Horoscop Taur iulie 2019
Horoscopul Taurului din luna iulie 2019 insistă pe relațiile familiale, intensificarea activitățîi sociale, schimburi de idei stimulatoare, flexibilitate în relaționarea cu oamenii, și o viață sentimentală îndreptată spre o reală conexiune afectivă și intelectuală.
Sub vibrațiile Lunii noi poposite pe 2 iulie 2019 în Rac, poți fi măcinat în interior, stresat, din pricina faptului că persoanele dragi nu te înțeleg, par să-ți dezaprobe o aspirație importantă. Este indicat să-ți deschizi sufletul și să discuți cu ele, cu toate cărțile pe masă, despre ceea ce te frământă.
Oricum, treci printr-o perioadă în care atât împrejurările, cât și voința proprie te focalizează asupra căminului, treburilor casnice.
Îndeosebi în decursul celei de-a doua decade din iulie, acasă se acumulează o tensiune apăsătoare, ce poate isca certuri, dispute înfierbântate. Este posibil că acest lucru să se petreacă din cauza tendinței tale de a-i controla pe cei apropiați sau a ciocnirii dintre interesele tale și cele ale lor.
Compromisurile reprezintă o cale esențială de reconciliere, și asta se evidențiază în a treia decadă, când relaționarea cu membrii familiei are șansa să se armonizeze. Îți dedici mai mult timp de calitate împreună cu aceștia și ești dornic să găzduiești numeroase reuniuni, petreceri, alături de ei.
Îți face tot mai multă plăcere să comunici, să interacționezi cu oamenii, mai ales cu cei capabili să te stimuleze mental. Te angajezi cu aceștia în conversații incitante, fertile, constructive.
În a treia decadă a lunii, viața socială ți se învolburează, te poartă în direcții contradictorii, neașteptate. Are loc un fel de rearanjare, reașezare a lumii din jurul tău, căreia nu ii poți intui deocamdată tendințele. În acest context astral, ți se recomandă să fii mereu pe fază, alert, gata să te adaptezi oricărei turnuri surprinzătoare de pe scena publică.
În data de 16 iulie 2019, Luna plină din Capricorn te determină să te încrezi în idealurile tale, să te mobilizezi în împlinirea lor. Cu toate astea, este necesar să afli modalități practice de a ți le materializa, să ți le ajustezi pentru a se conforma realității.
Ești atras din punct de vedere amoros de cineva care-ți împărtășește interesele, are aceleași crezuri, năzuințe ca și tine. Poți cunoaște această persoană de-a lungul unei călătorii scurte ori prin intermediul cuiva din familie.
Dacă ai un tovarăș de viață, comunicarea ta cu acesta se îmbunătățește semnfivativ, înlăturând orice dubiu, suspiciune a unuia față de celălalt.
Către finalul lui iulie, în cuplurile formate se instalează o atmosferă de stabilitate, căldură sufletească și loialitate.
Nativii solitari sunt oripilați de orice fel de aventură superficială, și sunt motivați să-și aleagă un partener în stare să le asigure securitate emoțională, confort afectiv.
Atașamentul substanțial față de familie tinde să nu lase loc unor activități însemnate în plan profesional.
În cea din urmă decadă a lunii, ești îmboldit să-ți pui sub semnul întrebării unele aspecte ale demersurilor tale financiare în scopul de a-ți eficientiza asocierile, contactele și a alinia țelurile altora cu cele ale tale.
Horoscop Taur iulie 2019
Horoscop Taur iulie 2019: Previziuni astrologice generale

Horoscop Taur iulie 2019: Dragoste și cuplu
Ești atras din punct de vedere amoros de cineva care-ți împărtășește interesele, are aceleași crezuri, năzuințe ca și tine. Poți cunoaște această persoană de-a lungul unei călătorii scurte ori prin intermediul cuiva din familie.
Dacă ai un tovarăș de viață, comunicarea ta cu acesta se îmbunătățește semnfivativ, înlăturând orice dubiu, suspiciune a unuia față de celălalt.
Către finalul lui iulie, în cuplurile formate se instalează o atmosferă de stabilitate, căldură sufletească și loialitate.
Nativii solitari sunt oripilați de orice fel de aventură superficială, și sunt motivați să-și aleagă un partener în stare să le asigure securitate emoțională, confort afectiv.
Horoscop Taur iulie 2019: Muncă și bani
Atașamentul substanțial față de familie tinde să nu lase loc unor activități însemnate în plan profesional.
În cea din urmă decadă a lunii, ești îmboldit să-ți pui sub semnul întrebării unele aspecte ale demersurilor tale financiare în scopul de a-ți eficientiza asocierile, contactele și a alinia țelurile altora cu cele ale tale.
Horoscop Taur iulie 2019
Horoscop Taur iulie 2019
Reviewed by Diana Popescu
on
iunie 28, 2019
Rating:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu