Lăcomia pântecelui: Al patrulea din cele 7 păcate capitale

Lăcomia pântecelui (în latină, "gula") constă din răsfățul excesiv și consumul exgerat de orice până în pragul risipei. În creștinism, este considerat ca păcatul capital ce al dorinței nesecătuite de mâncare a cuiva care ajunge să îl priveze de ea pe un altul, înfometat. Din acest motiv, lăcomia burții poate fi interpretată ca egoism, punerea intereselor cuiva mai presus de binele sau interesele, nevoile, altora.

În vremuri de restriște, calamități, război, foamete, când hrana era puțină, unii îi omorau indirect pe alții, infometându-i, întrucât băgau prea mult în ei.

Lideri medievali ai bisericii, precum Sfântul Toma de Aquino, au extins perspectiva despre acest păcat, argumentând că ar putea include și o anticipare obsesivă a meselor și mâncatul consistent de delicatesuri și alimente extrem de costisitoare. Aquino a ajuns chiar să întocmească o listă cu 5 căi de manifestare a păcatului lăcomiei pântecelui: "laute" (a ingurgita hrană foarte scumpă), "studioso" (a mânca pe alese, cu mofturi), "nimis" ( a înfuleca prea mult), "praepropere" (a mânca prea devreme) și "ardenter" (a mânca prea înfocat, în pripă).

Dintre toate acestea, "ardenter" este considerată forma cea mai gravă, mai serioasă, deoarece dovedește un atașament extrem față de plăcerea de a mânca pur și simplu, ce-l determină pe păcătos să se hrănească impulsiv, necugetat, să trăiască numai pentru mâncare și băutură, să se îndepărteze de alte plăceri, sănătoase, sociale, intelectuale și spirituale.

Un exemplu este cel al lui Esau, care și-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov, în schimbul unei ciorbe de linte (Geneza 25: 29-34).

Invidia: Al doilea din cele 7 păcate capitale

Simbolul animal al lăcomiei burții este porcul (cine altcineva?), culoarea sa specifică este portocaliul și pedeapsa eternă pentru acest păcat capital e mâncatul cu forța de șerpi și broaște (râioase).

În opera lui Dante, lăcomia pântecelui este cel de-al treilea cerc din infern, un loc populat cu monștri hulpavi, cu peisaje alcătuite din organe interne umane vii, plin de furtuni violente, nămol grămezi de rămășițe omenești și viermi uriași, cu apetituri insațiabile. În această zonă a iadului se găsesc cei care în viața pământeană s-au complăcut peste poate în mâncăruri, băuturi și dependențe dăunătoare.

În sala căpcăunilor alimentari, mâncăilor din infern, drept pedeapsă pentru păcatul lor, oamenii sunt devorați și excretați în continuu, pentru eternitate, de monștrii înfometați mereu. Acești monștri sunt suflete transformate într-o întrupare a păcatului lor, obezi, cu fălci în loc de mâini, guri amplasate pe gât, dedesuptul urechilor, și minți reduse la cele ale maimuțelor, care înfulecă tot ce le iese în cale.

Hieronymus Bosch a reprezentat lăcomia pântecelui într-o imagine (vezi ilustrația articolului) în care un om foarte gras este călare pe un butoi într-un fel de lac sau baltă. El este înconjurat de alte persoane care-l împing ori își iau un lichid din butoi. Mai jos, un om înoată purtând deasupra sa un vas cu carne. Hainele înotătorului sunt lăsate pe mal. În dreapta, într-un cort, un cuplu se dedică unor plăceri lascive, probabil sub influența beției.

Avariția: Al treilea din cele 7 păcate capitale