Sophia: Simbol și semnificație
Sophia / Sofia (în limba greacă, "înțelepciune") este un simbol central în filosofia și religia elenistică, în platonism, gnosticism și teologia crestină. Având originar semnificația de "istețime, abilitate", a căpătat valențe profunde în termenul filosofie ("dragoste de înțelepciune"), așa cum a fost folosit de Platon.
Sophia nu era chiar o zeiță în tradiția clasică grecească. Zeițele din Grecia asociate cu înțelepciunea erau Metis și Athena (Minerva, la romani).
Înainte de Platon, calități precum "judecata sănătoasă, inteligența, înțelepciunea", atribuite celor șapte înțelepți ai Atenei, erau înglobate în termenul "phronesis", derivat din "phren" (adică, "minte"), în vreme ce "Sophia" se referea la abilități intelectuale practice.
Cuvântul filosofie (în greacă, "philosophia", "dragoste pentru înțelepciune") a fost utilizat mai întâi de Platon, influențat de învățătorul său, Socrate. Unii cred, totuși, că Pitagora a fost primul care s-a autointitulat "filosof".
Semnificația filosofiei se întrevede în dialogurile lui Platon, îndeosebi în "Republica". În această lucrare, conducătorii cetății utopice sunt regi filosofi, iubitori de înțelepciune. Conform lui Platon, însuși Socrate ar fi fost desemnat "cel mai înțelept om din Grecia" de către Oracolul din Delphi, al Pitiei.
Paradoxul lui Socrate: Știu că nu știu nimic
În gnosticism, Sophia (Sofia) era o figură feminină, analogă sufletului dar, totodată, una din emanațiile Monadei.
În biserica ortodoxă răsăriteană și în cea catolică, "Înțelepciunea Sfântă" (în grecește, Hagia Sophia), este o expresie a lui Dumnezeu Fiul (Iisus) în cadrul Sfintei Treimi.
Pornind de la Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni, Părinții Bisericii l-au numit pe Hristos "Înțelepciunea lui Dumnezeu". Constantin cel Mare a închinat, dedicat, pentru creștinii orientali o biserică numită Hagia Sophia, o denumire ce personifica Înțelepciunea Divină.
Există o tradiție hagiografică (parte a teologiei ținând de viețile sfinților) de la sfârșitul secolului al VI-lea, în care Sfânta Sofia are trei fete, Sfânta Credință, Sfânta Speranța și Sfânta Caritate.
Se spunea că Sofia și cele trei fiice ale sale trăiau în Italia în anii 126, în vremea domniei împăratului Adrian. Credința ar fi avut 12 ani, Speranța, 10, iar Iubirea (Caritatea), 9 ani. Ele ar fi fost torturate și apoi, decapitate. Mama lor, Sofia, ar fi jelit lângă mormintele lor timp de trei zile, după care, și-ar fi dat și ea sufletul... In calendarul crestin ortodox al bisericii române aceste sfinte sunt celebrate anual in ziua de 17 septembrie!
În iconografia creștină, Înțelepciunea Sfântă sau Hagia Sophia era înfățișată, încă din Evul Mediu, ca un simbol feminin. În biserica occidentală (romană) ea apare ca o fecioară încoronată. În biserica ortodoxă rusească, ea are un aspect supranatural, al unei femei cu aripi de un roșu strălucitor.
Potrivit lui J. E. Cirlot, în al său "Dicționar de simboluri", Sophia este o femeie întruchipând "anima" (sufletul omului) și o călăuză spirituală. Misticul Ptolemeu și-o imagina ca un intermediar între sufletul lumii (demiurgul) și idei (pleroma), o masă de eoni opusă lumii materiale, fenomenologice.
Pentru misticii Jakob Bohrne și George Gichtel, din secolul al XVII-lea, Sophia, fecioara divină, era la origine aflată în "omul primordial", androginul. Ea l-ar fi părăsit, abandonat, iar omul nu ar putea fi slavat până când nu ar regăsi-o!
