Smaraldul în simboluri, superstiții, legende
O piatră rară, extrem de frumoasă, de un verde extraordinar, smaraldul, numit și "bijuteria regilor", a fost și este prețuit, onorat în culturile din toată lumea. Este cunoscut drept gema zodiei Racului, cea rezervată aniversărilor a 20, 35 și 55 de ani de căsătorie și se spune că este cu noroc să fie purtat îndeosebi în zilele de joi.
Parte a grupului beriliului, extras în special în mine din Columbia și Zambia, smaraldul este un simbol al regalității, înțelepciunii, elocvenței, nemuririi, tinereții, primăverii, vieții, frumuseții și dragostei ce rezistă timpului.
Se zice că sprijină inspirația, creativitatea și răbdarea, mărește memoria și puterea de înțelegere, are darul să ne facă să ne întrezărim viitorul. Ca talisman, unii cred că poate conferi avere, bogăție și expresivitate în comunicare.
Revelator al adevărului, era vestit pentru abilitatea de a împrăștia iluziile și vrăjile, scoțând la iveală, inclusiv, dacă un jurământ de dragoste era sincer ori fals. Exista, totodată, credința că avea capacitatea să îndepărteze patimă oarbă din iubire.
Dintre toate pietrele prețioase, Cleopatra preferă mai ales smaraldele pentru a se împodobi și a le dărui frecvent demnitarilor străini. În Egiptul antic, erau considerate simboluri ale fertilității și imortalității.
Romanii asociau smaraldul cu Venus, zeița frumuseții și iubirii. În astrologia occidentală, culoarea de un verde marin al acestuia se potrivea de minune cu planeta cu același nume.
Aristotel le recomanda oamenilor de afaceri să poarte această piatră ca să-și crească prestigiul, să fie mai respectați și, astfel, să își optimizeze negocierile, demersurile financiare.
Pliniu cel Bătrân consemna: "Pe locul doi ca valoare după diamante sunt perlele din India și Arabia și, pe locul al treilea, smaraldul. Cu siguranță, nu există culoare mai delicioasă decât a acestuia. Deși ne bucurăm la vederea plantelor și frunzelor, privim smaraldul cu mai multă plăcere căci, comparat cu acesta, nu există absolut nimic de un verde mai intens."
Tot Pliniu cel Bătrân spunea: "Se povestește că în Cipru era o statuie a unui leu pe mormântul unui prinț numit Hermias, aproape de pescăriile de ton. Leul avea încrustate în ochi smaralde, ce străluceau atât de tare încât, sub apă, tonii fugeau terorizați de lumina lor. Multă vreme, pescarii nu și-au dat seama de ce peștii aveau acest comportament straniu, iar când s-au lămurit, au scos gemele din ochii leului!
Piatra Lapis Lazuli ca simbol, în superstiţii şi vindecări
În Mexicul străvechi, smaraldul era numit "quetzalitzli" și era asociat cu pasărea "quetzal", una cu aripi verzi, lungi și frumoase, și era un simbol al primăverii și reînnoirii. Mayșaii credeau că această pasăre murea dacă era ținută în captivitate, așa că ea simboliza libertatea și prosperitatea.
În același timp, smaraldul era corelat cu zeul Quetzalcotl, una din cele mai importante divinități din civilizația aztecă și cea mayașă. Quetzalcotl era înfățișat ca un zeu șarpe, ocrotitor al învățăturii și cunoașterii și, în unele legende, era creatorul omenirii.
În secolul al XVI-lea, istoricul spaniol Francisco Lopez de Gomara, în scrierile sale despre nativii din America de Sud, consemna că aceștia "ardeau aur și smaralde" înaintea imaginilor soarelui și lunii, cele mai înalte divinități ale lor.
În vremea cuceririi spaniole, oamenii din orașul Manta, din actualul Peru, venerau un smarald de mărimea unui ou de struț, reprezentând zeița Umina. Preoții scoteau din templul ei această gemă enormă numai în zilele în care era sărbătorită. Credincioșii o onorau pe Umina, "mama smarald", aducându-i "fiicele", adică smaralde mai mici. Când spaniolii au pus mâna pe oraș, au capturat un număr impresionant de astfel de geme. Cu toate astea, nu au reușit niciodată să-l găsească pe cel mare, Umina!
