Crucea Ankh: Simbol și semnificație

Crucea Ankh, cunoscută și sub numele de "cheia vieții", "crucea vieții", "crux ansata" (în latină, "crucea cu un braț") este o hieroglifă egipteană antică având semnificația de "viață" sau "respirația vieții", constând dintr-o cruce cu un cerc sau "laț" la partea sa superioară. Ankh simbolizează, totodată, călătoria omului pe tărâmurile pământene, ca doar o parte a vieții sale eterne.

Zeii egipteni erau frecvent înfățișați ținând-o de "laț" ori purtând-o în fiecare mână, cu brațele încrucișate peste piept. Ankh apare în apropierea majorității divinităților din panteonul Egiptului antic.

A fost întâlnită în picturile din mormintele egiptene străvechi, în imagini reprezentând zeitățile din cealaltă lume înmânând darul vieții sufletelor persoanelor decedate, ca simbol al actului nașterii.

În plus, crucea Ankh constituia și o amuletă, fie de una singură, fie însoțită de alte două hieroglife, "djed" și "was".

"Djed" este un simbol aducând cu un stâlp, semnificând stabilitatea, asociat cu Ptah, zeul creator, și Osiris, zeul vieții de apoi, al lumii subpământene și al morților. "Was" este un simbol, asemeni unui sceptru, al puterii divine.

Originea crucii Ankh 

Originea acestui simbol nu este certă. Potrivit lui Thomas Inman, la sursa acestuia s-ar afla o combinare dintre triada masculină și simbolistica feminină genitală. Egiptologul Sir Alan H. Gardiner era de părere că provenea grafic din imaginea unei curele a unei sandale a cărei parte de sus se înfășura în jurul genunchiului și cu cea  inferioară atașată la degetele picioarelor. El a ajuns la această concluzie întrucât cuvântul egiptean pentru sanda, "nkh", avea aceeași rădăcină ca și "ankh".  De asemeni, fiindcă sandalele reprezentau o componentă de bază a traiului zilnic al egiptenilor, Ankh ar fi ajuns să simbolizeze viața. Această teorie nu a avut parte de o largă recunoaștere.

Într-o alta, a egiptologului E. A. Wallis Budge, se clama că Ankh ar avea la origine nodul centurii zeiței Isis. Budge identifica, așadar, crucea Ankh cu  "tjet", "nodul lui Isis", de la o centură ceremonială presupusă a semnifica organul genital feminin și fertilitatea.

Crucea Sfântului Andrei: Simbol și semnificație

Un alt egiptolog, Wolfhart Westendorf, a susținut ideea lui Budge, evidențiind asemănarea dintre Ankh și tjet, și utilizarea ambelor simboluri încă din istoria timpurie  Egiptului.

Oricum, crucea Ankh a fost conectată mereu cu viața, promisiunea vieții eterne, fertilitatea și lumina. Cercetătorul Adele Nozedar consemna, "Amploarea semnificației ce poate fi extrasă dintr-un astfel de simbol simplu este imensă. Ankh desemnează organul genital feminin și pe cel masculin, soarele sosind de dincolo de orizont, reunirea cerului cu pământul. Asocierea sa cu soarele a determinat confecționarea sa din aur, și niciodată din argint, care se corelează cu luna. Lăsând deoparte complexitatea acestor elemente separate, cu ce aduce Ankh? Asemănarea sa cu o cheie ne dă un indiciu despre alt înțeles al acestui simbol magic. Egiptenii credeau că viața de apoi era la fel de semnificativă ca și cea prezentă, iar Ankh furniza pentru ei cheia porții morții și accesul la ceea ce se afla dincolo de ea."

Istoria crucii Ankh

Ankh ar fi apărut în perioada dinastică timpurie din Egipt, între anii 3150-2613 î. Hr. În vremea Vechiului Regat din Egipt (cca. 2613-2181 î. Hr.), a devenit un simbol bine înrădăcinat al vieții veșnice. Cei morți erau numiți "ankhu" (adică, "având viață"), iar sicriele și sarcofagele era ornamentate în mod obișnuit cu acest simbol și aveau numele de "neb-ankh" (adică "purtând viață").

În timpul Regatului Mijlociu (2040-1782 î.Hr.) cuvântul "ankh" era folosit și cu sensul de "oglindă". Totodată, au fost create numeroase oglinzi în formă de Ankh, cea mai faimoasa fiind cea descoperită în mormântul lui Tutankhamon.

Asocierea  Ankh cu oglinzile nu a fost deloc întâmplătoare. Egiptenii erau încredințați că viața de apoi era o oglindire, o reflectare a celei de pe pământ. În timpul festivalului Lămpilor dedicat zeiței Neith, în tot Egiptul se aprindeau lămpi cu ulei, considerate a reflecta stelele și a crea o imagine în oglindă a cerului. În acest fel, se credea că pe pământ se dădea deoparte vălul dintre cei vii și cei morți, permițându-se celor dintâi să le vorbeaza prietenilor și rudelor ce ajunseseră în paradis, pe "câmpul trestiilor".

În perioada Noului Regat (1570-1069 î.Hr.), când cultul zeului Amun a căpătat amploare, Ankh a fost asociat cu el. Apoi, în decursul perioadei Amarna (1353-1336 î.Hr.), regele Akhenaten a interzis venerarea lui Amun și a celorlalți zei, instaurând pe Aten ca singura, unica divinitate a Egiptului. Cu toate astea, crucea Ankh a continuat să fie populară.

Simbolul și-a găsit locul la capătul razelor de lumină emanate de discul solar al lui Aten, dăruind viață celor credincioși. După moartea lui Akhenaten, fiul sau, Tutankaten (al cărui nume conține cuvântul Ankh și are semnificația "imaginea trăitoare a zeului Aten") a preluat tronul și a reinstaurat vechea religie.

Succesorul lui Tutankaten, Horemheb a dizgrațiat crucea Ankh în încercarea de a șterge orice mărturie despre perioada Amarna din istoria egipteană. Marele conducător Ramses al II-lea (1729-1213 î.Hr.) a înglobat Ankh în mod regulat în inscripțiile sale. Simbolul a rămas unul potent apoi de-a lungul istoriei rămase a Egiptului.

Crucea Ankh și creștinismul

 Pe măsură ce creștinismul s-a răspândit, multe din simbolurile vechilor religii au fost interzise sau, pur și simplu, uitate. Simbolul djed a fost unul dintre acestea, însă cel Ankh a supraviețuit.

Biserica ortodoxă coptă din Egipt l-a preluat sub forma crucii creștine, simbolizand viața eternă întru Hristos.

Adele Nozedar remarcă, "Simbolurile puternice se perpetuează adeseori în alte culturi în ciuda originilor lor, iar Ankh nu este o excepție. Deoarece simbolizează nemurirea și universul, a fost împrumutat în secolul al IV-lea de creștinii copți și utilizat ca simbol de invigorare a mesajului lui Hristos că există viață după moarte.

Ca simbol al vieții veșnice, crucea Ankh și-a pierdut cercul din vârf pentru a deveni cumva creștină și a fi purtată de cei care cred în Iisus Hristos.

Crucea Ierusalimului: Simbol şi semnificaţie