Lenea: Al șaptelea păcat capital
Lenea (în latină, "tristitia" sau "acedia") se referă la stări spirituale, fizice, chiar patologice, și poate fi definită ca lipsa nărăvită de interes ori de cea de a acționa. În "Summa Theologica", Sfântul Toma de Aquino considera păcatul capital al trândăviei drept "amărăciunea pricinuită de îndepărtarea de binele spiritual".
Aria leneviei este largă. Din punct de vedere spiritual, "acedia" constituie un beteșug al unor persoane religioase, în special călugări, călugărițe, preoți care sunt cuprinși de un fel de indiferență față de îndatoririle lor și obligațiile lor față de Dumnezeu.
Din perspectivă mentală, "acedia" are un mare număr de componente dinstincte, dintre care cele mai importante sunt lipsa de afecțiune, dispariția oricărui sentiment despre sine ori alții, o stare ce dă naștere plictiselii, ranchiunei, apatiei, unei gândiri pasive, statice.
Din punct de vedere fizic, "acedia" (lenea) este asociată fundamental cu încetarea mișcării și indiferența față de orice activitate, față de muncă, ce-și află expresia în pierdere de timp, indolență.
Trândăvia presupune și încetarea folosirii celor șapte daruri ale grației oferite de Sfântul Duh (înțelepciunea, înțelegerea, sfătuirea, cunoașterea, pietatea, forța morală și teama de Dumnezeu). O astfel de neglijare poate conduce la încetinirea progresului unui om spre viața eternă, trecerea cu vederea a datoriile multiple ale carității față de cel de aproape, și animozitatea față de cei care-l iubesc pe Dumnezeu.
Lenea a fost definită, de asemeni, ca eșecul de face lucrurile pe care cineva trebuie să le facă. Rezultă de aici că răul apare atunci când oamenii așa-zis buni nu reușesc să acționeze.
Spre deosebire de alte păcate capitale, izvorâte din imoralitate, trândăvia este determinată de omiterea responsabilităților. Poate să se ivească și din alte păcate de moarte. De exemplu, un om poate să-și uite datoria față de tatăl său prin intermediul mâniei.
Pe plan emoțional și cognitiv, "acedia" (lenea) se manifestă prin absența oricărui simțământ față de lume, oamenii din ea, față de sine. Ea prinde formă ca o alienare a sinelui simțitor, emoțional. Deși cele mai pregnante versiuni ale acestei stări sunt regăsite într-o retragere din toate tipurile de participare umane sau indisponibilității de a da ajutor altora ori sinelui, a fost remarcat de teologi un aspect al său cumva mai șters, dar mult mai vătămător.
Grigore cel Mare observa că din "tristitia" se nasc "răutatea, ranchiuna, lașitatea și disperarea."
Mânia: Al cincilea păcat capital din cele 7
Chaucer credea și el că printre caracteristicile "acedia" se numără disperarea, somnolența, lentoarea, zăbava, neglijența și retragerea din lume, refuzul de asumare a unor lucrări de bunătate, întrucât cel păcătos de lene își spune că circumstanțele ținând de clădirea binelui sunt prea grele, dificil de suportat. Astfel, din perspectiva lui Chaucer, "acedia" este inamicul oricărei surse și oricărui motiv pentru muncă.
Simbolul animal al lenei este capra, culoarea sa specifică e albastrul deschis, și pedeapsa sa în iad este aruncarea într-o groapă cu șerpi.
În "Purgatoriul" său, Dante portretiza pedeapsa pentru lene drept cea de a alerga continuu, cât se poate de repede (fără vreo țintă anume).
Dante descria "acedia" ca "eșecul de a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima și tot sufletul". Pentru el, trândăvia era un pacat "mediu", singurul caracterizat de absența sau insuficiența dragostei. Unii învățați au conchis că forma sa extremă este disperarea ce duce la sinucidere.
Hieronymus Bosch ilustrează lenea (vezi imaginea din articol) ca un om, posibil călugăr, ațipit în biroul său, în fața șemineului. O călugăriță simbolizând Credința îi oferă un rozariu, ca pentru a-i aminti să se roage. Lumânarea (de pe perete, în dreapta sus) care, când este aprinsă semnifică prezența lui Dumnezeu, este aici stinsă. Acest om pare prea leneș pentru a invita, instaura prezența lui Dumnezeu.
Desfrânarea: Al șaselea păcat capital
Aria leneviei este largă. Din punct de vedere spiritual, "acedia" constituie un beteșug al unor persoane religioase, în special călugări, călugărițe, preoți care sunt cuprinși de un fel de indiferență față de îndatoririle lor și obligațiile lor față de Dumnezeu.
Din perspectivă mentală, "acedia" are un mare număr de componente dinstincte, dintre care cele mai importante sunt lipsa de afecțiune, dispariția oricărui sentiment despre sine ori alții, o stare ce dă naștere plictiselii, ranchiunei, apatiei, unei gândiri pasive, statice.
Din punct de vedere fizic, "acedia" (lenea) este asociată fundamental cu încetarea mișcării și indiferența față de orice activitate, față de muncă, ce-și află expresia în pierdere de timp, indolență.
Trândăvia presupune și încetarea folosirii celor șapte daruri ale grației oferite de Sfântul Duh (înțelepciunea, înțelegerea, sfătuirea, cunoașterea, pietatea, forța morală și teama de Dumnezeu). O astfel de neglijare poate conduce la încetinirea progresului unui om spre viața eternă, trecerea cu vederea a datoriile multiple ale carității față de cel de aproape, și animozitatea față de cei care-l iubesc pe Dumnezeu.
Lenea a fost definită, de asemeni, ca eșecul de face lucrurile pe care cineva trebuie să le facă. Rezultă de aici că răul apare atunci când oamenii așa-zis buni nu reușesc să acționeze.
Spre deosebire de alte păcate capitale, izvorâte din imoralitate, trândăvia este determinată de omiterea responsabilităților. Poate să se ivească și din alte păcate de moarte. De exemplu, un om poate să-și uite datoria față de tatăl său prin intermediul mâniei.
Pe plan emoțional și cognitiv, "acedia" (lenea) se manifestă prin absența oricărui simțământ față de lume, oamenii din ea, față de sine. Ea prinde formă ca o alienare a sinelui simțitor, emoțional. Deși cele mai pregnante versiuni ale acestei stări sunt regăsite într-o retragere din toate tipurile de participare umane sau indisponibilității de a da ajutor altora ori sinelui, a fost remarcat de teologi un aspect al său cumva mai șters, dar mult mai vătămător.
Grigore cel Mare observa că din "tristitia" se nasc "răutatea, ranchiuna, lașitatea și disperarea."
Mânia: Al cincilea păcat capital din cele 7
Chaucer credea și el că printre caracteristicile "acedia" se numără disperarea, somnolența, lentoarea, zăbava, neglijența și retragerea din lume, refuzul de asumare a unor lucrări de bunătate, întrucât cel păcătos de lene își spune că circumstanțele ținând de clădirea binelui sunt prea grele, dificil de suportat. Astfel, din perspectiva lui Chaucer, "acedia" este inamicul oricărei surse și oricărui motiv pentru muncă.
Simbolul animal al lenei este capra, culoarea sa specifică e albastrul deschis, și pedeapsa sa în iad este aruncarea într-o groapă cu șerpi.
În "Purgatoriul" său, Dante portretiza pedeapsa pentru lene drept cea de a alerga continuu, cât se poate de repede (fără vreo țintă anume).
Dante descria "acedia" ca "eșecul de a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima și tot sufletul". Pentru el, trândăvia era un pacat "mediu", singurul caracterizat de absența sau insuficiența dragostei. Unii învățați au conchis că forma sa extremă este disperarea ce duce la sinucidere.
Hieronymus Bosch ilustrează lenea (vezi imaginea din articol) ca un om, posibil călugăr, ațipit în biroul său, în fața șemineului. O călugăriță simbolizând Credința îi oferă un rozariu, ca pentru a-i aminti să se roage. Lumânarea (de pe perete, în dreapta sus) care, când este aprinsă semnifică prezența lui Dumnezeu, este aici stinsă. Acest om pare prea leneș pentru a invita, instaura prezența lui Dumnezeu.
Desfrânarea: Al șaselea păcat capital
Lenea: Al șaptelea păcat capital
Reviewed by Diana Popescu
on
mai 17, 2019
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu