ghinion să treci pe lângă un melc în drumul către muncă, serviciu, dacă nu scurgi peste el niște ceară de la o lumânare. Un melc zărit pe pământ gol e un semn rău, dar unul pe iarbă îți anunță un an îmbelșugat.
Unul negru, întâlnit dimineața, este de rău augur, fiindcă urma sa va fi "citită" de moarte. Unul alb aduce însă noroc. În același timp, un melc negru găsit în cale și care era aruncat peste cap îți garanta evenimente norocoase.
Este un semn rău când vezi cum un melc îți întră în casă.
Conectarea melcului cu vremea, cu umiditatea, apa, este evidențiată în numeroase superstiții. Dacă observi unul sau mai mulți cum se îndreaptă către o ridicătură de pământ, este un semn sigur de ploaie! În Finlanda, se obișnuia să se spună "Etana etana näytä sarves, onko huomenna pouta?" (în traducere în limba română, "Melc, melc, arată-ți coarnele, va fi mâine soare?"). În Marea Britanie, se prevestea vreme frumoasă dacă un melc își scotea coarnele după ce îi cântai, "Melc, melc, înalță-ți coarnele și-ți voi da să mănânci pâine și orz."
Melcul în ritualuri și descântece de dragoste
Într-un ritual prin care fetele încercau să afle indicii despre numele bărbatului cu care se vor căsători, puneau un melc pe o farfurie în care era presărată făină (după unii, zahăr). Acopereau apoi farfuria, lăsând-o așa vreme de o noapte, fiind încredințate că a doua zi, dimineața, vor găsi pe ea, înscrise de melc, inițialele numelui viitorului lor soț.
Un ritual asemănător de ghicire a viitorului presupunea ca o femeie nemăritată să iasă din casă înainte de răsărit și să caute pe pământul umed o literă trasată de un melc, ce reprezenta inițiala prenumelui bărbatului lor sortit.
Pentru o logodnă fericită, se recomanda că înainte cu trei zile de acest eveniment, fata ce se angaja în aceasta să prindă de coarne un melc și să-l arunce în spate peste umărul stâng. În acest fel, se asigura că va face mai ușoară calea pe care adevărata dragoste se va îndrepta către ea.
Superstiții românești despre melc
Românii vedeau și ei această vietate ca una legată strâns de cilurile timpului, naturii: "„după ce tună prima dată primăvara, totul poate să se nască şi să crească, inclusiv melcul, care este cea mai plăpândă dintre fiinţele de pe lume, poate să-şi lepede căsuţa sa de pe spate, fără teamă de frig". Odată cu sosirea primăverii, se credea că melcul sorbea cu nesaț apa din lacuri și râuri, căpătând dimensiuni uriașe, și înălțându-se în cer aidoma unui balaur, dragon.
Alături melc, racul, țapul, calul, mistrețul, deși erau viețuitoare comestibile, în tradiția populară românească nu era indicat să te înfrupți din ele, deoarece erau "spurcate", în ele își putea afla sălaș diavolul!
Potrivit lui Petre Ispirescu, în foclorul românesc, melcul este o creatură "cu coarne ca boul, cu șea ca un cal, (care) se urcă pe copaciu ca un șearpe". "După ce să face mare, iese din căsuță sau și-o leapădă, și devine năpârcă - șarpe". Melcii fără cochilie trebuiau să fie și ei omorâți, pentru a nu se preschimba în șerpi!
În Vâlcea, era contraindicat ca femeile gravide să mănânce melci și pești, ca nu cumva să dea naștere unor copii băloși ori mucoși.
În Straja, Bucovina, exista superstiția că melcii (numiți "culbeci") își dădeau jos cochilia după ce tuna primăvară, și cea că uscați, pisați și băuți într-un pahar cu apă, aveau darul să înlăture durerea de șale.
Pe 21 noiembrie, în ziua de Ovidenie, pentru sufletele celor înecați, ale celor morți în întunecime, fără o lumânare la căpătâi, se aprindeau lumânări asemeni unor toiaguri, spiralate la fel ca și cochilia unui melc.
Surse:
- Diagram Group: Superstitions
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopdia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Andrei Oișteanu: Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român
- Romulus Antonescu: Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești
- Anuarul Arhivei de Folclor, Volumele 8-14, Editura Academiei Române, 1987
- Antoaneta Olteanu: Școala de solomonie
- Antoaneta Olteanu: Calendarele poporului român
Superstiții despre fantome, stafii sau strigoi
Melcii în simboluri și superstiții
Reviewed by Diana Popescu
on
mai 26, 2018
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu