Porumbelul în superstiții și legende

Venerat și pus la loc de cinste în superstiții și legende străvechi, porumbelul a fost asociat cu zeițele Innana Ishtar din Mesopotamia, Astarte din Siria, Afrodita din Grecia și Venus din Roma. În Levant, era un simbol al zeiței mamă canaanite Asherah. Vechiul cuvânt grecesc ce desemna porumbelul era "peristera", derivat se pare din expresia semitică "perah ishtar", adică "pasărea lui Ishtar".

Celții și galii aveau credința că glasul acestei păsări era unul de doliu, ce vestea, ori de câte ori era auzit, că un suflet se desprindea în pace de pământ.

La rândul lor, slavii aveau superstiția că porumbeii duceau sufletele celor decedați în ceruri.

Americanii nativi, îndeosebi cei din tribul Pueblo, credeau că gânguritul porumbeilor avea darul de a momi ploaia să cadă din cer.

În Biblie, Vechiul Testament, Geneza 8:11, se spune că în timpul potopului, a fost eliberat de Noe de pe arcă, un porumbel, pentru a găsi pământ. El s-a întors, purtând în cioc o frunză de măslin proaspătă, ca un semn al vieții reapărute după acest prăpăd.

Talmudul compară spiritul lui Dumnezeu cu un porumbel, ce planează deasupra suprafeței apelor.

În Evanghelia lui Matei și în cea a lui Luca, botezul lui Iisus este descris astfel: " De îndată ce a fost botezat, Iisus a ieşit din apă. Şi, în clipa aceea, cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El." (Evanghelia după Matei 3:16) și " şi "Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (Evanghelia după Luca 3:22). Sfântul Duh pogorand spre Iisus sub forma unui porumbel este menționat și în celelalte două Evanghelii (Marcu 1:10 și Ioan 1:32).

În Islamism, porumbeii sunt respectați întrucât se crede că l-au sprijinit pe profetul Mohamed să-și deruteze inamicii, să-i facă să creadă că nu se află în peștera Thaw'r, în care se ascunsese.

Într-o legendă creștină, se zice că diavolul se poate preschimba în numeroase viețuitoare, dar niciodată într-un miel sau într-un porumbel.

Potrivit unei superstiții, nici un om nu poate să moară când este culcat pe o saltea umplută cu pene de porumbel. Conform alteia, o astfel de pasăre ce zboară prin dreptul ferestrei unui bolnav vestește moartea acestuia.

Totodată, când un porumbel intra în casa unui om recent decedat sau a unui muribund, se credea că persoana la picioarele căreia se așeza era următoarea căreia îi era sortit să moară.

Un porumbel ce dădea târcoale unei mine se considera că-i avertizează pe lucrătorii din subternan asupra unui pericol iminent.

Asociat cu dragostea, era apreciat drept o zburătoare cu noroc pentru îndrăgostiții care o zăreau în văzduh.

În Scoția, un porumbel alb urmat de unul negru însemna boală urmată de bucurie.

În Lancashire, Anglia, unul apărut la fereastră unui bolnav semnifică fie însănătoșirea acestuia, fie un înger sosit pentru a lua la cer sufletul lui.

În India, când o femeie al cărei soț este plecat departe de casă zărește o pereche de porumbei, este un semn că bărbatul ei va reveni curând la ea.

Simbolurile speranţei

Cu toate astea, în Hindustan, când un porumbel își făcea cuib sub streașina unei case, cel care locuia acolo îl vedea drept un semn rău.

Într-o credință occidentală, dacă auzeai primăvară prima oară glasul unui porumbel pe când erai culcat, însemna că vei fi urmărit de boli tot anul; când  îl auzeai în mers, se prezicea că vei avea o stare foarte bună de sănătate; când apărea în vreme ce stăteai pe un scaun, ți se indica un tonus fizic moderat, nici prea bun, nici prea rău, în decursul întregului an.

Un porumbel așezat la capul unui sicriu ce își lua zborul spre sud dădea de veste că cel decedat mergea în rai sau că acesta fusese îndrăgostit!

De asemeni, se spunea că atunci când omori un porumbel, nu faci altceva decât să distrugi sufletul unui bebeluș mort nebotezat.

Superstiții românești despre porumbel

În Bucovina, exista credința că hulubii sunt atât de puri, curați, încât nu se leagă de ei nici o vrajă, nici un farmec.

Sucevenii erau de părere că nu este bine să ții porumbei în casă, deoarece aceștia aduc sărăcie.

Dacă tecucenii aveau superstiția că o inimă de porumbel mâncată împreună de către îndrăgostiți le garanta fericire în cuplu, teleormănenii ziceau că nu e de bun augur să mănânci cap de porumbel, ca să nu faci oftică!

Într-un vechi obicei românesc, când mireasa se urcă în caleașcă pentru a merge la biserică, se uita către răsărit și rostea, "un porumbel și o porumbiță", însemnând că își dorea să aibă în curând un băiat și o fată.

În Moldova, se spunea că nu este bine să vorbești cu porumbeii tăi în timpul mesei, ca nu cumva ei să fugă și să nu mai revină niciodată înapoi!

În multe regiuni ale României, un hulub întâlnit pe drum era un semn de noroc.

În Tutova se credea că sufletul omenesc se arată sub forma unui porumbel alb.

Surse principale:
- Cora Linn Daniels, C. M. Stevans: Encyclopedia of Superstitions, Folklore, and the Occult Sciences  of the World
- Richard Webster: The Encyclopedia of Superstitions
- Diagram Group: The Little Giant Encyclopedia of Superstitions
- Artur Gorovei: Credinti și superstiții ale poporului român

Porumbelul, un simbol al Crăciunului