În vechime, doctorii arabi, hinduși și spanioli foloseau smaraldele contra otrăvurilor, infecțiilor și dezinteriei. Unii vraci le atribuiau și puterea să a proteja oamenii astfel încât să nu fie posedați de demoni!
Hindușii sunt convinși că cei care oferă smaralde zeului Krishna vor fi răsplătiți substanțial. Deoarece oamenii dăruitori sunt priviți cu o înaltă considerație în ceruri, ei urmează să primească "cunoașterea sufletului și eternității". Învățăturile hinduse asociază smaraldul cu planeta Mercur, precum în aranjamentul tradițional Navarata al celor "nouă geme".
În creștinism, smaraldul a devenit un simbol popular al credinței și o bijuterie papală.
Învățații încă dezbat dacă platoșa, armura pentru piept a lui Aron, așa cum exte descrisă în Exodul din Vechiul Testament, includea sau nu smaralde. Oricum, în Grecia antică, exista o platoșa ce includea astfel de pietre, purtând numele de "smaragados".
În Apocalipsa 4:2-3 din Noul Testament se menționează: "Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere."
De asemeni, în Apocalipsa (19-21), smaraldul apare printre cele 12 pietre prețioase ce împodobesc zidul cetății din ceruri. Arhiepiscopul Rabanus Murus de Mainz, în descifrarea semnificațiilor acestor 12 pietre apocaliptice, avea opinia că "smaraldul exprimă forța credinței în fața adversităților".
Aceste geme au fost adeseori conectate cu cei douăsprezece apostoli. Andreas, episcop de Cezareea, nota: "Smaraldul, de culoare verde, este nutrit cu ulei, astfel încât transparența și frumusețea lui să nu se poată schimba; concepem că această piatră îl semnifică pe Ioan Evanghelistul. El, cu adevărat, a alinat sufletele respinse din cauza păcatului cu ulei divin, și doctrina sa excelentă ne conduce constant spre învigorarea credinței noastre".
Diamantul în legende, mituri şi superstiţii
Parte a grupului beriliului, extras în special în mine din Columbia și Zambia, smaraldul este un simbol al regalității, înțelepciunii, elocvenței, nemuririi, tinereții, primăverii, vieții, frumuseții și dragostei ce rezistă timpului.
Se zice că sprijină inspirația, creativitatea și răbdarea, mărește memoria și puterea de înțelegere, are darul să ne facă să ne întrezărim viitorul. Ca talisman, unii cred că poate conferi avere, bogăție și expresivitate în comunicare.
Revelator al adevărului, era vestit pentru abilitatea de a împrăștia iluziile și vrăjile, scoțând la iveală, inclusiv, dacă un jurământ de dragoste era sincer ori fals. Exista, totodată, credința că avea capacitatea să îndepărteze patimă oarbă din iubire.
Dintre toate pietrele prețioase, Cleopatra preferă mai ales smaraldele pentru a se împodobi și a le dărui frecvent demnitarilor străini. În Egiptul antic, erau considerate simboluri ale fertilității și imortalității.
Romanii asociau smaraldul cu Venus, zeița frumuseții și iubirii. În astrologia occidentală, culoarea de un verde marin al acestuia se potrivea de minune cu planeta cu același nume.
Aristotel le recomanda oamenilor de afaceri să poarte această piatră ca să-și crească prestigiul, să fie mai respectați și, astfel, să își optimizeze negocierile, demersurile financiare.
Pliniu cel Bătrân consemna: "Pe locul doi ca valoare după diamante sunt perlele din India și Arabia și, pe locul al treilea, smaraldul. Cu siguranță, nu există culoare mai delicioasă decât a acestuia. Deși ne bucurăm la vederea plantelor și frunzelor, privim smaraldul cu mai multă plăcere căci, comparat cu acesta, nu există absolut nimic de un verde mai intens."
