Aura | Simbol și semnificație

Aura, aureola sau nimbul este un cerc ori un disc strălucitor ce înconjoară capul unei divinități, unui sfânt. Simbolul luminii aurei este asociat, așadar, cu spiritualitatea, sacralitatea, puterea supremă divină.

Zeul grec Helios din Grecia antică și împărații din antichitatea romană apăreau frecvent în artă plastică cu o coroană de raze împrejurul capetelor lor. Din cauza originii sale păgâne, aureola a fost evitată în arta creștină timpurie, însă a fost adoptată apoi de împărații creștini pentru portretele lor oficiale.

De la mijlocul secolului al IV-lea, Hristos a fost înfățișat și El cu acest atribut imperial, și ca simbol al Său, al Mielului lui Dumnezeu, de la sfârșitul secolului al IV-lea. În secolul al V-lea nimbul a fost folosit și în reprezentarea îngerilor dar, abia în secolul al VI-lea a devenit obișnuit pentru Maica Domnului și sfinți. Tot în decursul acestui secol, persoanele eminente în viață au fost pictate cu un nimb pătrat în jurul capului.

Aureola a fost utilizată în mod regulat pentru Hristos, îngeri și sfinți în Evul Mediu. Adeseori, aura lui Hristos era împărțită în patru de semnul crucii.

Din secolul al V-lea, însă, odată cu dezvoltarea naturalismului în arta Renașterii, nimbul a creat probleme în reprezentare. La debut, a fost tratat de pictorii florentini ca un obiect solid văzut în perspectivă, un disc așezat în spatele capului unui sfânt.

Această soluție nu tocmai fericită a condus la declinul său în pictură italiană din secolul al XVI-lea și a fost abandonată de Michelangelo și Tițian. În pictura flamandă din secolul al XV-lea, a început să fie înfățișată asemeni unor raze de lumina. Sub influența Contrareformei, care a căutat să reinstaureze concepția înaltă a artei religioase, această formă a fost preluată de artiștii italieni spre sfârșitul secolului al XVI-lea, apărând notabil la Tintoretto ca o lumina realistă emanată din capul unui sfânt. Acest tip de aureolă s-a transmis în perioada barocă și în opere religioase următoare.

Aura este asociată și cu simbolul creștin al cercului, semnificând eternitatea. Creștinii considerau cercul ca fiind divin întrucât câteva din creațiile spectaculoase ale lui Dumnezeu, precum soarele, luna și planetele aveau pe cer o formă circulară.

Potrivit unei interpretări catolice, aureola semnifică lumina grației divine, scăldând sufletul ce este în perfectă armonie cu trupul.

Îngerii de Crăciun: Simbol și semnificație

În teologia bisericii ortodoxe răsăritene, o icoană este o "fereastră în ceruri", prin care Hristos și sfinții pot fi zăriți și prin care se poate comunica cu ei. Aura este un simbol al Luminii Necreate sau a grației lui Dumnezeu strălucind în afară din icoană. Sfântul Dionisie Aeropagitul, în a sa "Ierarhie cerească", spune că îngerii și sfinții sunt iluminați de grația, îndurarea lui Dumnezeu și, în schimb, ei o iluminează spre muritori.

Ca simbol sfânt, aura nu aparține numai creștinismului. Ea este prezentă și în alte religii, în islamism, hinduim și buddhism.

De exemplu, în artadin Asia, în obiectele de bronz chinezești, este nu numai o lumină, fiind formată de fapt din flăcări.

Acest simbol a fost folosit în arta indiană, în special în iconografia buddhistă și în sculpturile hinduse. Buddhismul tibetan l-a  utilizat, totodată, în picturile Thangka.

Aureola a fost înglobată și în arta islamică, mai precis în cea din imperiul Mogul și în miniaturile persane.

Simbolurile lui Iisus Hristos