Cum definesc filosofii fericirea
Sophia nu era chiar o zeiță în tradiția clasică grecească. Zeițele din Grecia asociate cu înțelepciunea erau Metis și Athena (Minerva, la romani).
Înainte de Platon, calități precum "judecata sănătoasă, inteligența, înțelepciunea", atribuite celor șapte înțelepți ai Atenei, erau înglobate în termenul "phronesis", derivat din "phren" (adică, "minte"), în vreme ce "Sophia" se referea la abilități intelectuale practice.
Cuvântul filosofie (în greacă, "philosophia", "dragoste pentru înțelepciune") a fost utilizat mai întâi de Platon, influențat de învățătorul său, Socrate. Unii cred, totuși, că Pitagora a fost primul care s-a autointitulat "filosof".
Semnificația filosofiei se întrevede în dialogurile lui Platon, îndeosebi în "Republica". În această lucrare, conducătorii cetății utopice sunt regi filosofi, iubitori de înțelepciune. Conform lui Platon, însuși Socrate ar fi fost desemnat "cel mai înțelept om din Grecia" de către Oracolul din Delphi, al Pitiei.
Paradoxul lui Socrate: Știu că nu știu nimic
În gnosticism, Sophia (Sofia) era o figură feminină, analogă sufletului dar, totodată, una din emanațiile Monadei.
În biserica ortodoxă răsăriteană și în cea catolică, "Înțelepciunea Sfântă" (în grecește, Hagia Sophia), este o expresie a lui Dumnezeu Fiul (Iisus) în cadrul Sfintei Treimi.
Pornind de la Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni, Părinții Bisericii l-au numit pe Hristos "Înțelepciunea lui Dumnezeu". Constantin cel Mare a închinat, dedicat, pentru creștinii orientali o biserică numită Hagia Sophia, o denumire ce personifica Înțelepciunea Divină.
Există o tradiție hagiografică (parte a teologiei ținând de viețile sfinților) de la sfârșitul secolului al VI-lea, în care Sfânta Sofia are trei fete, Sfânta Credință, Sfânta Speranța și Sfânta Caritate.
Se spunea că Sofia și cele trei fiice ale sale trăiau în Italia în anii 126, în vremea domniei împăratului Adrian. Credința ar fi avut 12 ani, Speranța, 10, iar Iubirea (Caritatea), 9 ani. Ele ar fi fost torturate și apoi, decapitate. Mama lor, Sofia, ar fi jelit lângă mormintele lor timp de trei zile, după care, și-ar fi dat și ea sufletul... In calendarul crestin ortodox al bisericii române aceste sfinte sunt celebrate anual in ziua de 17 septembrie!
În iconografia creștină, Înțelepciunea Sfântă sau Hagia Sophia era înfățișată, încă din Evul Mediu, ca un simbol feminin. În biserica occidentală (romană) ea apare ca o fecioară încoronată. În biserica ortodoxă rusească, ea are un aspect supranatural, al unei femei cu aripi de un roșu strălucitor.
Potrivit lui J. E. Cirlot, în al său "Dicționar de simboluri", Sophia este o femeie întruchipând "anima" (sufletul omului) și o călăuză spirituală. Misticul Ptolemeu și-o imagina ca un intermediar între sufletul lumii (demiurgul) și idei (pleroma), o masă de eoni opusă lumii materiale, fenomenologice.
Pentru misticii Jakob Bohrne și George Gichtel, din secolul al XVII-lea, Sophia, fecioara divină, era la origine aflată în "omul primordial", androginul. Ea l-ar fi părăsit, abandonat, iar omul nu ar putea fi slavat până când nu ar regăsi-o!
Cum definesc filosofii fericirea
Sophia: Simbol și semnificație
Reviewed by Diana Popescu
on
iunie 14, 2019
Rating:
Un articol interesant.
RăspundețiȘtergere