Desfrânarea: Al șaselea păcat capital

Derivată dintr-un impuls primar, carnal, desfrânarea sau curvia, preacurvia (în latină, "luxuria") este un păcat capital ce constă dintr-o dorință intensă, scăpată de sub control, ce conduce către relații intime superficiale, frivole, impulsive, caracterizate de promiscuitate, ba chiar și spre adulter, viol și bestialitate. Potrivit lui Henry Edward Manning, impuritatea desfrânării transformă omul în "sclavul diavolului".

Filosoful german Schopenhauer scria, "Desfrânarea este suprimarea a aproape tuturor silințelor umane, exercită o influență adversă asupra celor mai importante demersuri, întrerupe cele mai serioase întreprinderi. Uneori, pentru o vreme, derutează până și cele mai luminate minți, nu ezită prin absurdități să submineze negocierile oamenilor de stat și cercetările savanților, are deprinderea de a strecura scrisorile și inelușurile sale de dragoste chiar și în portofoliile ministeriale și manuscrisele filosofice."

Simbolurile animale ale curviei sunt vaca și șarpele, culoarea sa specifică este albastrul, și pedeapsa celor care au avut acest păcat este cufundarea lor în cazane cu foc și pucioasă.

Dante definea desfrânarea ca dragoste deplasată, dereglată, posedând cel puțin, uneori,  trăsătura relativ mântuitoare a reciprocității, spre deosebire de păcate mai grave, având o focalizare crescândă, agonizantă, exclusiv către sine.

În "Purgatoriul" lui Dante, penitenții, cei ce au păcătuit întru preacurvie merg deliberat, nesiliți de nimeni, prin flăcările purificatoare ale celei mai înalte terase ale Muntelui Purgatoriului, astfel încât să se curețe ei însăși de gânduri și simțăminte senzuale și să-și câștige, în cele din urmă, dreptul de a ajunge în paradis.

Mânia: Al cincilea păcat capital din cele 7

În "Infernul" lui Dante, sufletele vinovate de păcatul curviei sunt învârtejite pentru eternitate într-o furtună fără sfârșit, simbolizand pasiunile prin care, din cauza lipsei lor de stăpânire, au fost înghiontiți să fie neajutorați în viețile lor pământești.

Hieronymus Bosch înfățișează păcatul capital al desfrânării (vezi imaginea din articol) prin două cupluri, două perechi aflate la un fel de picnic, care se giugulesc sau se desfată cu vin într-un cort roz. Afară, un clovn este bătut de un bărbat cu o lingură mare, în vremea lui Bosch, o reprezentare, o emblemă a dragostei interzise, nepermise. Instrumentele muzicale ce sunt risipite pe jos ilustrează proverbul flamand "muzica conduce spre dragoste trupească".

Lăcomia pântecelui: Al patrulea din cele 7 păcate capitale