Lăsați copiii să creadă în Moș Crăciun!
În general, nu este lucru bun să minți copiii. Cu toate astea, potrivit psihologilor, există minciuni bune și minciuni rele. Insuflarea credinței în Moș Crăciun pare să se înscrie în prima categorie, întrucât contribuie la o dezvoltare emoțională, intelectuală sănătoasă, armonioasă, a celor mici.
Desigur, ideea că există un om care călătorește prin văzduh într-o sanie trasă de reni și reușește să ajungă într-o singură noapte în casele din toată lumea face parte din lumea basmelor. Mitul lui Moș Crăciun are totuși darul să-ți mențină prospețimea și incitarea de-a lungul secolelor.
Studiile psihologice au confirmat că povestea Moșului care se străduiește să-i facă pe oameni (inclusiv pe prichindei) fericiți și să-i răsplătească dacă s-au comportat bine nu este dăunătoare. Ea le pune la treabă copiilor imaginația, o componentă esențială în evoluția lor, și le stimulează creativitatea.
În plus, legenda lui Moș Crăciun pornește dintr-un fapt real, despre o persoană reală ce a ajuns să fie vestită pentru generozitatea cu care împărțea cadouri și bani celor sărmani, una care ne inspiră autenticul spirit al Crăciunului, în ciuda turnurii comerciale preluate de această sărbătoare.
Majoritatea copiilor cred până la o anumită vârstă în Moș Crăciun. Ei își dau cu folos aripi fanteziei chiar dacă știu cumva, într-un colț al minții, că la mijloc este o "invenție", o fantasmă. Mai mult decât atât, psihologii sunt îngrijorați față de copiii care nu abilitatea să trăiască, să dea glas ori să așeze în scris astfel de povești fantastice.
Numele lui Moș Crăciun în 37 de limbi ale lumii
De asemeni, Moșul îi încurajează pe cei mici să-și facă niște "teme" de casă, să-i redacteze scrisori! Probabil că este una din rarele ocazii când copiii se implică în scris, într-o "compunere", cu zel, cu o pasiune fierbinte, ceea ce este important fiindcă îi îndrumă spre obiceiuri productive.
Tot din punct de vedere psihologic, Crăciunul și Moșul au efecte benefice, deoarece unesc familiile, își aduc aportul la întărirea relațiilor din cadrul acestora.
Ce pot face părinții când sunt întrebați de copiii lor dacă Moș Crăciun există? Ei ar trebui să decidă dacă odrasla lor este într-adevăr pregătită să afle adevărul! Conform psihologilor, cea mai potrivită strategie este să-i întrebe, la rândul lor, dacă cred pe mai departe în acest personaj magic. În caz că răspund afirmativ, probabil că este încă prea devreme pentru a ști adevărul (crud!).
Este clar că, la un moment dat, orice copil începe să deslușească faptul că ceva este în neregulă în povestea lui Moș Crăciun, poate și "datorită" unui prieten ori coleg de școală.
El începe să-și pună întrebări de genul, "Cum reușește Moș Crăciun să străbată toată lumea doar într-o noapte?", "Cum poate sania lui să zboare?", "Cum poate să intre într-o casă care nu are horn?"
E culmea că părinții trec mult mai greu decât copiii prin perioada de tranziție a celor din urmă dintre credința în Moș și convingerea că acesta nu există!
De fapt, întrebările despre ce este adevărat și ce este fals nu reprezintă decât o etapă normală a dezvoltării lor cognitive. Copiii învață să înțeleagă cum este lumea în realitate, să evalueze oamenii și lucrurile bazându-se pe dovezi, logică, pe obiectivitate, realism.
Atunci când cei mici se lămuresc cu limpezime de inexistența lui Moș Crăciun, cel mai bun lucru pe care-l pot face părinții este să sublinieze că spiritul Crăciunului este totuși real, și să le vorbească despre povestea adevărată a Sfântului Nicolae!
Ce înseamnă Secret Santa | Cadoul secret al lui Moș Crăciun?

Ce le dăruiește, de fapt, Moș Crăciun copiilor?

Ce trebuie să facă părinții când "magia" dispare?

Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 14, 2018
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu