Ariciul în superstițiile și legendele lumii
Ariciul a fost văzut fie într-o lumină pozitivă, fie într-una negativă, în diversele culturi, superstiții și legende ale lumii.
În unele tradiții, era venerat ca un animal în care se întrupa zeița Pământului Mamă. În particular, era asociat cu divinitatea babiloniană Ishtar (cunoscută de greci sub numele de Asorte), zeița dragostei și a războiului.
În Egiptul antic avea o bună reputație. Egiptenii erau familiarizați cu două specii, ariciul de deșert (Paraechinus aethiopicus) și ariciul cu urechi lungi (Hemiechinus auritus), un lucru constat în amuletele înfățișând această viețuitoare.
Imagini ale aricilor au fost descoperite în mormintele din Vechiul Regat, unde aceștia apar ca ofrande sau în scene de vânătoare. În construcțiile funerare din Saqqara și Giza, figura ariciului era amplasată pe carenele corăbiilor.
Nu este foarte clar de ce egiptenii îl considerau o "făptură bună". Într-o interpretare populară, era un simbol al renașterii, asemeni vestitului scarabeu, probabil provenit din obiceiul ariciului de a se retrage sub pământ atunci când hrană este săracă, neîndestulătoare.
În Roma antică, ariciul era folosit pentru prevestirea sosirii primăverii. Dacă în perioada hibernării sale, la începutul lui februarie, privea nițel afară din vizuina sa, și se ducea înapoi în ea, însemna că urmau încă șase sapatamani de iarnă.
De asemeni, în superstițiile englezești, acest țepos indica starea vremii într-un mod deosebit... Indiferent dacă își făcea vizuina către nord, sud, est sau vest, vânturile urmau să bată în direcția contrară acestei orientări geografice.
În lucrarea sa, "Historia Naturalis", Pliniu cel Bătrân consemna o poveste fantezistă despre arici care se cățărău în meri, aruncau fructele lor pe jos, pe pământ, și, după aceea, se rostogoleau peste ele, pentru a le înfinge în acele lor și a le aduce în vizuina lor!
În folclorul multor popoare, ariciul este un simbol tradițional al ghinionului. În Mongolia, de exemplu, se credea că este de rău augur ca acesta să-ți intre în casă. Această superstiție își avea originea în faptul că aricii merg, de obicei, cu capul în jos, ascunzându-și fața, ceea ce îi desemna drept creaturi lipsite de onestitate!
Natura vicleană a ariciului se vădește, de altfel, într-o legendă mongolă, în care el se întrece cu un lup și cu o vulpe pentru dreptul de a mânca o prună căzută dintr-o căruță. Ariciul își înfrânge rivalii (nu o dată, ci de două ori) și reușește să-și adjudece pruna.
Cu toate că îl percepeau negativ, mongolii îi amplasau pielea pe ușa de intrare în casă pentru a fi feriți de "lucruri rele". Pe de altă parte, în China, era perceput ca un animal norocos.
Și în Britania, ariciul avea o reputație proastă. În limba irlandeză, de exemplu, este numit "grainneog", adică "micul lucru urât". În Evul Mediu, țăranii, fermierii, erau convinși că aricii furau laptele vacilor, sugându-le ugerele în vremea nopții. În plus, erau acuzați că fură și mănâncă ouăle găinilor!
Și mai grav decât atât, se spunea că sunt vrăjitoare deghizate. Din aceste motive, a apărut dorința fierbinte de a-i eradica. În anul 1556, în Parlamentul englez, s-a hotărât să se acorde o recompensă de trei penny pentru fiecare arici prins și omorât. Chiar și biserica a oferit o recompensă pentru uciderea acestor animale!
Cu toate astea, într-o legendă occidentală, se zicea că după ce diavolul s-ar fi furișat pe arca lui Noe, i-ar fi dat o gaură pentru a o scufunda, însă ariciul s-ar fi sacrificat, punându-se că un dop în cea cavitate și a împiedica acest dezastru!
Un arici joacă un rol important într-o legendă despre crearea lumii din Lituania și Letonia. Se povestea că atunci când Dumnezeu a făcut cerul și pământul, nu a măsurat chiar bine, așa că pământul era mai mare decât cerul. La sugestia înțeleaptă a unui arici, a comprimat pământul, astfel încât să încapă, să se potrivească în cer. Pentru a-l răsplăti, Dumnezeu i-ar fi dăruit ariciului haina sa cu țepi.
Într-o poveste din foclorul românesc asemănătoare, relatată de Artur Gorovei, albina este mesagerul trimis de Dumnezeu la arici pentru a-i cere sfatul despre cum să micșoreze pământul. Ariciul nu i-a dat vreun răspuns, însă albina, ascunsă într-o trestie, l-a auzit vorbind de unul singur, zicând că Dumnezeu ar trebui să-i dea dimensiuni mai mici încrețindu-l, făcând pe el văi și dealuri.
