Romanul lui Ioan Gh. Tofan: Pe malul de lut al fluviului | Jurnal de lectură

Ioan Gh. Tofan navighează pe o proză extraordinară. Limbajul argotic, neaoș gălățean și marinăresc din romanul său "Pe malul de lut al fluviului", aducând cu textele (dar fiind original)  lui Fănuș Neagu și Eugen Barbu (din "Groapa"), nu se ferește de adevăruri, realități, evitate mereu cu grijă de pudibonzi gălățeni și de "aiurea". 

Pitorescul, imagistica verbală incandescentă a acestui scriitor are, cumva, o latura bună, și una mai puțin bună. Exagerarea, insistarea pe un argou, un limbaj de cartier, de oras, mai vechi ori mai nou, care chiar dacă este explicitat în subsolul paginilor, poate deveni la un moment dat obositoare.

Ce mi-a plăcut cel mai mult și m-a impresionat din scrierea lui Ioan Gh. Tofan a fost disponibilitatea sa către visare, imaginar. Pasajele sale onirice tind să îi releve o notă personală aparte în literatura română, care sugerează veritabila sa individualitate. Nu am cum să nu citez dintr-un astfel de episod, apărut inspirat chiar la începutul cărții sale: "Ioan se uită bulversat în jur și simțea ca se sufocă. Deși e doar în pijama, sudoarea i se scurge pe omoplați, iar fruntea i s-a acoperit de broboane ca de rouă." Dacă te-am făcut curios, nu știi ce urmează, citește acest roman extraordinar!

A consemnat,

Gabriel Socolov