Horoscop Scorpion august 2018

În horoscopul Scorpionului din luna august 2018 se insistă pe analizarea, reevaluarea legăturilor parteneriale, disfuncțiunilor în relaționarea cu cei din imediata ta apropiere, și apoi pe relansarea, optimizarea lor. Viața sentimentală nu mai acceptă jumătăți de măsură, iar cea profesională necesită prudență și calm.

Horoscop august 2018 Scorpion: Previziuni generale 


Traversezi o perioada nu tocmai favorabilă în parteneriatele tale din sfera personală, socială și profesională. Te poți convinge să renunți la unele, dezamăgitoare, care nu-ți mai aduc beneficii de vreun fel. Oricum, nu este cazul, deocamdată, să inițiezi altele, noi.

Secretele tind să te acapareze, să-ți impună să fii mai puțin deschis față de oameni. Străduiește-te să nu te îndepărtezi astfel de persoane importante pentru tine. Veghează față de o posibilă conspirație împotriva ta și nu te implică într-una, care-ți va contrazice peste puțin timp valorile morale!

De asemeni, interacțiunea cu cei din jur poate înregistra unele dificultăți. Nu forța nota în relațiile cu ei, apelând mai degrabă la diplomație. Dacă ți se pare că nu ești înțeles, apreciat așa cum se cuvine, încearcă să-ți dezvălui noi metode, stiluri de a-ți comunica, cu putere de convingere, personalitatea și interesele.
Horoscop Scorpion august 2018

Din fericire, în cea din urmă săptămâna a lunii, atmosfera din mediul tău social se înseninează, soarele strălucește iarăși pe bulevardul existenței tale! Acțiunile tale, meritele tale sunt recunoscute și recompensate pe măsură. Ești antrenat în activități de grup incitante, profiți emoțional, poate chiar și material, de legături de prietenie mai vechi și ai șansa să inchegi altele, cu persoane influente.

Cuadratul Soarelui cu Jupiter din 7 august 2018 te încarcă cu optimism și dorința năvalnică de a progresa, cu încrederea că-ți poți duce la bun sfârșit demersurile esențiale. Din această cauză, poți să-ți asumi riscuri mai mari decât de obicei și, dacă le echilibrezi cu o bună planificare, te poți bucura de succese în tot ce-ți propui.

Deși îți poți dori mai multă intimitate, în ziua de 11 august, Luna nouă ivită în Leu și cuadratul dintre Mercur și Jupiter fac cumva ca lumea să dea năvală peste tine. Nu te lasă iritat de schimbări bruște ale programului tău zilnic. Menține-ți flexibilitatea, nu uita detalii semnificative ale activităților tale.

Horoscop Scorpion 2018

Pe 19 august 2018, Jupiter în trigon cu Neptun pare să-ți înlesnească un sprijin sporit, o mai mare simpatie, chiar dacă nu ai nevoie neapărat de așa ceva. Poți fi atras în situații care îți oferă mai mult decât ți-ai imagina! Ești înclinat să vezi lumea cu o înaltă claritate, să distingi în ea asemănări și diferențe insesizabile pentru alții.

În urma cuadratului lui Mercur cu Jupiter de pe 28 august 2018, tinzi să fii predispus să te avânți în prea multe direcții, preocupări deodată sau să fii nevoit să accesezi un flux de informații enorm! Ți se pune astfel la încercare capacitatea de a face diferența între ceea ce este util și ce-i inutil!

Horoscop Scorpion august 2018: Dragoste și cuplu


Dragostea poate să ajungă într-o fază a nostalgiei, grijilor și chiar despărțirilor!

În acest context astral, relațiile de cuplu care scârțâie de ceva vreme tind să se adâncească în probleme. Poate să apară o criză ce impune o separare cel puțin temporară a celor doi parteneri.

Legăturile amoroase într-adevăr stabile nu au cum să fie afectate. Dimpotrivă, nativii din astfel de cupluri sunt inspirați să-și aprofundeze conexiunea afectivă cu tovarășul lor de viață, să-și rezerve răgazuri mai dese de petrecere a unui timp de calitate împreună cu acesta.

Dacă nu se lasă copleșiți de o timiditate excesivă, Scorpionii singuri au prilejul să se lanseze într-o idilă cu cineva care pare să pătrundă în cele mai tainice unghere ale sufletului lor și să-i iubească pentru ceea ce descoperă acolo!

Luna Plină poposită pe 26 august 2018 în Pești îți stârnește fantezia facă o incursiune pe tărâmurile dragostei. Poți fi îmboldit să-ți surprinzi plăcut partenerul prin gesturi spectaculoase, inedite de iubire. Dacă ești solo, îți iei inima în dinți, gata să câștigi totul sau nimic, printr-o declarație de dragoste incendiară, extravagantă, făcută unei persoane care te captivează!

Horoscop august 2018 Scorpion: Muncă și bani


Nu este un ciclu astrologic prielnic unei schimbări în carieră sau căutării unui job nou. Mai curând, este indicat să-ți pui la punct o strategie pentru o viitoare, importantă mutare de șah în zona profesională. Totodată, n-ar fi rău te ocupi de treburi mai vechi, amânate ori neterminate. Păstrează-ți sângele rece într-o eventuală confruntare cu un superior!

Horoscop Scorpion iulie 2018
Horoscop Scorpion august 2018 Horoscop Scorpion august 2018 Reviewed by Diana Popescu on iulie 22, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.