Pojarnița în superstiții și medicina populară

Asociată cu Soarele și Focul, pojarnița sau sunătoarea (Hypericum perforatum) este prezentă în numeroase superstiții și remedii din medicina populară din lume. Floarea sa cu cinci petale de un galben strălucitor apare în  perioada fierbinte a verii. Numele său științific, latinesc, provine din greacă, limbă în care "Hyper" înseamnă "deasupra", iar "eikon", "icoană, pictură". Conform unei vechi tradiții, pojarnița era amplasată deasupra tablourilor, mai ales religioase, pentru a apăra casa de influențe malefice.

Românii o atârnau pe pereții locuințelor lor pentru a alunga spiritele rele.

Pentru celți, sunătoarea reprezenta soarele și purta un nume echivalent cu "sol terrestis", adică "soarele terestru".

În Evul Mediu purta denumirea de "Fuga daemonum" ("fuga diavolului") și era o plasată pe buzele celor acuzați de vrăjitorie întrucât se credea că îi va face să se confeseze, să-și mărturisească păcatul. În aceeași vreme, era întrebuințată pentru lecuirea nebuniei.

Într-un vechi obicei din Țara Galilor, peste noapte, pe o grindă a casei se atârna câte o rămurică de sunătoare pentru fiecare mebru al familiei. Gradul de veștejire a fiecărei crenguțe a doua zi dimineață vestea cât de mult mai avea de trăit omul pe care-l desemna.

Femeile nemăritate obișnuiau să își pună pojarniță sub pernă pentru a-și visa viitorul soț. Britanicii aveau credință că în noaptea din ajunul sărbătorii miezului verii ("midsummer"), o astfel de plantă așezată sub pernă avea capacitatea de a-i face, în timpul somnului, să-și părăsească trupul și să viziteze tărâmul morților.

Verbina în superstiţii şi medicina populară

Pentru a-și proteja casa de furtuni și fulgere, unii amplasau o rămurică de sunătoare într-un vas pe pervazul ferestrelor. În mod asemănător, agățarea de mănunchiuri de pojarniță la toate geamurile locuințelor avea menirea de a le apăra de duhuri rele și vrăjitorie, magie neagră.

Arderea acestei plante pentru a-și elibera parfumul, în cămine, sobe, avea darul de a proteja casa și a izgoni spiritele neprietenoase, răuvoitoare.

Dacă simțeai că cineva te-a blestemat, trebuia să porți permanent asupra ta un săculeț cu sunătoare uscată.

Odată cu răspândirea creștinismului în Europa, pojarnița a fost corelată cu Ioan Botezătorul, spunându-se că înflorește pe 24 iunie, ziua de naștere a sfântului. Se zicea că pe 29 august, în ziua tăierii capului său, planta avea un ulei roșu, sângeriu, în frunzele ei. Totodată, se zvonea că sunătoarea avea cea mai mare putere magică și vindecătoare când se recoltau grânele, la mijlocul verii, o perioadă marcată de nașterea și moartea Sfântului Ioan Botezătorul.

Unele persoane erau încredințate că dacă își puneau sunătoare în perne, peste noapte urma să apară lângă ele însuși Sfântul Ioan Botezătorul și să le binecuvânteze astfel încât să fie ferite de orice fel de rău.

De multă vreme, ca plantă medicinală, a fost întrebuințatăcontra arsurilor soarelui, ca remediu eficient pentru vânătăi și răni. Cruciații au utilizat-o frecvent în războaiele din Țara Sfântă. De asemeni, era considerat benefică pentru copiii care aveau coșmaruri ori își udau noaptea patul.

Aromatică, astringentă, dizolvantă, expectorantăși nervină, este folosităîn zilele noastre în tratarea durerilor de cap, a afecțiunilor pulmonare, tuberculozei oaselor, cistitei, inflamației prostatei, enterocolitei, gastritei cronice, dizinteriei, diareei, incontinenței urinare, ulcerului, bolilor ficatului și vezicii biliare, hepatitei, gingivitei, bolii paradontale, otitei, depresiilor nervoase.

Superstiții despre mușețel