Omul în fântâna întunecată a acestei lumi - Poveste cu tâlc

Morala acestei povești cu talc, de inspirație hinduistă, este că sufletul omului prea atașat de cele lumești este prins într-o situație precară, periculoasă. Suntem aproape cu toții capturi, căzuți în capcana unei fântâni întunecate a timpului etern. 

Atrași de satisfacțiile materiale, nu ne putem rupe cu una cu două de ele, și rămânem din propria noastră voință în întunericul fântânii personale, deși acolo ne pândesc nenumărate probleme. Ni se dăruiește o frânghie de bunăvoință și cunoaștere pentru a ieși din fântână, însă frecvent refuzăm să ne prindem de ea, să ne desprindem de lumea materială. 

Odată, un om se afla în mijlocul unei păduri. La un moment dat, a auzit din apropiere răgetul înfiorător al unui tigru, așa că a luat-o la goană. Pe când alerga, plin de panică, a nimerit într-o fântână acoperită cu tufișuri și plante agățătoare.

În cădere, a rămas prins în rădăcinile unui copac ce creștea în vecinătatea fântânii.

S-a gândit, "Cel puțin tigrul nu mai are cum să mai ajungă la mine."

Apoi, a zărit că fundul puțului era uscat și că acolo forfoteau o grămadă de șerpi. Ei și-au înălțat capetele, sâsâind, gata să-l muște!

Era la mare ananghie, agățat de două rădăcini, la jumătatea fântânii...

Jos mișunau atât de mulți șerpi veninoși, așteptând să-l atace, iar sus un tigru inspăimântător era mai mult decât dornic să-l mănânce!

După o vreme, a văzut doi șobolani. Pe una din rădăcini se așezase unul negru, ce o rodea, iar pe cealaltă, unul alb, făcând același lucru.

Nu mai avea mult timp la dispoziție! Fie se cocoța până deasupra puțului ca să fie înfulecat de tigru, fie era sortit să pice în fundul fântânii, ca să fie mușcat de șerpi. Nu mai putea adăsta în acel loc.

Mai devreme sau mai târziu, șobolanii aveau să termine de ros rădăcinile, și nu ar mai fi avut de ce să se agațe. Nu era hotărât ce să facă!

Se bucura totuși cu gândul că mai avea câteva ore de trăit...

În această situație precară, a băgat de seama că era un fagure de miere pe una din rădăcini. Întrucât aceasta vibra, se cutremura, niște miere dădea din fagure pe de lături, picând foarte aproape de fața sa.

Profitând de această oportunitate, și-a scos limba afară, și-a întins-o cât a putut de mult, și pe ea a căzut un strop de miere.

L-a dus în gură și a început să-l savureze, exclamând în minte, "Ce dulce! Cât este de dulce!" și a fost cuprins de fericire...

S-a gândit, "Ah, până la urmă, nenorocirea mea îmi oferă delicii!

Chiar atunci, un prieten de-al său a trecut pe acolo, a constatat în ce situație era, așa că a adus o frânghie și i-a aruncat-o, strigându-i, "Apucă-te de funie și te voi scoate afară!"

Omul din fântână însă i-a răspuns, "Nu, nu, nu vreau frânghia ta. Vreau miere. Împinge, te rog, spre mine rădăcina asta ca să îmi fie și mai aproape fagurele de miere!"

Ferește-te de diavol ! | O poveste cu tâlc

În această poveste cu tâlc hindusă se pot descifra următoarele semnificații:

- Omul: Sufletul omenesc  încarcerat în trupul material.

- Tigrul: Soarta ce vânează omul până la moartea lui.

- Șerpii: Inspăimântătoarea moarte, așteptându-ne cu dinții săi otrăviți.

- Mierea: Satisfacția regăsită în lumea materială.

- Șobolanii: Înălțarea și coborârea zilnică a soarelui, "timpul Kala".  În hinduism, Kala înseamnă atât timpul, cât și moartea. Timpul este personificat în zeul morții, Yama, deoarece moartea este un factor limitator în viața umană. Așadar, timpul și moartea se împletesc. Spre deosebire de durata limitată a vieții unui om, sufletul lui nu cunoaște moartea. Nu depinde de timp, fiindcă nu are nici început, și nici sfârșit. 

- Plantele cățărătoare: Prana, adică aerul, forța, energia vieții, principiul vital.

- Fântâna ascunsă: Samsara, în hinduism, ciclul repetitiv al morții și renașterii, presupunând reîncarnarea. 

Faptele bune sunt mereu răsplătite - Poveste cu tâlc