Barba în superstiții, tradiții și prejudecăți

De-a lungul secolelor, oamenii au asociat barba cu diverse superstiții, tradiții, ritualuri, simboluri și semnificații, de la virilitate, bărbăție, regalitate, viță nobilă, până la lascivitate, barbarie, primitivism.

Barba, un semn că ești rege, ba chiar regină!

Mashepsut a fost unica femeie faraon în Egiptul antic. Purtarea bărbii în acea cultură era în exclusivitate privilegiul faraonilor, dar și un însemn al autoritățîi, puterii lor absolute. Drept urmare, în portetele și statuile ce o înfățișau pe Mashepsut, ea era reprezentată cu o barbă falsă, elaborată, amplasată pe bărbia sa!

Desigur, la egipteni nu apăruseră încă bâlciurile unde cea mai mare atracție era o femeie cu barbă!

Împărați sărbătoriți când se bărbiereau întâia oară!

Este fals că romanii ar fi zămislit cuvântul "barbar" din cauza bărbilor proeminente purtate de goți și alte popoare cu care s-au războit. De fapt, acest cuvânt vine din latinescul "străin". Cu toate astea, romanii au avut niște idei năstrușnice despre bărbile lor și bărbierit.

Dio Cassius, binecunoscătorul istoric roman, a consemnat că atât Nero, cât și Iulius Cezar, au organizat sărbători, festivaluri de mare amploare în Roma, în ziua când și-au ras barba pentru prima dată (marcând, astfel, trecerea lor la stadiul de adult). Nero a mers și mai departe! El și-a pus părul dat jos de pe față într-un glob din aur, pe care l-a dat drept jertfă zeilor!

Barba țapului: simbol al lascivității (și chiar al diavolului)

Oamenii din Evul Mediu aveau o concepție aparte despre tipul de barbă aducând cu cea a țapului. Ei o corelau cu diavolul, pofta trupească, preacurvia și seducția femeilor inocente. Printre prejudecățile despre evrei din acea perioadă era și aceea că ar fi purtat bărbi asemeni țapului, Necuratului.

Pe de altă parte, unicornul sau inorogul, un simbol al castitățîi, era reprezentat în arta medievală și cea a Renașterii ca pe jumătate țap (cu barba de rigoare), pe jumătate cal, cu capul așezat în poala unei virgine!

Taxa pe barbă (le poate da o idee guvernanților noștri!)

Țarul Petru I al Rusiei era animat de năzuința de a instaura modernitatea occidentală în țara sa. Bărbile boierilor și mujicilor lui nu i se părea că se aliniau lumii moderne, europene, așa că pe 5 septembrie 1698 a introdus o taxă, un impozit special pentru cei care nu voiau nici în ruptul capului să renunțe la această podoabă facială. Taxa pe barbă din Rusia s-a perpetuat până în anul 1772.

Aducea mari profituri regimului țarist, mai ales că în folclorul rusesc exista credința că bărbații fără barbă nu mai aveau suflete și că cei cărora li se tăia barba înainte de moarte nu aveau cum să fie primiți în rai.

Barba, dovadă a moralității ori inteligenței!

În cartea "The Philosophy of Beards" ("Filosofia bărbilor"), publicată în 1850, se exprima credința "științifică" după care "absența bărbii este de obicei un semn de slăbiciune fizică sau morală".

Se reflecta, în acest mod, părerea unor așa-ziși oameni de știință din secolul al XIX-lea care aveau opinia că oamenii din anumite rase cu păr facial rar sau subțire erau inferiori atât în privința inteligenței, cât și a moralei.

Francis Bernier, într-o lucrare pseudoștiințifică a clasificat în acea vreme ființele umane în rase pe care le-a ierarhizat în funcție de tipul lor de barbă (europenii fiind, desigur, pe primul loc al acestui clasament!).

Totodată, unii naturaliști din America au ajuns la concluzia revoluționară că absența bărbii printre americanii nativi însemna că aceștia se constituiau într-o rasă inferioară și meritau, în consecință, să fie făcuți sclavi!

Alte superstiții despre barbă

Odinioară, se recomanda să te fereșți de omul cu o culoare diferită a bărbii față de cea a părului, indiferent dacă ți-era frate sau prieten.

Era suspect oricine avea atât părul, cât și barba de culoare roșie. Englezii ziceau, "Beard of red, Of the devil bred" (Cine are barba roșcată se trage din neamul diavolului). Această prejudecată pare să fi provenit din credința că Iuda Iscariotul aveau barba roșcată.

Unui bărbat cu barba sură căruia  îi devea neagră, revenind la culoarea sa naturală, i se vestea că nu mai avea mult de trăit!

Părul în superstiții și legende

Fluieratul îți face, chipurile, să-ți crească barba, iar dacă un astfel de ornament facial îți este des, poate fi un semn că ești norocos în viață.

În Macedonia și India, vederea unui bărbat fără barbă era de rău augur.

În Orient, barba era un însemn al bărbăției și libertății, astfel încât era cu ghinion ori chiar rușinos ca un bărbat să rămână fără ea.

La sirieni, barba era sacră, și era cu ghinion până și să-i spui pe nume. De aceea, dacă o boabă de orez pica în decursul mesei în barba unui bărbat, și comeseanul său voia să-i spună să o îndepărteze, nu-i zicea "ți-a picat niște orez în barbă", ci "gazela este în grădină". Urma răspunsul "o voi vâna cu cinci", adică o voi lua din barbă cu mâna.

Chinezii aveau zicala că bărbații cu barbă nu au cum să ajungă nicicând cerșetori.

Potrivit unei credințe occidentale, dacă o fetiță este botezată în apa în care a fost creștinat anterior un băiețel, este condamnată mai târziu să-i crească barbă! De asemeni, bărbieritul era auspicios numai în zilele de luni, miercuri joi și vineri.

În Ruanda, se spune că femeile care se înfruptă din carne de țap sunt sortite să aibă barbă sau să devină foarte încăpățânate!

Superstiții românești despre barbă

La români, după moartea unei rude apropiate, unii bărbați continuă și în prezent să nu se bărbierească 40 de zile, în semn de doliu.

În Bucovina, se credea că un bărbat cu barba lată având un gol, o gropiță la mijoc, este unul tare zgârcit.

În Vâlcea, dar și în alte ținuturi românești, safteaua, adică banii luați întâia oară de la cineva, se dădea pentru noroc prin păr și barbă. Printre argeșeni, era obiceiul ca primul pește prins la pescuit să fie trecut prin părul capului și prin barbă, astfel încât să-i urmeze alți pești, la fel de numeroși ca firele de păr de acolo.

În zona Tecuciului, se spunea că atunci când te visezi cu mustăți și barbă, ți ze prezice că vei aveau un musafir.

În Teleorman, "barba lui Dumnezeu" reprezenta un petic de grâu nesecerat, cât se cuprindea cu brațul, lăsat în mijlocului lanului pentru noroc.

În Vlașca, Slobozia, ultimele spice de grâu rămase pe câmp erau numite "barba popii".


Surse principale:

- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Diagram Group: Superstitions
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român

Barba, mustața și personalitatea bărbaților