Nodurile în superstiții și magie

Oamenii din vechime credeau că nodurile au o putere specială, atât benefică, cât și malefică, și, de aceea, ele au jucat un rol important în magia, superstițiile și religiile din multe părți ale lumii. Prin intermediul nodului se încerca să se controleze vremea, boala, moartea, dragostea, căsătoria, nașterea, bogăția, prosperitatea, spiritele, demonii și chiar divinitățile.

Nodul foarte complicat făcut de regele Gordia, domnitor peste Frigia, la carul său, era menit să confere stăpânirea imperiului Asiei celui care reușea să-l dezlege. Alexandru cel Mare a ales o soluție cât se poate de simplă: a tăiat frânghia carului!

Babilonienii erau convinși că prin noduri li se puteau face farmece, îndepărtate numai cu descântece speciale, de "dezlegare".

Pentru a se proteja față ochiul rău, deochi, arabii își incropeau noduri în barbă.

În magie, nodul avea capacitatea să îngrădească libertatea de mișcare și de acțiune.

La asirieni, nodul unui șnur pus peste partea vătămată, afectată a corpului unui om avea potențialul de a absorbi răul de acolo. Tăierea și aruncarea lui la o răspântie aducea vindecarea celui suferind.
Nodul în superstiții și magie

Pentru ca cineva să scape de negi, trebuie să înșire pe o sfoară (roșie) un număr de noduri mai mare cu unu decât cel al negilor săi, și să o arunce după primul cortegiu funerar întâlnit, spunând, "Ia-le cu tine, să putrezească în mormânt!"

O gleznă scrântiță, luxată, putea fi vindecată, pare-se, prin amplasarea pe ea a unei mici funii textile albe cu șapte noduri.

În unele părți ale Germaniei, un nod făcut în vârful unui copac era un remediu nemaipomenit pentru lecuirea gutei.

Orice nod al veștmintelor unei femei pe cale să nască trebuia să fie dezlegat astfel încât nașterea să fie cât mai ușoară atât pentru mamă, cât și pentru copil.

În mod asemănător, există credința că nodurile stânjeneau un drum sigur al sufletului unui mort către viața de apoi, așa că era important ca ele să fie desfăcute în odaia unei persoane muribunde. Totodată, dacă nodurile giulgiului nu erau slăbite, eliminate, se zicea că sufletul decedatului nu va avea odihnă.

În Evul Mediu, dacă cineva făcea un nod în timpul ceremoniei de nuntă, cuplul proaspăt format era osândit să nu aibă niciodată copii!

Nodul era pe vremuri și un simbol al îndrăgostiților, al unirii a două suflete înamorate către contopire. În Babilon, se luau fire din îmbrăcămintea mirelui și miresei cu care se făcea un nod simbolizând uniunea dintre ei.

La ruși, fiindcă era alcătuit dintr-un mare număr de noduri, năvodul era considerat un remediu sigur de apărare față de acțiunile răuvoitoare ale vrăjitoarelor. De aceea, în unele părți, mireasa își punea, înainte să se ducă la biserică, un năvod peste rochia de nuntă.

În zona mediteraneană, inainate să plece într-o călătorie, soții geloși făceau noduri în jurul a doi copaci din apropierea casei lor. La revenirea acasă, dacă descopereau că cei doi arbori erau în continuare legați, puteau fi siguri că nevasta nu îi înșelase!

Nodul gordian: Expresie, simbol și semnificație

Pentru împlinirea unei dorințe, exista ritualul prin care doi oameni trăgeau de capetele unei sfori pe care se afla un nod până când aceasta se rupea. Cel care rămânea în mână cu partea din sfoară cuprinzând nodul putea fi sigur că dorința îi va deveni realitate!

Un nod făcut la o batistă îi împiedică pe oameni să uite ceva (din pricina diavolului) și îi asigura că cei care îi vorbeau de rău își vor mușca limba! Irlandezii erau de părere că atunci când plecai într-o călătorie era de bun augur să-ți faci un nod la batistă pentru a te asigura că te vei întoarce cu bine acasă.

În unele regiuni, marinarii aveau superstiția că oamenii dotați cu puteri magice pot face un nod fermecat în stare să "lege" vânturile, furtunile, în decursul unei călătorii pe mare, ocean. Se pare, de fapt, că ar fi existat trei astfel de noduri. Când era desfăcut cel dintâi, se pornea un vânt relativ moderat. Când se dezlega al doilea, se genera o furtună de o tărie medie, iar când cel de-al treilea este desfăcut, apele erau măturate de un uragan.

Superstiții românești despre noduri


Când dădea naștere primului ei copil, o femeie putea afla câți copii va mai vea în funcție de numărul de noduri de pe cordonul ombilical al acestuia.

Pe de altă parte, buricul copiilor se păstra până la împlinirea vârstei de șapte ani și, dacă aceste se deznoda, însemna că ei vor fi isteți, deștepți!

În Joia Mare din săptămâna patimilor, când se citeau în biserica cele 12 evanghelii, era bine să se facă în baieră , în cingătoare, câte un nod pentru fiecare evanghelie. Cu această baieră cu 12 noduri se încingeau cei care erau afectați de friguri.

În Bucovina, pentru a se elimina junghiurile se folosea un fuior de cânepă de vară cu nouă noduri legat cruciș peste pieptul suferindului.

Nodul mistic Feng Shui | Talismane Feng Shui

Atunci când murea o fată mare, era indicat  să i se coase rufăria cu ață neînnodata, astfel încât cel căruia îi era ursit să o ia de nevasta să nu moară necăsătorit.

De altfel, la orice mort se recomanda să se coase fără vreun nod. Dacă era, totuși, necesar, unul, acesta se făcea cu mâna stânga!

Puterea bărbatului se putea "lega" cu nodurile făcute pe o ață și i se "dezlega" prin desfacerea acestora în apă.

Fetele își incropeau noduri magice de dragoste la brâu și în păr pentru a-l aduce la ele, a-l face să se îndrăgostească pe flăcăul pe care-l plăceau.

Totodată, fetele își legau magic iubitul ca să nu se mai uite la vreo altă femeie. În acest scop, se așeza o ață înnodată pe pragul casei feciorului, astfel încât el să treacă peste ea. Apoi, ața se lua din acel loc, pentru ca iubitul să nu mai pășească peste ea și să o "dezlege" în felul asta. "Dezlegarea" flăcăului se petrecea în mod asemănător: i se amplasa ața înnodată sub prag ca să pășească fără să știe peste aceasta.

În Mehedinți, primăvara, la lăsatul de post, se obișnuia să se facă nouă noduri pe o ață de cânepă, cu ochii închiși, cu mâinile la spate, rostindu-se un descântec, pentru ca păsările să nu strice semănăturile.

La bucovineni, prin nodurile făcute cu ocazia începerii țeserii unei pânze se menea când se va mărită o fată. Dacă un astfel de nod se dezlega și era aruncat în foc, respectiva fată era blestemată să nu se mai cunune vreodată.

Se credea că dacă cineva pășea peste un copil și făcea apoi un nod, copilul era sortit să nu mai crească!

În zona Tecuciului se spunea că atunci când nu găsești ceva pierdut în casă trebuia să faci într-o ață cu nouă noduri pe care să te chinui apoi, chipurile, să le desfaci. Urma să le tai unul câte unul zicând de fiecare dată, "grabă legătură, grabă cătătură". La tăierea celui de-al nouălea nod, era musai să spui, "ptiu, drace, ia-ți coada", ceea ce-ți garanta aflarea lucrului pierdut.

Tot un descântec cu o cânepă de vară cu nouă noduri, practicat în Ajunul Crăciunului, casa era apărată contra hoților ce voiau să pătrundă în ea.

Surse principale:
- Diagram Group: Superstitions
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Carla Mooney: Get All Tied Up : Tying Knots
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român
- Antoaneta Olteanu: Școala de solomonie

Nodul iubirii , străvechi simbol celtic
Nodurile în superstiții și magie Nodurile în superstiții și magie Reviewed by Diana Popescu on ianuarie 13, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.