Superstiții despre pisica neagră
Elena Niculiță-Voronca a avut o altă varianta de sorginte românească: "Dumnezeu a fost făcut pămîntul ca o minge și apoi l-a întins cum ai întinde un aluat. Pămîntul a fost drept, neted ca pe palmă și, cînd te uitai, vedeai peste tot locul. Dar ce folos, că pe pămînt izvoare, apă nu era. Merge Dumnezeu la arici și-l întreabă: „Ei, cum îți pare, am făcut frumos pămîntul?” „Da, frumos, i-a răspuns ariciul, dar oameni pe dînsul, vite, să știi că nu vor putea trăi, căci n-au apă!” „Apoi, dară, fă tu cum știi!” i-a zis Dumnezeu. Ariciul a luat și s-a băgat pe sub pămînt ș-a rădicat munții, a făcut gîrlele, a scos izvoarele și de la dînsul pămîntul e așa deluros și rîpos cum îl vedem...
Dumnezeu ariciului, pentru binele ce i-a făcut atunci cînd cu albina, i-a dat să aibă ghimpi pe trup, căci înainte era gol și-l mînca orișice."
Istețimea ariciului este subliniat și într-o legendă bulgărească, potrivit căreia, odată, Soarele s-ar fi hotărât să se însoare cu Luna, și ar fi invitat toate animalele la nuntă. Ariciul ar fi fost singurul care nu și-a făcut apariția. Soarele l-a căutat și l-a găsit ronțăind dintr-o piatră. Întrebat ce făcea, ariciul a explicat: "Învăț să mănânc pietre. După ce te ve însura vei avea mulți copii Soare care vor străluci pe cer alături de tine, așa că tot pământul va arde și nu va mai fi nimic de mâncare". Soarele și-ar fi anulat nunta și locuitorii lumii ar fi fost salvați, astfel, de foamete.
La bosnieci, exista legenda că ariciul a apărut pe lume dintr-un smoc de par al Satanei.
În folclorul balcanic și bielorus, ariciul (împreună cu broasca țestoasă) sunt câteodată vietăți capabile să descopere "rasvonik", o plantă magică utilizată pentru a deschide lacăte, încuietori, și a afla comori ascunse.
La români, exista credința că atunci când se închid sub lacăt puii unei aricioaice, aceasta umblă până când găsește "iarba fierului", cu ajutorul căreia își eliberează micuții. Tocmai de aceea, hoții de altădată de pe meleagurile noastre puneau atât preț pe "iarba fierului"!
Ariciul a fost considerat bun de mâncat de unii oameni. O metodă obișnuită de a-l prepara era rostogolirea lui prin lut, punerea sa în foc și, după coacerea lui, îndepărtarea lutului întărit odată cu țepii săi. Poate pare dezgustător, dar se credea că o astfel de "delicatesă" vindeca o mulțime de boli, precum lepra, abcesele, furunculele, și chiar vederea slabă!
Se spunea că e cu ghinion să întâlnești pe drum un arici spre seară, după căderea nopții (Irlanda), dar că e cu noroc să dai peste el ziua, îndeosebi dacă se deplasa în sens contrar destinației tale. Pentru a se asigura că nu vor fi loviți de năpaste, nenorociri, occidentalii preferau să-l omoare fără vreo ezitare!
În Ilfov, se credea că este cu păcat să omori un arici, deoarece el ar fi urzit ori măsurat pământul.
În Moldova se zicea că grăsimea ariciului e bună pentru reumatism, iar acest animal afumat ar vindeca frigurile.
Fetele din Bucovina își ungeau părul cu untură de arici ca să le crească lung.
Printre suceveni se recomanda că vacile să fie spălate cu pielea acestei viețuitoare, astfel încât să nu fie mușcate de șerpi.
Este interesant de menționat că termenul "arici" desemna în cultura populară românească și o plantă de leac pentru o boală cu același nume, constând din inflamarea membrelor, ce afecta pielea oamenilor și picioarele cailor și vitelor. Când animalele acestea sufereau de "arici", o umflătură amplasată deasupra copitei, se tăia de viu un adevărat arici, care se punea fierbinte la acea umflătură.
Surse principale:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Diagram Group: Superstitions
- M. Radford: Encyclopaedia of Superstitions - A History of Superstition
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român
- Elena Niculiță-Voronca: Datinile și credințele poporului român
- Valeriu Bălteanu: Dicționar de magie populară românească
Superstiții despre lilieci
În unele tradiții, era venerat ca un animal în care se întrupa zeița Pământului Mamă. În particular, era asociat cu divinitatea babiloniană Ishtar (cunoscută de greci sub numele de Asorte), zeița dragostei și a războiului.
În Egiptul antic avea o bună reputație. Egiptenii erau familiarizați cu două specii, ariciul de deșert (Paraechinus aethiopicus) și ariciul cu urechi lungi (Hemiechinus auritus), un lucru constat în amuletele înfățișând această viețuitoare.
Imagini ale aricilor au fost descoperite în mormintele din Vechiul Regat, unde aceștia apar ca ofrande sau în scene de vânătoare. În construcțiile funerare din Saqqara și Giza, figura ariciului era amplasată pe carenele corăbiilor.
Nu este foarte clar de ce egiptenii îl considerau o "făptură bună". Într-o interpretare populară, era un simbol al renașterii, asemeni vestitului scarabeu, probabil provenit din obiceiul ariciului de a se retrage sub pământ atunci când hrană este săracă, neîndestulătoare.
În Roma antică, ariciul era folosit pentru prevestirea sosirii primăverii. Dacă în perioada hibernării sale, la începutul lui februarie, privea nițel afară din vizuina sa, și se ducea înapoi în ea, însemna că urmau încă șase sapatamani de iarnă.
De asemeni, în superstițiile englezești, acest țepos indica starea vremii într-un mod deosebit... Indiferent dacă își făcea vizuina către nord, sud, est sau vest, vânturile urmau să bată în direcția contrară acestei orientări geografice.
În lucrarea sa, "Historia Naturalis", Pliniu cel Bătrân consemna o poveste fantezistă despre arici care se cățărău în meri, aruncau fructele lor pe jos, pe pământ, și, după aceea, se rostogoleau peste ele, pentru a le înfinge în acele lor și a le aduce în vizuina lor!
În folclorul multor popoare, ariciul este un simbol tradițional al ghinionului. În Mongolia, de exemplu, se credea că este de rău augur ca acesta să-ți intre în casă. Această superstiție își avea originea în faptul că aricii merg, de obicei, cu capul în jos, ascunzându-și fața, ceea ce îi desemna drept creaturi lipsite de onestitate!
Natura vicleană a ariciului se vădește, de altfel, într-o legendă mongolă, în care el se întrece cu un lup și cu o vulpe pentru dreptul de a mânca o prună căzută dintr-o căruță. Ariciul își înfrânge rivalii (nu o dată, ci de două ori) și reușește să-și adjudece pruna.
Cu toate că îl percepeau negativ, mongolii îi amplasau pielea pe ușa de intrare în casă pentru a fi feriți de "lucruri rele". Pe de altă parte, în China, era perceput ca un animal norocos.
Și în Britania, ariciul avea o reputație proastă. În limba irlandeză, de exemplu, este numit "grainneog", adică "micul lucru urât". În Evul Mediu, țăranii, fermierii, erau convinși că aricii furau laptele vacilor, sugându-le ugerele în vremea nopții. În plus, erau acuzați că fură și mănâncă ouăle găinilor!
Și mai grav decât atât, se spunea că sunt vrăjitoare deghizate. Din aceste motive, a apărut dorința fierbinte de a-i eradica. În anul 1556, în Parlamentul englez, s-a hotărât să se acorde o recompensă de trei penny pentru fiecare arici prins și omorât. Chiar și biserica a oferit o recompensă pentru uciderea acestor animale!
Cu toate astea, într-o legendă occidentală, se zicea că după ce diavolul s-ar fi furișat pe arca lui Noe, i-ar fi dat o gaură pentru a o scufunda, însă ariciul s-ar fi sacrificat, punându-se că un dop în cea cavitate și a împiedica acest dezastru!
Un arici joacă un rol important într-o legendă despre crearea lumii din Lituania și Letonia. Se povestea că atunci când Dumnezeu a făcut cerul și pământul, nu a măsurat chiar bine, așa că pământul era mai mare decât cerul. La sugestia înțeleaptă a unui arici, a comprimat pământul, astfel încât să încapă, să se potrivească în cer. Pentru a-l răsplăti, Dumnezeu i-ar fi dăruit ariciului haina sa cu țepi.
Într-o poveste din foclorul românesc asemănătoare, relatată de Artur Gorovei, albina este mesagerul trimis de Dumnezeu la arici pentru a-i cere sfatul despre cum să micșoreze pământul. Ariciul nu i-a dat vreun răspuns, însă albina, ascunsă într-o trestie, l-a auzit vorbind de unul singur, zicând că Dumnezeu ar trebui să-i dea dimensiuni mai mici încrețindu-l, făcând pe el văi și dealuri.
Superstiții despre pisica neagră
Elena Niculiță-Voronca a avut o altă varianta de sorginte românească: "Dumnezeu a fost făcut pămîntul ca o minge și apoi l-a întins cum ai întinde un aluat. Pămîntul a fost drept, neted ca pe palmă și, cînd te uitai, vedeai peste tot locul. Dar ce folos, că pe pămînt izvoare, apă nu era. Merge Dumnezeu la arici și-l întreabă: „Ei, cum îți pare, am făcut frumos pămîntul?” „Da, frumos, i-a răspuns ariciul, dar oameni pe dînsul, vite, să știi că nu vor putea trăi, căci n-au apă!” „Apoi, dară, fă tu cum știi!” i-a zis Dumnezeu. Ariciul a luat și s-a băgat pe sub pămînt ș-a rădicat munții, a făcut gîrlele, a scos izvoarele și de la dînsul pămîntul e așa deluros și rîpos cum îl vedem...
Dumnezeu ariciului, pentru binele ce i-a făcut atunci cînd cu albina, i-a dat să aibă ghimpi pe trup, căci înainte era gol și-l mînca orișice."
Istețimea ariciului este subliniat și într-o legendă bulgărească, potrivit căreia, odată, Soarele s-ar fi hotărât să se însoare cu Luna, și ar fi invitat toate animalele la nuntă. Ariciul ar fi fost singurul care nu și-a făcut apariția. Soarele l-a căutat și l-a găsit ronțăind dintr-o piatră. Întrebat ce făcea, ariciul a explicat: "Învăț să mănânc pietre. După ce te ve însura vei avea mulți copii Soare care vor străluci pe cer alături de tine, așa că tot pământul va arde și nu va mai fi nimic de mâncare". Soarele și-ar fi anulat nunta și locuitorii lumii ar fi fost salvați, astfel, de foamete.
La bosnieci, exista legenda că ariciul a apărut pe lume dintr-un smoc de par al Satanei.
În folclorul balcanic și bielorus, ariciul (împreună cu broasca țestoasă) sunt câteodată vietăți capabile să descopere "rasvonik", o plantă magică utilizată pentru a deschide lacăte, încuietori, și a afla comori ascunse.
La români, exista credința că atunci când se închid sub lacăt puii unei aricioaice, aceasta umblă până când găsește "iarba fierului", cu ajutorul căreia își eliberează micuții. Tocmai de aceea, hoții de altădată de pe meleagurile noastre puneau atât preț pe "iarba fierului"!
Ariciul a fost considerat bun de mâncat de unii oameni. O metodă obișnuită de a-l prepara era rostogolirea lui prin lut, punerea sa în foc și, după coacerea lui, îndepărtarea lutului întărit odată cu țepii săi. Poate pare dezgustător, dar se credea că o astfel de "delicatesă" vindeca o mulțime de boli, precum lepra, abcesele, furunculele, și chiar vederea slabă!
Se spunea că e cu ghinion să întâlnești pe drum un arici spre seară, după căderea nopții (Irlanda), dar că e cu noroc să dai peste el ziua, îndeosebi dacă se deplasa în sens contrar destinației tale. Pentru a se asigura că nu vor fi loviți de năpaste, nenorociri, occidentalii preferau să-l omoare fără vreo ezitare!
Superstiții românești despre arici
În Ilfov, se credea că este cu păcat să omori un arici, deoarece el ar fi urzit ori măsurat pământul.
În Moldova se zicea că grăsimea ariciului e bună pentru reumatism, iar acest animal afumat ar vindeca frigurile.
Fetele din Bucovina își ungeau părul cu untură de arici ca să le crească lung.
Printre suceveni se recomanda că vacile să fie spălate cu pielea acestei viețuitoare, astfel încât să nu fie mușcate de șerpi.
Este interesant de menționat că termenul "arici" desemna în cultura populară românească și o plantă de leac pentru o boală cu același nume, constând din inflamarea membrelor, ce afecta pielea oamenilor și picioarele cailor și vitelor. Când animalele acestea sufereau de "arici", o umflătură amplasată deasupra copitei, se tăia de viu un adevărat arici, care se punea fierbinte la acea umflătură.
Surse principale:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences of the World
- Diagram Group: Superstitions
- M. Radford: Encyclopaedia of Superstitions - A History of Superstition
- Artur Gorovei: Credinți și superstiții ale poporului român
- Elena Niculiță-Voronca: Datinile și credințele poporului român
- Valeriu Bălteanu: Dicționar de magie populară românească
Superstiții despre lilieci
Ariciul în superstițiile și legendele lumii
Reviewed by Diana Popescu
on
iunie 01, 2019
Rating:
Reviewed by Diana Popescu
on
iunie 01, 2019
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu