Mânia: Al cincilea păcat capital din cele 7

Mânia (în latină, "ira") ca păcat capital este un simțământ insațiabil, ce poate să se transforme chiar în ură, și se relevă adeseori în dorința de a caută răzbunare. În forma sa cea mai pură, se exprimă prin injurii, violență și o ostilitate fierbinte ce poate provoca vrajbe perpetuate timp de secole.

Mânia, furia, poate persistă o vreme îndelungată, chiar și după ce persoană care a comis un un fapt cumplit, deplorabil, este moartă. Impulsurile sale se pot manifesta în moduri diverse, incluzând nerăbdarea, mizantropia și un comportament autodistructiv, precum abuzul de droguri ori sinuciderea!

Potrivit Catehismului bisericii catolice, actul neutru de nervozitate devine păcatul mâniei când este direcționat împotriva unei persoane inocente, nevinovate, când persistă puternic și într-o lungă durată, ori când caută cu ardoare o pedeapsă pentru cel care ne-a greșit. Se spune aici că "dacă mânia atinge punctul dorinței deliberate de a ucide sau de a răni serios un aproape, este opusă grav carității, este un păcat de moarte."

Oamenii sunt mânioși când simt că ei ori persoane la care țin ajung victime ale unor ofensiuni, când sunt siguri despre natura și cauza evenimentului generator de mânie, când se asigură că altcineva este responsabil pentru asta, și au simțământul că pot influența o astfel de situație dificilă sau se pot confrunta cu ea.

Silirea altora de a-ți suportă mânia este un fel de tortură. E un păcat capital ce iese în evidență când cineva își pune nevoile și acțiunile deasupra ale altora ori când îi displace ori discriminează pe alții fără vreun motiv întemeiat, rațional.

Geoffrey Chaucer constata că "mânia este sclava sângelui, și apare când cineva dorește să le facă rău celor pe care-i urăște în acea clipă. Când cineva își pierde judecata și acționează pasional."

Avariția: Al treilea din cele 7 păcate capitale

Simbolul animal al mâniei este ursul, culoarea sa specifică e roșul, și pedeapsa din iad pentru ea este veșnica dezmembrare, ciopârțire și realcătuire a trupului.

În cartea sa "Infernul", în continuarea căutării lui Beatrice, în cel de-al cincilea cerc, Dante se înfruntă cu un barcagiu, Phlegyas, un uriaș, un demon învăpăiat, care îl trece peste râul Styx, un fel de mlaștină otrăvitoare în care se îneacă etern cei care s-au lăsat stăpâniți de mânie pe când erau în viață. De fapt, cei care și-au exprimat mânia se atacă unul pe celălalt la suprafața mlastinei, iar cei care și-au reprimat-o se îneacă veșnic în ea.

Hieronymus Bosch ilustrează mânia într-o scenă (vezi imaginea din acest articol)  cu doi țărani ținând arme  in mâini, ce se angajează într-o încăierare în fața unui han, în timp ce o femeie încearcă să-l oprească pe cel din dreapta. Omul din stânga a fost deja lovit cu un scaun și capul îi sângerează.

Lăcomia pântecelui: Al patrulea din cele 7 păcate capitale