Horoscop Fecioară iulie 2018

Conform horoscopului Fecioarei din luna iulie 2018, ești avantajat de circumstanțele sociale și profesionale, de oamenii cu care îți încrucișezi activitățile, întreprinderile majore și ai posibilitatea să te îndepărtezi de lucrurile efemere, vulgare ale existenței, printr-o focalizarea pe ceea ce este cu adevărat important în evoluția ta. Viața amoroasă este fericită atâta vreme cât se ferește de capcanele narcisismului!


Horoscop Fecioară iulie 2018

Horoscop Fecioară iulie 2018: Previziuni astrologice generale

Ai abilitatea să te înfățișezi altora în cea mai favorabilă lumină, ipostază, să îți exprimi cu forță de sugestie convingerile, ideile. Este o vreme favorabilă relansării, promovării personalității și intereselor tale.

De asemeni, pari să ai acces la informații foarte valoroase pentru tine și să primești o serie de vești îmbucurătoare pentru tine pe termen lung și scurt. Cunoașterea acumulată în plan social și/sau profesional te ajută să depășești bariere inaccesibile până acum, să accezi la o poziție ori un statut la care visai de câtva timp. Oamenii tind, voit ori nevoit, să îți pună la dispoziție mijloacele necesare pentru împlinirea obiectivelor tale esențiale.

În ultima săptămână a lunii, simți nevoia persistentă de a te izola cât de cât de cei din jurul tău, pentru a te cufunda în universul tău interior. Ai prilejul să-ți dezvăluiești "scheletele" din debaraua minții, să te lepezi de fantome ale trecutului care te bântuie de multă vreme și îți îngrădesc libertatea sufletească, îți zăgăzuiesc afișarea simțămintelor autentice.

Totodată, poți conștientiza că există ceva mai presus de tine, că ai un rol mai decisiv decât credeai în modelarea sinelui tău și al celor din imediata ta apropiere. O viziune spirituală despre lume te fortifică, îți infuzează credință că ești gata să te orientezi pe un drum înnoitor al existenței, mai cu seamă că îți intrezaresti un destin aparte, a cărui realizare nu este totuși scutită de strădanii, perseverență.

Horoscop chinezesc 2018: Toate zodiile

Un șir de aspecte astrologice de mai scurtă durată le completează pe cele de mai sus...

O prietenie mai veche ori una abia închegată te îndrumă spre o împlinire majoră pe 12 iulie 2018, ca efect al trigonului lui Venus cu Uranus. Schimbarea modului cum interacționezi cu ceilalți îți înlesnește momente incitante, memorabile. Lăudat de alții pentru ceea ce te face cu adevărat original, te simți foarte fericit când pășești pe cărări nebătătorite ale vieții!

În data de 13 iulie 2018, sub efluviile Lunii noi din Rac, amicii tăi pot fi derutați de acțiunile tale, întrebându-se dacă să le ia sau nu în serios. Este imperativ să le mărturisești cât mai clar persoanelor  îndrăgite care îți sunt intențiile și obiectivele abia asumate. Numai în acest fel te poți asigura de sprijinul lor!

Horoscop Fecioară 2018

Trigonul dintre Venus și Saturn din 14 iulie 2018 te mobilizează să te ocupi de obligații, sarcini care de obicei nu-ți sunt pe plac și încerci să le eviți. Acest lucru îți garantează obținerea unor avantaje majore din partea celor cu care colaborezi. Un hobby ori o legătură de prietenie către care te centrezi în această zi îți oferă satisfacții ieșite din comun.

Te simți ca peștele în apă printre oameni pe 22 iulie 2018, ca urmare a sextilului lui Venus cu Saturn. Bunăvoința ta față de alții, și a altora față de tine îți rezervă surprize foarte plăcute. Pari să deslușești și să te bucuri sporit de ceea ce are să-ți dăruiască traiul cotidian!

Venus în opoziție cu Neptun pe 24 iulie 2018 te seduce iarăși să te apropii de plăceri inimaginabile altădată ale vieții. Plin de empatie, ai capacitatea să le oferi celor din jur ceea ce așteaptă cel mai mult de la tine. Ține-ți în frâu, totuși, emotivitatea intensă, pentru a nu-i  determina pe alții să profite de tine.

O nouă șansă de a te lasă acaparat de lucrurile care îți plac, te pasionează veritabil, apare în ziua de 28 iulie 2018, când Venus se poziționează în trigon cu Pluton. Întrucât oamenii îți înțeleg opțiunile, poți avea o influență consistentă asupra lor. Timpul petrecut împreună cu amicii facilitează o comunicare mai adâncă, mai sinceră cu aceștia!



Horoscop Fecioară iulie 2018: Dragoste și cuplu

Dragostea nu se poate abține să ia turnuri neobișnuite, atât pozitive, cât și negative.

Fecioarele integrate într-un cuplu trebuie să se ferească de un anumit narcisism, să evite să-și pună mai presus năzuințele, dorințele, față de cele ale partenerului lor. Dacă reușesc să facă asta, au oportunitatea să revitalizeze iubirea pe care le-o poartă tovarășul lor de viață, și să își reînnoiască, împrospăteze afecțiunea față de el.

Nativilor solitari le se indică să își țină în frâu impulsul de a avea așteptări prea înalte, chiar imposibile față de un eventual partener de cuplu. În caz că au putința să coboare cu picioarele pe pământ, sunt în măsură să înfiripe o poveste de dragoste temeinică, promițătoare, pe termen lung.

Horoscop Fecioară iulie 2018: Muncă și bani

Activitățile financiare și profesionale au de câștigat datorită integrării tale fericite în plan social, a abilității de a-ți crea noi alianțe, și a ideilor tale inspirate, ingenioase, care, deși sfidează bunul simt, îți făgăduiesc împliniri excepționale.

Pe 27 iulie 2018, Luna plină din Vărsător pare să-ți transmită și ea mesaje foarte promițătoare legate de nu job nou ori optimizarea celui existent. Fii cât se poate de precaut, fiindcă astfel de mesaje pot fi adeseori foarte greu de pus în aplicare. Chiar dacă sunt extrem de atractive, le poate lipsi obiectivitatea, realismul!

Horoscop Fecioară iunie 2018

Horoscop Fecioară iulie 2018 Horoscop Fecioară iulie 2018 Reviewed by Diana Popescu on iunie 17, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.