Psihologia ipocriziei | Cum "funcționează" ipocriții
Ipocrizia constă din neconcordanța dintre ceea ce se spune și ceea ce se face. Ea implică, de obicei, criticarea sau condamnarea exacerbată de către o persoană a faptelor "imorale" ale altora, în vreme ce aceasta se angajează ea însăși în astfel de fapte.
Un lucru care pare să ne deranjeze, să ne oripileze mai tare decât complacerea cuiva în acte ireprobabile, dar care nu caută să le afle nod în papură altora din acest punct de vedere!
Poate că una din cele mai bune definiții ale ipocriziei aparține lui Adlai E. Stevenson (un politician american care a recunoscut tarele tagmei sale): "Un ipocrit este ca un politician care taie, doboară un copac, ca să se urce apoi pe buturuga acestuia și să țină un discurs despre conservarea mediului natural."
Așa cum spuneam mai înainte, interesul propriu este motorul ipocriziei. Când oameniii sunt întrebați de ce acționează în conflict cu ideile, idealurile lor morale, pe care și le afișează, mulți mărturisesc, conform unor studii psihologice, că avantajele lor personale, financiare, precumpănesc asupra intenției de a se comporta bine, moral.
Ipocrizia își face loc frecvent în relațiile dintre oameni. Nu arareori, cineva evaluează cinstea sau moralitatea altor persoane, le judecă cu o mai mare asprime decât s-ar judeca pe sine. Este interesant că modul în care oamenii îi judecă pe alții tinde să fie mai favorabil când aceștia fac parte din același grup ca și ei. Cine este integrat în cercul lor social ajunge să fie considerat ca având un comportament OK, deși este, de fapt, ireprobabil!
1- Moralitatea dublă. Se referă la oameni care proclamă mereu că au principii morale foarte înalte, dar, în realitate, nu acționează conform lor. De exemplu, o persoană poate vorbi mai tot timpul despre importanța ajutorării altora, însă când vine vremea să facă un act de caritate, o dă cotită! Sau, cineva poate să ridice în slăvi valori precum loialitatea și sinceritatea, dar să îi fie infidel partenerului său de cuplu!
2 - Standarde morale duble. Se remarcă la cei care sunt delăsători în a se judeca pe ei însăși, însă aplică reguli de fier celorlalți. De exemplu, cei care sunt nemaipomenit de nervoși când un șofer nu respectă trecerea pentru pietoni, însă care, atunci când sunt la volan, își găsesc nenumărate scuze pentru că nu opresc în dreptul "zebrei".
Ipocrizia în citate, aforisme, maxime
3 - Slăbiciunea morală. Este caracteristică oamenilor care intră în conflict cu propriile atitudini, credințe, din cauza așa-numitei "disonanțe cognitive". De exempolu, ei pot să peroreze la nesfârșit despre importantă votului, însă, în ziua alegerilor, nu-și fac această datorie civică. În acest caz este vorba despre lipsa autocontrolului. Astfel de persoane cred cu adevărat în ceea ce spun, însă, când apare clipa să-și pună în practică spusele, nu au suficientă voință pentru asta, și nici curajul să își demonstreze în public ideile, crezurile!
Cunoști, probabil, mulți ipocriți. De asemeni, este posibil să te minunezi cum astfel de persoane nu își dau seama de prăpastia dintre vorbele și acțiunile lor.
Explicația acestui fenomen a fost dată de psihologul Patricia Linville, de la Universitatea Yale, care l-a etichetat "autocomplexitate" ("complexitate de sine"). Ipoteza sa este că cu cât mai puțin complexă este reprezentarea cognitivă a sinelui, cu atât mai extreme sunt fluctuațiile și atitudinile unei persoane.
Cu alte cuvinte, unii oameni tind să se perceapă pe ei înșiși dintr-un punct de vedere foarte limitat. De exemplu, ei se autodefinesc printr-o serie de roluri pe care le joacă, precum "mamă devotată" ori "manager de succes". Problema este că având o definiție atât de limitată despre ei înșiși, sunt foarte instabili psihologic și, din această cauză, sunt împiedicați să se confrunte cu contracțiile inerente ale personalității lor și ale mediului lor înconjurător.
Acest lucru ne dă de înțeles de ce unii oameni spun ceva și fac altceva, complet diferit. Spusele lor dintr-o circumstanță provin dintr-o reprezentare a sinelui întru totul separată de ceea ce îi face să acționeze într-o altă circumstanță. De fapt, ipocriții caută să-și mențină identitatea pe care și-au construit-o rupând puntea dintre cuvintele și faptele lor.
În cazul politicienilor, de exemplu, se întâmplă adeseori să se încăpățâneze pe un discurs asociat cu "sinele politic" pe când fac ceva diametral opus în "sinele de afaceri" sau "sinele de familie". În acest fel, ei păstrează mai multe tipuri de "sine", fiindcă sunt incapabili să și le integreze, să și le unifice.
Psihologia politicienilor și a celor care îi votează
Studiile psihologice arată că numeroși inși se poartă ipocrit fără să fie conștienți de asta. Când li se demonstrează contradicțiile, ei nu și le recunosc și se ascund în spatele unor scuze penibile.
Desigur, nu toți oamenii trăiesc într-o stare de "ignoranță ipocrită". Există cei care au învățat să exploateze ipocrizia, mai ales când realizează că ideile pe care și le asumă nu sunt nici practice, nici profitabile pentru ei. Aceștia nu au nici o problemă în a proclama ceva și a face chiar opusul, dacă cred că le este convenabil. Nu își recunosc, însă, deschis, ipocrizia. Așa ceva ar fi prea dureros pentru ei și ar fi o lovitură prea grea dată "sinelui" lor, preferând să afirme că nu au procedat decât să acționeze în funcție de circumstanțe!
1 - Sunt mereu dornici, gata să pedepsească pe cineva. Standardele lor morale "înalte" îi determină întotdeauna să arate cu degetul înspre cineva. Pot fi, totodată, dispuși să umilească public acea persoană! Este o strategie de eliminare a unor potențiali competitori, prin care încearcă să redirecționeze atenția lumii de la ei, de la greșelile lor, către altcineva, pentru a evita să le fie dezvăluite discrepanțele!
2 - Posedă, chipurile, un fel de superioritate morală. Personalitatea ipocriților are tendința să se împartă între narcisism și aere de mari pretenții intelectuale. Nivelul lor exacerbat de arogantă te poate face, când interacționezi cu ei, să te simți inferior, imatur, sau nu îndeajuns de bun. Cel puțin, la asta aspiră ei!
3 - Nu sunt niciodată vinovați, au mereu la îndemână câte o scuză când sunt puși în fața evidenței, a contradicțiilor lor. Nu obișnuiesc să-și ceară iertare ori să-și admită responsabilitățile, apelând, în schimb, la subterfugii, scuze de conveniență. Pentru ei, conjuncturile sunt mereu un factor de atenuare a nepotrivirii dintre vorbe și fapte, iar erorile nu sunt niciodată ale lor.
4 - Regulile și normele există, dar numai pentru alții, nu și pentru ei. Ipocriții cred că au un simț înnăscut al legii și moralității, că sunt, de aceea, mai presus de lege.
5 - "Fă ce spun, și nu ce fac". Această deviză, asemănătoare cu cea despre preoții de pe tărâmurile noastre, îi caracterizează perfect pe ipocriți. Acțiunile lor nu se suprapun aproape niciodată peste cuvintele lor. Asta deorece principala lor motivație este să arate bine, să dea bine, și să fie, pe plan superficial, la nivelul așteptărilor celorlalți!
Psihologia geloşilor | Ce se ascunde în spatele geloziei?
Un lucru care pare să ne deranjeze, să ne oripileze mai tare decât complacerea cuiva în acte ireprobabile, dar care nu caută să le afle nod în papură altora din acest punct de vedere!
Poate că una din cele mai bune definiții ale ipocriziei aparține lui Adlai E. Stevenson (un politician american care a recunoscut tarele tagmei sale): "Un ipocrit este ca un politician care taie, doboară un copac, ca să se urce apoi pe buturuga acestuia și să țină un discurs despre conservarea mediului natural."
Așa cum spuneam mai înainte, interesul propriu este motorul ipocriziei. Când oameniii sunt întrebați de ce acționează în conflict cu ideile, idealurile lor morale, pe care și le afișează, mulți mărturisesc, conform unor studii psihologice, că avantajele lor personale, financiare, precumpănesc asupra intenției de a se comporta bine, moral.
Ipocrizia își face loc frecvent în relațiile dintre oameni. Nu arareori, cineva evaluează cinstea sau moralitatea altor persoane, le judecă cu o mai mare asprime decât s-ar judeca pe sine. Este interesant că modul în care oamenii îi judecă pe alții tinde să fie mai favorabil când aceștia fac parte din același grup ca și ei. Cine este integrat în cercul lor social ajunge să fie considerat ca având un comportament OK, deși este, de fapt, ireprobabil!
3 tipuri de ipocrizie
1- Moralitatea dublă. Se referă la oameni care proclamă mereu că au principii morale foarte înalte, dar, în realitate, nu acționează conform lor. De exemplu, o persoană poate vorbi mai tot timpul despre importanța ajutorării altora, însă când vine vremea să facă un act de caritate, o dă cotită! Sau, cineva poate să ridice în slăvi valori precum loialitatea și sinceritatea, dar să îi fie infidel partenerului său de cuplu!
2 - Standarde morale duble. Se remarcă la cei care sunt delăsători în a se judeca pe ei însăși, însă aplică reguli de fier celorlalți. De exemplu, cei care sunt nemaipomenit de nervoși când un șofer nu respectă trecerea pentru pietoni, însă care, atunci când sunt la volan, își găsesc nenumărate scuze pentru că nu opresc în dreptul "zebrei".
Ipocrizia în citate, aforisme, maxime
3 - Slăbiciunea morală. Este caracteristică oamenilor care intră în conflict cu propriile atitudini, credințe, din cauza așa-numitei "disonanțe cognitive". De exempolu, ei pot să peroreze la nesfârșit despre importantă votului, însă, în ziua alegerilor, nu-și fac această datorie civică. În acest caz este vorba despre lipsa autocontrolului. Astfel de persoane cred cu adevărat în ceea ce spun, însă, când apare clipa să-și pună în practică spusele, nu au suficientă voință pentru asta, și nici curajul să își demonstreze în public ideile, crezurile!
De ce sunt oamenii ipocriți?
Cunoști, probabil, mulți ipocriți. De asemeni, este posibil să te minunezi cum astfel de persoane nu își dau seama de prăpastia dintre vorbele și acțiunile lor.
Explicația acestui fenomen a fost dată de psihologul Patricia Linville, de la Universitatea Yale, care l-a etichetat "autocomplexitate" ("complexitate de sine"). Ipoteza sa este că cu cât mai puțin complexă este reprezentarea cognitivă a sinelui, cu atât mai extreme sunt fluctuațiile și atitudinile unei persoane.
Cu alte cuvinte, unii oameni tind să se perceapă pe ei înșiși dintr-un punct de vedere foarte limitat. De exemplu, ei se autodefinesc printr-o serie de roluri pe care le joacă, precum "mamă devotată" ori "manager de succes". Problema este că având o definiție atât de limitată despre ei înșiși, sunt foarte instabili psihologic și, din această cauză, sunt împiedicați să se confrunte cu contracțiile inerente ale personalității lor și ale mediului lor înconjurător.
Acest lucru ne dă de înțeles de ce unii oameni spun ceva și fac altceva, complet diferit. Spusele lor dintr-o circumstanță provin dintr-o reprezentare a sinelui întru totul separată de ceea ce îi face să acționeze într-o altă circumstanță. De fapt, ipocriții caută să-și mențină identitatea pe care și-au construit-o rupând puntea dintre cuvintele și faptele lor.
În cazul politicienilor, de exemplu, se întâmplă adeseori să se încăpățâneze pe un discurs asociat cu "sinele politic" pe când fac ceva diametral opus în "sinele de afaceri" sau "sinele de familie". În acest fel, ei păstrează mai multe tipuri de "sine", fiindcă sunt incapabili să și le integreze, să și le unifice.
Psihologia politicienilor și a celor care îi votează
Studiile psihologice arată că numeroși inși se poartă ipocrit fără să fie conștienți de asta. Când li se demonstrează contradicțiile, ei nu și le recunosc și se ascund în spatele unor scuze penibile.
Desigur, nu toți oamenii trăiesc într-o stare de "ignoranță ipocrită". Există cei care au învățat să exploateze ipocrizia, mai ales când realizează că ideile pe care și le asumă nu sunt nici practice, nici profitabile pentru ei. Aceștia nu au nici o problemă în a proclama ceva și a face chiar opusul, dacă cred că le este convenabil. Nu își recunosc, însă, deschis, ipocrizia. Așa ceva ar fi prea dureros pentru ei și ar fi o lovitură prea grea dată "sinelui" lor, preferând să afirme că nu au procedat decât să acționeze în funcție de circumstanțe!
5 comportamente care-i dau de gol pe ipocriți
1 - Sunt mereu dornici, gata să pedepsească pe cineva. Standardele lor morale "înalte" îi determină întotdeauna să arate cu degetul înspre cineva. Pot fi, totodată, dispuși să umilească public acea persoană! Este o strategie de eliminare a unor potențiali competitori, prin care încearcă să redirecționeze atenția lumii de la ei, de la greșelile lor, către altcineva, pentru a evita să le fie dezvăluite discrepanțele!
2 - Posedă, chipurile, un fel de superioritate morală. Personalitatea ipocriților are tendința să se împartă între narcisism și aere de mari pretenții intelectuale. Nivelul lor exacerbat de arogantă te poate face, când interacționezi cu ei, să te simți inferior, imatur, sau nu îndeajuns de bun. Cel puțin, la asta aspiră ei!
3 - Nu sunt niciodată vinovați, au mereu la îndemână câte o scuză când sunt puși în fața evidenței, a contradicțiilor lor. Nu obișnuiesc să-și ceară iertare ori să-și admită responsabilitățile, apelând, în schimb, la subterfugii, scuze de conveniență. Pentru ei, conjuncturile sunt mereu un factor de atenuare a nepotrivirii dintre vorbe și fapte, iar erorile nu sunt niciodată ale lor.
4 - Regulile și normele există, dar numai pentru alții, nu și pentru ei. Ipocriții cred că au un simț înnăscut al legii și moralității, că sunt, de aceea, mai presus de lege.
5 - "Fă ce spun, și nu ce fac". Această deviză, asemănătoare cu cea despre preoții de pe tărâmurile noastre, îi caracterizează perfect pe ipocriți. Acțiunile lor nu se suprapun aproape niciodată peste cuvintele lor. Asta deorece principala lor motivație este să arate bine, să dea bine, și să fie, pe plan superficial, la nivelul așteptărilor celorlalți!
Psihologia geloşilor | Ce se ascunde în spatele geloziei?
Psihologia ipocriziei | Cum "funcționează" ipocriții
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 09, 2019
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
aprilie 09, 2019
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu