Horoscop Săgetător septembrie 2019

Horoscopul Săgetătorului din luna septembrie 2019 pune accentul pe comunicarea amiabilă, deschisă și profitabilă cu cei din preajma ta, oportunități asociate cu conexiunile de prietenie și inventivitatea de care dai mereu dovadă, și o viață sentimentală impulsionată de amiciție. 

Horoscop Săgetător septembrie 2019: Previziuni astrologice generale


Nu te mai agăți cu încăpățânare de opiniile tale și ești dornic să înveți câte ceva de la alții, să iei în considerare sfaturile, îndrumările celor din imediata ta apropiere. Porți discuții animate despre evoluția ta cu rude ori persoane îndrăgite, și îți poți planifica unele călătorii, poate chiar în acest scop, împreună cu ele.

Oricum, legăturile de prietenie mai vechi tind să se fortifice și ai ocazia să îți inchegi altele, noi, de încredere, pe termen lung.

Ai posibilitatea, în acest fel, să îți creezi alianțe puternice, capabile să-ți ofere beneficii importante.

Totodată, mintea îți este străbătută de idei ingenioase, inovatoare, care, odată puse în aplicare, sunt în stare să-ți optimizeze drumul spre împlinirea obiectivelor tale esențiale.

Un șir de alte aspecte astrologice, cu o influență mai redusă, se alătură celor generale menționate mai sus...
Horoscop septembrie 2019 Săgetător

Astfel, cuadratul dintre Venus și Jupiter din 2 septembrie 2019 îți stimulează peste măsură optimismul, ademenindu-te să-ți asumi prea multe riscuri în extinderea proiectelor tale. Nu este cea mai bună zi pentru a-ți impune autodisciplină, întrucât ești ispitit să lași prea mult de la tine pentru  satisfacererea unor plăceri fizice, inclusiv culinare!

Pe 6 septembrie 2019, Mercur în cuadrat cu Jupiter îți pune, de asemeni, în vedere posibilitatea de a-ți risipi în zadar energia în prea multe direcții, întreprinderi. Ești pus în față provocării de a distinge cu luciditate între ceea ce-ți este de folos, și ceea ce îți este inutil.

Înclinația de a te implica în nenumărate responsabilități îți poate juca și ea feste în data de 8 septembrie 2019, când Soarele se amplasează în cuadrat cu Jupiter. Nu te angaja în promisiuni dacă nu ești sigur că le poți îndeplini!

Marte în cuadrat cu Jupiter în ziua de 12 septembrie 2019 te determină să crezi că toți oamenii din preajma ta îți sunt prieteni. Străduiește-te să estimezi cu obiectivitate cine te sprijină cu adevărat și cum să progresezi notabil numai prin eforturile, acțiunile tale!

Luna plină ivită pe 14 septembrie 2019 în Pești îți dăruiește șansa de a te mută într-o locuința nouă sau a-ți achiziționa una în condiții foarte avantajoase. Pe de altă parte, poți avea prilejul să îți majorezi veniturile ca urmare a unei afaceri ori întreprinderi profesionale desfășurate acasă.

Împrejurările existenței par să o ia razna, să te dezorienteze aproape complet în data de 21 septembrie 2019, când Jupiter este poziționat în cuadrat cu Neptun. Credințele, convingerile tale pot fi contrazise de întâmplări ce desfid ori logică sau previzibilitate. Este de așteptat ca unele conjuncturi să îți deschidă ochii asupra unor laturi ale existenței pe care le-ai ignorat sau le-ai trecut cu vederea până în prezent.

Sub impactul sextilului dintre Mercur și Jupiter din 24 septembrie 2019, încrederea în ideile tale și capacitatea de a ajunge la concluzii logice în orice demers, te ajută să capeți o perspectivă de ansamblu asupra destinului tău. Dialogurile tale cu alții ies în evidență prin puterea ta de convingere, asigurându-ți sprijinul chiar și al unor persoane ce păreau să-ți fie inamice.

Pe 28 septembrie 2019, Luna nouă din Balanță și sextilul lui Venus cu Jupiter îți prilejuiesc primirea și dăruirea unor daruri considerabile. Chiar dacă acționezi imprevizibil în relaționarea cu alții, acest lucru îți îngăduie să îți verifici susținerea unor amici și inițierea unor legături interumane de bun augur. Mai presus de orice, întreprinderile în colaborare cu alții îți făgăduiesc mai multe succese decât cele pur individuale.

Horoscop Săgetător septembrie 2019: Dragoste și cuplu


Dragostea se împletește cu prietenia adeseori în moduri imprevizibile ori neobișnuite...

Dacă ești solo, poți fi luat pe nepregătite de o idilă înfiripată pe nesimțite între tine și un amic / o amică din grupul tău social. Pe de altă parte, poți întemeia o relație în doi de cursă lungă cu o persoană aflată pe aceeași lungime de undă ca și ține, cunoscută prin intermediul unui prieten.

În eventualitatea că ai deja un partener, conexiunea cu acesta este învigorată de focalizarea amândorura către aceleași idealuri, țeluri, în pofida faptului că până mai ieri păreați să aveți păreri contradictorii despre viața voastră în doi.

Horoscop Săgetător septembrie 2019: Muncă și bani


Îndeosebi în ultima decadă a lunii, ești eliberat de unele constrângeri sau dubii din plan financiar, ceea ce-ți permite să te relansezi în afaceri tergiversate sau amânate. Oportunități de a face bani visate ori considerate fanteziste chiar de tine însuți par să-și dovedească viabilitatea și să se transforme în realitate.

Horoscop Săgetător august 2019
Horoscop Săgetător septembrie 2019 Horoscop Săgetător septembrie 2019 Reviewed by Diana Popescu on august 23, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.