Tot Pliniu cel Bătrân spunea: "Se povestește că în Cipru era o statuie a unui leu pe mormântul unui prinț numit Hermias, aproape de pescăriile de ton. Leul avea încrustate în ochi smaralde, ce străluceau atât de tare încât, sub apă, tonii fugeau terorizați de lumina lor. Multă vreme, pescarii nu și-au dat seama de ce peștii aveau acest comportament straniu, iar când s-au lămurit, au scos gemele din ochii leului!
Piatra Lapis Lazuli ca simbol, în superstiţii şi vindecări
În Mexicul străvechi, smaraldul era numit "quetzalitzli" și era asociat cu pasărea "quetzal", una cu aripi verzi, lungi și frumoase, și era un simbol al primăverii și reînnoirii. Mayșaii credeau că această pasăre murea dacă era ținută în captivitate, așa că ea simboliza libertatea și prosperitatea.
În același timp, smaraldul era corelat cu zeul Quetzalcotl, una din cele mai importante divinități din civilizația aztecă și cea mayașă. Quetzalcotl era înfățișat ca un zeu șarpe, ocrotitor al învățăturii și cunoașterii și, în unele legende, era creatorul omenirii.
În secolul al XVI-lea, istoricul spaniol Francisco Lopez de Gomara, în scrierile sale despre nativii din America de Sud, consemna că aceștia "ardeau aur și smaralde" înaintea imaginilor soarelui și lunii, cele mai înalte divinități ale lor.
În vremea cuceririi spaniole, oamenii din orașul Manta, din actualul Peru, venerau un smarald de mărimea unui ou de struț, reprezentând zeița Umina. Preoții scoteau din templul ei această gemă enormă numai în zilele în care era sărbătorită. Credincioșii o onorau pe Umina, "mama smarald", aducându-i "fiicele", adică smaralde mai mici. Când spaniolii au pus mâna pe oraș, au capturat un număr impresionant de astfel de geme. Cu toate astea, nu au reușit niciodată să-l găsească pe cel mare, Umina!
În vechime, doctorii arabi, hinduși și spanioli foloseau smaraldele contra otrăvurilor, infecțiilor și dezinteriei. Unii vraci le atribuiau și puterea să a proteja oamenii astfel încât să nu fie posedați de demoni!
Hindușii sunt convinși că cei care oferă smaralde zeului Krishna vor fi răsplătiți substanțial. Deoarece oamenii dăruitori sunt priviți cu o înaltă considerație în ceruri, ei urmează să primească "cunoașterea sufletului și eternității". Învățăturile hinduse asociază smaraldul cu planeta Mercur, precum în aranjamentul tradițional Navarata al celor "nouă geme".
În creștinism, smaraldul a devenit un simbol popular al credinței și o bijuterie papală.
Învățații încă dezbat dacă platoșa, armura pentru piept a lui Aron, așa cum exte descrisă în Exodul din Vechiul Testament, includea sau nu smaralde. Oricum, în Grecia antică, exista o platoșa ce includea astfel de pietre, purtând numele de "smaragados".
În Apocalipsa 4:2-3 din Noul Testament se menționează: "Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere."
De asemeni, în Apocalipsa (19-21), smaraldul apare printre cele 12 pietre prețioase ce împodobesc zidul cetății din ceruri. Arhiepiscopul Rabanus Murus de Mainz, în descifrarea semnificațiilor acestor 12 pietre apocaliptice, avea opinia că "smaraldul exprimă forța credinței în fața adversităților".
Aceste geme au fost adeseori conectate cu cei douăsprezece apostoli. Andreas, episcop de Cezareea, nota: "Smaraldul, de culoare verde, este nutrit cu ulei, astfel încât transparența și frumusețea lui să nu se poată schimba; concepem că această piatră îl semnifică pe Ioan Evanghelistul. El, cu adevărat, a alinat sufletele respinse din cauza păcatului cu ulei divin, și doctrina sa excelentă ne conduce constant spre învigorarea credinței noastre".
Diamantul în legende, mituri şi superstiţii
Smaraldul în simboluri, superstiții, legende
Reviewed by Diana Popescu
on
decembrie 08, 2018
Rating:
Niciun comentariu: