Magnolia în simboluri și superstiții
A înflorit magnolia și pe tărâmurile noastre, o floare simbol al vieții îndelungate, al perseverenței și dragostei față de natură, al Yin, latura feminină a vieții. Tocmai de aceea, atunci când bărbații o dăruiesc unei femei, ii transmit, de fapt, " Ești la fel de frumoasă precum o magnolie". Magnoliile albe simbolizează demnitatea, noblețea și puritatea.
Există peste 200 de varietăți ale acestei flori în întreagă lume. Se spune că provine din insula Martinica (unde este numită "Talauma") și că a fost denumită după cel care a aflat-o, Pierre Magnol (1638 – 1715). Unii pretind că își are originea în Carolina, SUA, unde se credea că mireasma sa poate să-i ia mințile oamenilor. Oricum, era binecunoscută și de chinezi, care o denumeau "hou po" și o considerau o reprezentare a frumuseții și gingășiei feminine.
Indienii americanii evitau să adoarmă sub magnoliile înflorite. În plus, aveau credința că o sigură astfel de floare amplasat în locul unde dormi îți putea provoca moartea într-o singură noapte!
Cu toate astea, în alte superstiții, se zice că atunci când ții flori de magnolie aproape de pat sau sub el, îți menții o relație loială, sinceră, cu persoana pe care o iubești.
Podbalul: Superstiții, simbol și efecte asupra sănătății
De asemeni, se spune că dacă dormi cu o astfel de floare sub pernă, îți poți visa viitorul tovarăș de viață!
Florile și scoarța de magnolie au fost folosite de multe secole în medicina tradițională chinezească. În zilele noastre, sunt întâlnite în pastile, pudre, ceaiuri și tincturi. Din nefericire, există puține studii științifice despre proprietățile lor. Nu apelați la produse farmaceutice din magnolie fără sfatul medicului, deși se crede că acestea ajută la probleme pulmonare, când îți curge excesiv nasul, pentru crampe menstruale și relaxarea musculaturii.
În Rusia, botaniștii prepară scoarța de magnolie prin conservarea sa în vodcă. Nu e de mirare, așadar, că este un leac preferat de mulți ruși!
Surse principale:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Diagram Group: Superstitions
- Richard Folkard: Plant Lore, Legends, and Lyrics Embracing the Myths, Traditions, Superstitions, and Folk-Lore of the Plant Kingdom
Floarea Vieții - Simbol și semnificație

Reviewed by Diana Popescu
on
martie 29, 2019
Rating:
Niciun comentariu: